Linkuri accesibilitate

Notre-Dame în flăcări: cât de mare este pierderea culturală? 


Notre-Dame în flăcări

Catastrofa fără nume pe care o reprezintă incendiul de la Notre-Dame și mistuirea părții de sus a catedralei poate fi văzută sub multiple fațete.

Ca și în cazul podului otoman de la Mostar, distrus de croați în timpul luptelor lor cu musulmanii din Bosnia în 1993, acoperișul de la Notre-Dame va fi, în mod cert, refăcut identic, lent, de-a lungul anilor. Podul de la Mostar a fost refăcut cu fonduri internaționale și arată, în fotografii, ca cel de dinainte, care stătuse arcuit deasupra râului Neretva vreme de mai bine de patru secole.

E neîndoielnic că statul francez și donatorii privați vor contribui în așa fel încât în câțiva ani turla centrală, așa-numita „săgeată” (flèche) va semăna leit cu cea distrusă astăzi. Distrugerea va fi însă resimțită în continuare, simbolic și afectiv, pentru că acoperișul de la Notre-Dame, ca și podul de la Mostar, nu va mai fi „același”.

În același timp, incendiul aduce o ciudată întorsătură în istoria culturii și a artei. Pentru că întreg acel acoperiș de la Notre-Dame (construită vreme de un secol, între 1160-1260), împreună cu impozanta turlă, „săgeata” (flèche), nu datează de fapt decât din sec. XIX și nu făceau parte din edificiul istoric. Turla înaltă și ascuțită, ca și toate acele celebre statui de monștri din streașină (gargouilles) care fac bucuria turiștilor amatori de exotism gotic, au fost adăugate la refacerea clădirii., în sec. XIX, de către arhitectul Eugène Viollet-le-Duc.

Întregul proiect al lui Viollet-le-Duc, care a dus la Notre-Dame așa cum am văzut-o până astăzi, a fost de altfel foarte contestat la vremea lui de arhitecți și istorici. Mulți găseau că săgeata prea înaltă dezechilibrează armonia clădirii istorice, care avusese inițial alt tip de săgeată, mult mai mică, în vreme ce alții găseau statuile de monștri grotești și de efect ieftin.

Descrierea amănunțită a catedralei în romanul "Notre-Dame de Paris" al lui Victor Hugo (1831) nu conține nimic din toate acestea. Viollet-le-Duc a câștigat concursul de restaurare în 1844. Catedrala suferise mari distrugeri în timpul Revoluției franceze, iar la un moment dat les révolutionnaires chiar căutaseră să o vândă pentru piatră.

Restaurarea ei, începută în 1845, a durat 25 de ani, ajungându-se la forma în care am cunoscut-o până la incendiul actual. Minora consolare ar fi așadar că partea de sus care a ars reprezintă adăugirile din sec. XIX ale lui Viollet-le-Duc și că Notre-Dame era o ruină hâdă în momentul în care, înainte de restaurare, Victor Hugo își scria romanul cu celebrul cocoșat Quasimodo.

Apoi, chiar și distrusă, Notre-Dame a jucat întotdeauna un mare rol pentru ocultiștii și neo-alchimiștii de tot felul din Franța, așa cum se arată în celebra Misterul Catedralelor (Le Mystère des Cathédrales et l’interprétation ésotérique des symboles hermétiques du grand œuvre), un studiu publicat în anii 1920 de un scriitor ocult — sau ocultist– ce-şi zicea Fulcanelli și pe care l-am tradus în română. Apariţia acestei cǎrţi, care reprezintă o interpretare a întregii simbolici tradiționale a catedralei Notre-Dame, a reprezentat, în anii ‘20, unul din momentele cele mai importante ale acelui curent simbolist francez, impregnat de ocultism, care în România a avut imitatori atât de prestigioşi cum au fost Sadoveanu sau Vasile Lovinescu.

Rolul acesta de pol de atracție pentru ocultiștii și simboliștii din întreaga lume, Notre-Dame, ca și apropiatul Tour Saint-Jacques, va continua să îl joace.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Internațional - Multimedia

Putin și Kim Jong-un: Prima întâlnire
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:00 0:00
XS
SM
MD
LG