Linkuri accesibilitate

Infecționistul Adrian Marinescu: Medicii au o obligativitate morală să se vaccineze


Adrian Marinescu, medic infectionist, Spitalul Matei Balș din București
Adrian Marinescu, medic infectionist, Spitalul Matei Balș din București

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Spitalul ”Matei Balș”, pledează ca medicii să accepte și să susțină vaccinarea, spunând că în cazul lor nu e vorba de o opțiune personală, ci de o ”obligativitate morală”.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, acesta susține că medicii care transmit informații neverificate și false împotriva vaccinării anti-Covid își asumă o mare responsabilitate, mai ales că nu oferă o alternativă viabilă.

Afirmații fără nicio susținere, precum cele făcute de Monica Pop, medic oftalmolog, pot influența negativ opinia publică. ”E foarte ușor să spui că peste zece ani vei face leucemie fără să te bazezi pe nimic. Care e dovada? Așa putem vorbi despre orice. Așa poți să spui că dacă beți apă de la robinet peste 10 ani veți face cancer de piele”.

  • Datele preliminare colectate până acum la nivelul spitalelor sau Direcțiilor de sănătate arată că doar aproximativ 50% dintre cadrele medicale s-au înregistrat pentru vaccinare.

Europa Liberă: Cum se explică reticența unor medicii în fața vaccinării anti-Covid?

Adrian Marinescu: ”Medicii infecționiști, care e clar că sunt cei mai bine informați și în problemă, se vor vaccina într-o proporție de aproape 100%. De exemplu, la Matei Balș vaccinarea va fi 100%, cel puțin la nivelul medicilor, dar cred că a tuturor celor de acolo. Și atunci mă întreb, dacă la noi, unde e informație, e așa, de ce nu o fac și ceilalți? În plus, eu cred că pentru medici nu e numai opțiunea personală, este o obligativitate morală, pentru că ei reprezintă un exemplu în raport cu populația. Dacă ei nu sunt sănătoși prin faptul că se infectează, nu vor mai putea avea grijă de oameni și, nu în ultimul rând, ei pot reprezenta un vector de transmitere. Eu cred că un medic care nu se vaccinează, deși are toate informațiile necesare și nu are niște considerente clar dovedite, are o mare responsabilitate. Dar nu stă în picioare niciun raționament”.

Europa Liberă: Nu ar fi trebui Ministerul Sănătății, înainte de a începe această strângere de date în rândul medicilor, cine vrea să se vaccineze, cine nu, să fi făcut o informare mai exactă despre caracteristicele vaccinului? Poate reticența ar fi fost mai mică.

Adrian Marinescu: ”Informațiile în această perioadă de pandemie sunt destul de multe și oamenii ar fi trebuit să aibă ochi pentru cei care știu câte ceva, care sunt oameni care asta fac de de luni și luni de zile și au toate informațiile necesare și le prezintă. Sigur, putem discuta că putea ministerul să facă o informare, o campanie, dar și ministerul se bazează tot pe specialiști și tot pe cei care au informații și care ar trebui să apară public. Dar vin cei care înclină în direcția antivaccin, alte persoane, care nu sunt avizate, nu sunt nici infecționiști, nici nu au luptat cu Covidul, dar sunt, într-adevăr, medici, foarte în regulă în domeniile lor, dar fără o legătură prea mare cu Covidul și care informează altfel, fără să se bazeze pe niște lucuri reale. E foarte ușor să spui că peste zece ani vei face leucemie ( dr. Monica Pop, oftalmolog n.r.) fără să te bazezi pe nimic. Care e dovada? Așa putem vorbi despre orice. Așa poți să spui că dacă beți apă de la robinet peste 10 ani veți face cancer de piele. Problema e că astfel de afirmații fără nicio susținere pot influența negativ opinia publică”.

Europa Liberă: Nu discutăm despre astfel de afirmații aiuristice, să le spun așa, ci despre temerea unor medici onești și competenți față de faptul că este un vaccin nou, poate insuficient testat, care poate da efecte adverse în timp.

Adrian Marinescu: ”Sunt lucruri spuse de-a lungul pandemiei care se bat cap în cap. Eu nu pot să nu-mi aduc aminte cum toată lumea spunea: de ce nu faceți niște medicamente noi, de ce le folosiți pe cele care erau și înainte? Și atunci îmi pun întrebarea: dacă vii cu un medicament nou e clar că e obținut într-un interval de timp scurt. Ce vrem? Medicamente vechi care nu au eficiență, dar sunt totuși testate mult timp, sau vrem medicamente noi și un vaccin nou, dar nu e în regulă că îl obținem repede?

