Linkuri accesibilitate

Imunitatea de turmă, posibilă. Cu condiția vaccinării. Experți: pandemia se va stinge


Dacă se va ajunge la un procent de vaccinare de 60-70%, la vară nu va mai fi nevoie de carantină
Dacă se va ajunge la un procent de vaccinare de 60-70%, la vară nu va mai fi nevoie de carantină

Vești bune vin dinspre comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton. El a spus că până la jumătatea lunii iulie populaţia UE va putea fi imunizată cu toate vaccinurile care vor fi livrate statelor membre. Și numai dintre cele produse de blocul comunitar.

Thierry Breton a dat astfel asigurări că nu va mai fi nevoie de Sputnik V, așa cum a spus recent cancelarul german, Angela Merkel.

Spre deosebire de autoritățile germane care nu au exclus folosirea vaccinului Sputnik, dacă acesta va fi aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului, Breton spune că Europa are suficiente vaccinuri pentru toate țările, începând din aprilie, când va fi livrată prima sută de milioane de doze.

„Este ultima linie dreaptă. Știm că pentru a învinge această pandemie există o singură soluţie: vaccinarea. Iar vaccinurile vin, vor fi aici'', a spus comisarul european, citat de Bloomberg.

„Avem clar în mâinile noastre capacitatea de a livra între 300 şi 350 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie'', a spus Breton într-un interviu acordat duminică seară postului francez de televiziune TF1, dând astfel asigurări despre accelerarea ritmului vaccinării.

Francezul Breton a legat evenimentul, inevitabil, de Ziua Națională a Franței, 14 iulie, marcând astfel inclusiv eliberarea de pandemie când, spune comisarul specialist în piața internă, „avem capacitatea să obţinem imunitatea la nivel de continent.

El a remarcat şi orizontul de timp similar evocat de liderii SUA și Marii Britanii. Președintele Joe Biden a promis că vaccinarea va permite revenirea la normalitate în jurul Zilei Naţionale a SUA, 4 iulie. Premierul britanic Boris Johnson a vorbit despre luna iunie ca moment în care un procent de circa 70% din populație să fie imunizată.

Uniunea Europeană aşteaptă în trimestrul doi al acestui an un total de circa 360 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la cele patru laboratoare ale căror vaccinuri au fost autorizate deja de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a avertizat că în unele state membre „se formează creasta unui al treilea val'' al pandemiei.

Aceste doze vor fi împărţite astfel: 200 de milioane Pfizer-BioNTech, 70 de milioane AstraZeneca, 55 de milioane Johnson & Johnson şi 35 de milioane Moderna.

De la începutul procesului de vaccinare, mai multe state membre s-au plâns de întârzieri în livrarea vaccinurilor contractate în numele lor de Comisia Europeană. Pentru primul trimestru, UE a primit circa 66 de milioane de doze de vaccin Pfizer, 30 de milioane AstraZeneca şi 10 milioane Moderna.

Fondatorul BioNTech: Nu vom mai avea lockdown până la sfârșitul verii

Și, totuși, de imunitate de turmă nu se poate vorbi mai jos de un procent de vaccinare de 60-70%. În acest moment, doar 12,7% din cei 450 de milioane de locuitori ai țărilor membre UE au fost vaccinați, un procent apropiat de cel din România.

Pe de altă parte, inclusiv fondatorul BioNTech, Ugur Sahin, unul dintre dezvoltatorii vaccinului împotriva Covid-19 produs în colaborare cu Pfizer, spune că virusul va fi pus sub control în mai toate țările europene până la sfârșitul verii acestui an și că se va termina cu lockdown-urile.

„În multe ţări europene şi SUA, probabil că nu vom mai avea nevoie de lockdown până la sfârşitul verii”, a declarat el pentru ziarul Welt am Sonntag, citat de Reuters. „Vor fi focare, dar va fi doar zgomot de fond. Vor exista mutaţii, dar nu ne vor speria”, a continuat el.

Declarațiile lui Șahin vine în contextul în care campania de vaccinare din UE nu are nici pe departe ritmul celei din Israel, de pildă, sau din SUA și Marea Britanie, unde 50% dintre adulți au primit cel puțin prima doză până sâmbătă.

