Președintele Klaus Iohannis solicită ca starea de alertă să fie prelungită în Parlament cu încă 30 de zile, pentru ca Guvernul să acționeze rapid dacă apar noi focare de infecție. Șeful statului a vorbit însă de relaxarea măsurilor față de precedenta perioadă. PSD are majoritate în Parlament alături de ProRomânia și ALDE, dar pozițiile celor trei partide nu sunt identice. Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu nu vor să voteze starea de alertă, în timp ce PSD caută o soluție intermediară.
Starea de alertă expiră pe 15 iunie, iar până atunci va trebui să apară o nouă Hotărâre de Guvern privind prelungirea stării de alertă pentru a nu exista un vid legislativ. Aceasta nu va fi similară cu cea instituită în luna mai, președintele Klaus Iohannis vorbind despre anumite măsuri de relaxare care vor fi cuprinse în noul document.
După ce Hotărârea ajunge la Parlament, aleșii au la dispoziție cinci zile pentru a se exprima asupra ei. Hotărârea forului legislativ din luna mai a adus amendamente față de forma venită de la Palatul Victoria, lucru care este posibil să se întâmplă și săptămâna viitoare.
PNL și PSD vor măști de protecție
Asupra anumitor puncte există o poziție similară între PNL și PSD, chiar dacă cele două partide par că se situează pe poziții antagonice. Spre exemplu, atât liberalii cât și social-democrații susțin în continuare folosirea măștilor de protecție sau limitarea accesului în spațiile închise. Cu toate acestea, social-democrații amenință Guvernul că nu vor vota pentru noua stare de alertă în forma venită de la Palatul Victoria.
Președintele Iohannis: „În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două"
Președintele Klaus Iohannis a pledat astăzi încă o dată pentru prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Argumentele folosite de șeful statului sunt legate de faptul că numărul îmbolnăvirilor se menține în continuare la un nivel destul de ridicat, iar focarele de infecție pot reapărea în orice moment.
„Ați văzut și astăzi din păcate avem peste 200 de noi cazuri...Eu nu îmi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile care acum sunt în vigoare. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conține exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii. De exemplu, portul măștii în interior, distanțarea, măsurile de igienă. Gândiți-vă că fără acest instrument al stării de alertă, miniștrii nu mai pot să emită ordine care să vină în sprijinul medicilor și al sănătății publice. Măsurile de relaxare vor fi luate. Nu ne gândim să ne întoarcem în timp, trebuie să fim prudenți”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele le-a atras atenția parlamentarilor că nu se pot „târgui voturi deoarece este vorba de sănătatea oamenilor”. Klaus Iohhanis a precizat că de la 1 iulie se pot impune noi măsuri de relaxare dacă lucrurile evoluează în direcția dorită.
„Fără acest instrument, nici un guvern nu poate să reacționeze atunci când apare o problemă. Gândiți-vă că apare undeva un focar de infecție, se reaprinde într-o localitate infecția, fără un instrument guvernul nu poate să facă nimic. Nu poate să declare carantină, nu poate să ia măsuri care atunci impun o intervenție...Epidemia este între noi, virusul este în comunitate. Orice rațiune normală ne spune să fim precauți. În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două”, a afirmat președintele.Ulterior, șeful statului a precizat că nu s-a referit la oamenii obișnuiți, la pacienți, care riscă să fie manipulați de politicienii aflați în goana după voturi.
Dan Barna: M-am întâlnit astăzi cu președintele Iohannis
PNL va trebui să caute susținere în Parlament pentru ca prelungirea stării de alertă să fie votată. Președintele USR a declarat pentru Europa Liberă că a avut astăzi o întâlnire cu Klaus Iohannis .
„Rămân consecvent cu poziția avută ieri, la întâlnirea cu Raed Arafat. Astăzi am avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis în care am exprimat poziția că în momentul în care vom vedea măsurile propuse de Guvern, vom lua o decizie. Am înțeles și poziția președintelui, dânsul solicită menținerea stării de alertă. A fost o întâlnire periodică cu președintele Iohannis, care are loc la o lună, o lună și jumătate, în care am vorbit și despre alegeri și despre proiectele USR din Parlament, am cerut sprijin pentru radarul pădurilor și pentru proiectul cu impozitarea pensiilor speciale”, a spus Dan Barna pentru Europa Liberă.
PSD impune condiții pentru starea de alertă
Conducerea interimară a PSD a decis să nu accepte prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, dar a lăsat o portiță deschisă pentru în România să fie stare de alertă până la 1 iulie. După întâlnirea de ieri cu Raed Arafat, tonul celor din PSD s-a schimbat, aceștia recunoscând că este necesar ca anumite măsuri să fie menținute.
Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că după ce a votat de două ori pentru starea de urgență și încă o dată pentru starea de alertă, partidul trebuie să dea acum semnalul că Guvernul a luat măsuri greșite. Președintele Iohannis a fost cel care a cerut Parlamentului să voteze pentru prelungirea stării de alertă încă 30 de zile.
„Nu putem să mergem încă o dată în Parlament și să votăm ce vor Orban și Iohannis. Ar fi sinucidere politică să facem asta. Am anunțat că nu vom vota starea de urgență, să vedem dacă o să fie așa până la final. Sigur vom modifica însă Hotărârea de Guvern care va veni de la Orban pentru a arăta că ne ținem de cuvânt. Poate o să avem o stare de semi-alertă sau ceva intermediar. Nu o să fie sigur, sigur ce trimite Guvernul”, au spus surse din conducerea PSD pentru Europa Liberă.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a lăsat de înțeles că starea de alertă poate să fie prelungită, dar în anumite condiții. Social-democrații doresc ca prelungirea să fie pentru 15 zile și nu pentru 30 de zile cum a fost până în prezent.
„Este exclus ca PSD să voteze o prelungire a stării de alertă în forma ultimelor 30 de zile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Comitetul Executiv de luni va decide dacă se aprobă starea de alertă la nivel național sau doar în anumite zone.
„Mulți au cerut să nu mai fie stare de alertă pe teritoriul întregii țări pentru că nu se justifică. Sunt zone din țară în care mergi acum și nu se mai respectă vreo regulă, dar nici nu sunt cazuri de îmbolnăviri. Nu tot ce e la București este valabil și în țară”, a spus un lider de organizație.
PSD insistă ca Guvernul să nu mai poată face achiziții publice fără licitație și să nu mai poată face numiri politice. Social-democrații nu spun însă că și în forma actuală a stării de alertă, șefii de județe sunt cei care au ultimul cuvânt în numirea și schimbarea managerilor de spitale. Prevederea a fost introdusă tot de PSD în Parlament în momentul votării stării de alertă.
O altă prevedere intens cerută de PSD, deschiderea spitalelor pentru bolile cronice, a fost însă deja anunțată de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Cu toate acestea, social-democrații o prezintă ca pe o victorie a lor asupra Guvernului.
Conducerea PSD a stabilit că este nevoie în continuare ca măștile să fie purtate în spațiile închise, iar numărul persoanelor să fie limitat la anumite evenimente. Totodată, social-democrații susțin ideea ca restaurantele să rămână închise.
Gabriela Firea îl acuză pe Nelu Tătaru
Cea mai nemulțumită în interiorul ședinței a fost primarul Capitalei, Gabriela Firea. Aceasta l-a acuzat pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, că i-a blocat testarea în masă în Capitală, doar pentru a pierde ea puncte electorale.
„Firea a spus că blocarea ei de către Tătaru a fost făcută în mod intenționat de liberali pentru a se arunca în derizoriu campania ei de testare în masă. Vom depune o moțiune simplă împotriva lui Tătaru”, au spus surse din PSD.
„Măsurile de protecție sanitară, singurele care vizează direct prevenirea și combaterea efectelor COVID-19 se dispun și se aplică prin acte administrative și proceduri organizatorice! Sunt nenumărate exemple privind reguli stabilite prin proceduri și acte administrative în spitale, pe stadioane, în centre comerciale, în parcuri și în alte locuri publice. Sunt acceptate și respectate de toată lumea fără să fie invocată o stare excepțională. Nu președintele României stabilește și comunică regulile pentru sălile de fitness, organizarea pescuitului de agrement, selectarea sporturilor practicabile ori tratamentele diferențiate aplicate grădinițelor în funcție de tipul de proprietate", a fost poziția lui Șerban Nicolae.
Marcel Ciolacu a avertizat Guvernul că mai are doar patru zile la dispoziție pentru a trimite în Parlament Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Forul legislativ va putea vota în termen de cinci zile documentul venit de la Palatul Victoria. Decizia finală în PSD va fi luată luni în cadrul unui Comitet Executiv. Social-democrații au pregătit și un document legislativ în cazul în care Guvernul nu trimit până luni în Parlament Hotărârea privind privind prelungirea stării de alertă.
Pro România și ALDE nu votează
Singurele partide care au anunțat că nu vor vota pentru prelungirea stării de alertă sunt Pro România și ALDE. Ele au avut o poziție similară și în luna mai. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu vede motive pentru prelungirea stării de alertă, dar așteaptă să vadă Hotărârea de Guvern. Între Klaus Iohannis și liderii UDMR a intervenit o răceală în ultima perioadă, după ce președintele i-a acuzat pe liderii Uniunii că au avut o înțelegere cu PSD pentru ca proiectul referitor la autonomia Ținutului Secuiesc să treacă tacit de Camera Deputaților.
Facebook Forum