În balanță ce există? Să lăsăm lucrurile să scape de sub control sau să fie presiune? E foarte interesant că se vorbește mereu despre presiune economică, psihologică, că nu mai putem, dar căutăm nod în papură oricărei soluții care, totuși, se găsește. Sigur, nimic nu e 100%, pot să spun că acest vaccin ar trebui să dureze mai mult dacă aveam timpul necesar. Dar ce ne dorim mai mult, să mergem în continuare cu pierderi de vieți omenești, cu viața grea pe care o avem sau vrem să ajungem la normalitatea de dinainte de pandemie?”

Europa Liberă: Dar n-ar trebui ascultate, înțelese și contraargumentele și față de ele găsit răspunsul cel mai bun?

Adrian Marinescu: ”Sigur că sunt ascultate, bineînțeles, dar dacă i-am întreba pe aceștia: aveți vreo altă soluție viabilă în loc de vaccinare, răspunsul lor va fi nu. Și dacă întrebăm: cât timp ar trebui urmărite efectele acestui vaccin, ar spune pe o perioadă lungă, de ani de zile. Și atunci e clar că acel vaccin nu ar exista în pandemie. Totuși, aceste companii au mers pe un număr destul de mare de voluntari, care și-au dat consimțământul să participe la aceste studii, iar efectele imediate au fost minime, fără importanță semnificativă. Din datele de până acum nu există elemente de îngrijorare privind siguranța. Mai degrabă, m-aș gândi la eficiență sau la cât durează efectul vaccinului. Dar noi vorbim despre siguranță și ar trebui să se știe că orice studiu clinic în prima fază asta testează- siguranța. Ok, poate că poți să verifici mai mult timp, eu nu contest, dar cred că cei care sunt cârcotași vor comenta la orice vaccin. Curentul antivaccin exista și înainte de pandemie, era inclusiv legat și de vaccinul antigripal, tot legat de efectele secundare. Aceștia nu vor fi mulțumiți indiferent de situație”.

Europa Liberă: Medicii, în general, nu sunt, totuși, antivacciniști…

Adrian Marinescu: ”Dar trebuie întrebați cei care se opun vaccinului Covid, ce alternativă au. Suntem pe un câmp de luptă. Am auzit pe unii spunând că preferă anticorpii monoclonali, dar aici sunt trei probleme. În primul rând, anticorpii sunt un tratament foarte scump, acești anticorpi vor ajunge cu țârâita, așa cum a ajuns și Redemsivirul, iar ei au un efect de scurtă durată, trebuie repetați la un anumit interval de timp. Să ia toată omenirea anticorpi și să facă profilaxie? În plus, de când e omenirea, un tratament, chiar dacă este bun, nu poate să înlocuiască un vaccin. E adevărat că acești anticorpi se pot da și ca profilaxie, dar, de fapt, tot varianta unui vaccin o căutăm pentru că vrem ceva care să prevină. Nu vrem ceva care să rezolve după ce s-a produs infecția, pentru că niciodată atunci când a fost la nivelul omenirii o boală infecțioasă nu s-a mers pe tratament după ce omul s-a infectat, ci pe profilaxie, pe vaccin. Variola a fost eradicată prin vaccinare, iar primul vaccin e din 1796. Eu sunt de acord cu ce spun ei, numai că trebuie aduse argumente valide și ce poți face în loc”.

Europa Liberă: Care ar fi soluția? Pentru că, totuși, medicii sunt primii care trebuie convinși, ei fiind, așa cum ați spus, vectori de imagine, care pot influența opinia publică.

Adrian Marinescu: ”Asta facem mereu mulți dintre noi. Sigur, nu poți să vii cu niște argumente 100% că nu le ai, nu există alb și negru. Dar lucrurile trebuie puse în balanță. Informarea trebuie făcută prin media, nu poți să te duci la fiecare spital. Oricum, medicii au de unde să își ia informații, iar informațiile din afara României sunt chiar mai valide. Se pot uita și ei pe toate datele companiilor, care sunt companii serioase, sunt transparente și au multe informații. Este și motivul pentru care variantele din China și Rusia nu au fost luate în calcul, exact din lipsa de transparență a informațiilor”.

XS
SM
MD
LG