Mai multe țări membre și chiar conducerea Comisiei s-au arătat nemulțumite de ritmul de livrare a vaccinurilor.

Cu toate acestea, fondatorul BioNTech spune că aceste probleme vor fi depășite și dă exemplul Germaniei, despre care este convins că va avea vaccinată 70% din populație până la sfârșitul lunii septembrie.

Ugur Șahin spune că problemele privind livrarea vaccinului sunt temporare, el fiind convins că 70% dintre germani vor fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii septembrie, moment în care virusul va mai pune puţine probleme.

Aproape 9% din populaţia germană primise cel puţin prima doză de vaccin până sâmbătă, în timp ce în Marea Britanie 50% dintre adulţi au primit cel puţin o doză.

Mihai Netea, profesor la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda: Cheia e în vaccinarea de 60-70%

Cât este de realist scenariul vaccinării accelerate a Europei, dată fiind rata mică din acest moment, chiar și cu o eventuală suplimentare a dozelor și cum se poate realiza imunitatea de turmă în aceste condiții?

Medicul infecționist Mihai Netea, profesor de medicină experimentală la Centrul Medical Radboud din Nijmegen/Olanda. A câștigat premiul Spinoza - cel mai prestigios premiu care se acorda în Olanda pentru cercetare.
Medicul infecționist Mihai Netea, profesor de medicină experimentală la Centrul Medical Radboud din Nijmegen/Olanda. A câștigat premiul Spinoza - cel mai prestigios premiu care se acorda în Olanda pentru cercetare.

A răspuns pentru Europa Liberă medicul infecționist Mihai Netea, specialist în studierea sistemului imunitar, profesor la Universitatea Radboud din Nijmegen/ Olanda.

Doctorul Netea spune că totul depinde de viteza cu care se va face vaccinarea. Dacă am reuși să vaccinam 60-70% din populație, probabil că acesta este un scenariu realist, având în vedere că un procentaj al populației va avea imunitate și prin infecția naturală.”

Așadar, cheia pare a fi la cei care, odată trecuți prin boală, au parte de imunitate naturală.

Numai că medicul atrage atenția că, totuși, „cheia este în vaccinarea de 60-70%”, imunitatea naturală urmând doar să completeze aceste cifre. Cu condiția ca populația să se vaccineze, a insistat specialistul.

Adrian Marinescu: Din toamnă, ar trebuie să fie o stingere a pandemiei

Și medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balș”, din Capitală spune că imunitatea de turmă este posibilă și că pandemia poartă ultimele sale bătălii.

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balș”
Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balș”

„Foarte probabil, acesta este al treilea val și ultimul ca importanță pentru pandemie. Logic, ar trebui ca din toamnă nu că se „închide” pandemia, dar se echilibrează în mod clar lucrurile. Și de atunci ar trebui să fie o stingere, într-un timp rezonabil, a pandemiei. Exact cam ceea ce spune (fondatorul BioNTech – n.r.). Și, atunci, sigur că nu o să mai fie niciun lockdown. Deci, cumva, e ultimul hop”, spune medicul Adrian Marinescu.

Infecționistul a explicat că pe lângă vaccinarea extinsă trecerea prin boală este cheia imunizării de turmă.

„În acest timp, vaccinarea extinsă, care se întâmplă peste tot în lume, își va arăta efectul. Iar imunizarea la nivelul populației se întâmplă prin două mecanisme: trecerea prin boală și vaccinare. Iar cele două, într-adevăr, se îmbină. În măsura în care vaccinarea merge înainte, oamenii trec în număr mare prin boală. Nu e vorba de imunizarea la trecerea prin boală, ci de faptul că vaccinarea va fi dinamică și atunci, împreună cu cei care au trecut prin boală, într-adevăr, mare parte din populație va avea imunitate. Sunt de acord cu acest lucru (…). Vaccinarea trebuie să ajungă la minimum 60%. Dar, gândiți-vă că sunt și oameni care au trecut prin boală. Se compensează. Pandemia se închide prin reducerea virusului la nivelul circulației”, a mai spus medicul Adrian Marinescu.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG