Linkuri accesibilitate

Inaugurarea metroului din Drumul Taberei, blocată de obiecțiile ISU


Premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban

Metroul Drumul Taberei nu poate fi inaugurat fără semnarea procesului verbal de recepţie, care depinde de câteva obiecţii făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dar soluționarea lor este o chestiune de zile, a declarat premierul Ludovic Orban.

„Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie. Iar semnarea procesului verbal de recepţie, în momentul de faţă, mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU pe care le-am discutat şi cu domnul ministru şi cu conducerea Metrorex, pentru care se lucrează. Rezolvarea acestor obiecţii se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor, nu de ordinul săptămânilor sau lunilor, aşa cum am văzut în tot felul de speculaţii pe această temă", a afirmat Orban, citat de Agerpres, într-o deplasare în teritoriu, la Orşova (județul Mehedinți), la prezentarea proiectului „Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa.”

Magistrala M5 de la metrou trebuia dată în funcțiune pe 30 iunie dar inaugurarea sa a fost amânată din cauza infiltrațiilor, primele teste fiind făcute în prezența premierului și a tuturor celor care au muncit la magistrala începută în 2011 și care trebuia terminată în 2014.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, le-a cerut atunci scuze bucureștenilor pentru întârzierile apărute în procesul de construcție a metroului din Drumul Taberei și în numele celor 17 miniștri responsabili pentru finalizarea magistralei, iar premierul a anunțat că magistrala va fi dată în funcțiune în cel mult două luni.

„Suntem în iunie 2020 și constatăm următoarele: structurile și finisajele pentru M5 sunt finalizate. Eentual putem vorbi de mici retușuri. Din păcate, termenul asumat, neforțat, subliniez „neforțat”, de către antreprenori, consultanți și beneficiari, anume darea în folosință cu călători la 30 iunie 2020 nu poate fi respectat. Vreau să-mi cer scuze în numele celor 17 miniștri și opt directori generali care au condus Ministerul Transporturilor și Metrorex din 2011 până în prezent​. Scuzele le adresez, evident, locuitorilor din Drumul Taberei și bineînțeles bucureștenilor, în general”, a spus Lucian Bode.

El a spus atunci că, de când a preluat conducerea ministerului, în noiembrie trecut, a întâlnit două feluri de angajați: „promitacii” și „explitacii”, adică cei care promit, și cei care inventează scuze și explicații pentru orice amânare de proiect.

Pus în fața situației de a-și încălca promisiunea, premierul Ludovic Orban a evitat să mai înainteze o dată de lansare, spunând că problemele tehnice identificate ar putea fi rezolvate în cel mult două luni.

Pe 2 iulie, Mariana Miclăuș și-a dat demisia pe 2 iulie de la conducerea Metrorex, locul ei fiind luat de Gabrial Mocanu, fostul șef al Direcției Infrastructură și Sisteme Informatice, cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul regiei.

XS
SM
MD
LG