Dacă un pensionar primește o hârtie de recalculare a pensiei cu o sumă mai mică decât cea la care se aștepta, el poate merge la casa de pensii de care aparține, unde funcționarii îl vor lămuri de ce în decizia de pensionare scrie că i-a scăzut pensia, spune ministrul Muncii. Apoi, dacă nici Casa de Pensii nu îi va oferi un răspuns mulțumitor, se poate adresa instanței de judecată.
Acesta este pe scurt traseul nemulțumirilor pe care trebuie să-l urmeze românii după mult trâmbițata reformă a pensiilor făcută de Guvern.
Însă, niciun pensionar nu va primi mai puțini bani după 1 septembrie, chiar dacă în decizia de pensionare primită în urma recalculării suma e mai mică decât cea avută până acum, susține Simona Bucura în interviul de la rubrica #10Întrebări a Europei Libere.
„În urma recalculării nicio pensie nu a scăzut. Dacă în urma recalculării a rezultat un cuantum mai mic, se păstrează vechea sumă. Nu e o scădere pentru cineva”, spune Simona Bucura.
Este, de fapt, o decizie politică în acest an cu multe alegeri.
Potrivit ministrului, casele de pensii din toată țara au recalculat veniturile pentru aproape 4,6 milioane de pensionari, iar pentru 3,8 milioane dintre aceștia pensiile vor crește, în timp ce pentru pentru 719.000 de persoane pensiile vor rămâne la fel - pentru că erau mari.
1. Europa Liberă: A trecut o săptămână de când deciziile de pensionare au început să fie trimise, însă nu toți pensionarii au primit documentul. Ce fac pensionarii care nu primesc decizia de recalculare?
Simona Bucura: A trecut o săptămână grea pentru noi, dar le mulțumesc tuturor colegilor din Ministerul Muncii și din Casa de Pensii care au finalizat recalcularea.
Subliniez că este pentru prima dată în România când are loc un proces de o asemenea amploare și în care au fost recalculate absolut toate pensiile din sistemul public.
Până la finalul lunii august, postașii vor înmâna titularilor sau membrilor familiilor acestora deciziile de recalculare. Vă rog să rețineți că și membrii familiilor pot primi deciziile de recalculare.
De asemenea, le transmit pensionarilor că nu este nicio problemă dacă vine poștașul cu decizia și nu-l găsește acasă.
În mai puțin de un an, s-a finalizat evaluarea dosar cu dosar și introducerea datelor în sistemul informatic, s-a adoptat legea, s-au elaborat normele, s-a finalizat recalcularea.
Domniile lor vor găsi o notificare și au la dispoziție o perioadă de 20 de zile să meargă la oficiul poștal de care aparțin, la care sunt arondați, pentru a-și ridica decizia de recalculare.
Dacă nu au posibilitatea să ajungă la poștă în termen, ulterior vor putea lua decizia de recalculare de la casa de pensii care a emis decizia.
Mai vreau să-i informez pe pensionari că, din septembrie, toți pensionarii își vor primi pensia recalculată, indiferent dacă au intrat sau nu în posesia deciziei de recalculare.
2. Europa Liberă: Ce să facă un pensionar dacă, după ce primește decizia de recalculare, vede că nu corespunde calculului său?
Simona Bucura: Dacă domniile lor vor constata elemente pe care le consideră neconcordante, îi rog să se adreseze casei de pensii care a emis decizia de recalculare pentru lămuriri și clarificări.
Noi am creat toate mecanismele administrative să le corectăm dacă există erori.
3. Europa Liberă: Care e procedura pentru contestația recalculării în cazul în care pensionarul este nemulțumit că nu a primit nimic prin noua decizie?
Simona Bucura: Avem o procedură administrativă în baza căreia, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, Casa de Pensii poate revizui decizia de recalculare, în cazul în care se constată erori. Astfel, acestea pot fi îndreptate.
Fiecare decizie de recalculare are menționat temeiul legal în eventualitatea în care pensionarul decide să se adreseze instanței competente.
Este important de știut că nicio pensie nu scade. Din contră, 3,8 milioane de pensii au crescut, iar creșterea în medie este de 26,65% în urma recalculării.
4. Europa Liberă: Cum poate fi rezolvată nemulțumirea legată de recalcularea pensiei fără ca cineva să ajungă în instanță?
Simona Bucura: Casele de pensii au alocat personal suplimentar ca să le răspundă tuturor pensionarilor care doresc să meargă să se adreseze pentru lămuriri.
De fiecare dată când am avut o nouă lege a pensiilor au existat și nelămuriri. Atât în 2011, când s-a aplicat legea 263/2010, cât și în 2001, când s-a aplicat legea 19/2000, au existat și atunci pensionari care au cerut clarificări. Există și acum.
Dacă există erori, acestea se corectează printr-o decizie de revizuire.
Să nu uităm că, în mai puțin de un an, s-a finalizat evaluarea dosar cu dosar și introducerea datelor în sistemul informatic, s-a adoptat legea, s-au elaborat normele, s-a finalizat recalcularea.
5. Europa Liberă: Există vreo metodă prin care pensionarii pot cere lămuriri, în cazul în care nu se pot deplasa?
Simona Bucura: Pensionarii pot solicita lămuriri la telefoanele caselor de pensii sau pe adresa de mail a acestora, pentru a evita deplasarea la sediul caselor de pensii emitente ale deciziilor.
6. Europa Liberă: În cazul în care decizia nu arată vreo mărire a pensiei, dar un pensionar a muncit mai mult și merită mai mult, de unde să ia dovezi din anii 60-70, când era activ în câmpul muncii? Cine deține arhivele și cum poate o persoană să aibă acces la ele în caz că e nevoie să dovedească că merită mai mult?
Simona Bucura: Dacă vorbiți de veniturile permanente, cum sunt salariile sau sporurile permanente, acestea sunt deja valorificate la pensie. Nu trebuie adus niciun document nou. Ele au fost depuse la momentul pensionării.
Doar pentru veniturile nepermanente, cum sunt premiile, primele, acordul global, al 13-a lea salariu, care au fost purtătoare de contribuții, este nevoie de documente.
Dacă aceste venituri au fost primite după aprilie 2001, nu e nevoie de niciun document. Toate sunt în sistemul informatic.
Dacă vorbim despre veniturile realizate înainte de aprilie 2001, pentru angajatorii în activitate, aceștia au obligația de a elibera în mod gratuit adeverințe privind veniturile nepermanente foștilor angajați. Conform articolului 34, alineatul 5 din Codul Muncii.
În cazul angajatorilor care nu mai sunt în activitate, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor privați de arhive.
Este prima lege care permite valorificarea veniturilor nepermanente astfel încât contributivitatea să fie respectată și întărită prin luarea în calcul a tuturor veniturilor purtătoare de contribuții de asigurări sociale din perioada de activitate.
7. Europa Liberă: La cât timp după contestația privind recalcularea este furnizat răspunsul? Și ce face omul respectiv dacă nu primește un răspuns?
Simona Bucura: Dacă ne referim la contestație în sensul juridic, aici este de competența instanței să judece.
Dacă ne referim la solicitarea ca dosarul să fie reverificat, decizia de revizuire în cazul unei erori este emisă în termen de maxim 45 de zile.
8. Europa Liberă: Un mecanic de locomotivă spune că pensia i-a scăzut cu mai bine de o treime după recalculare. Până acum avea o pensie de 7.300 de lei, însă decizia de recalculare i-a scăzut pensia până la 4.800 de lei. Ce poate face el?
Simona Bucura: În realitate, nicio pensie nu va scădea. Va lua suma dinainte de 1 septembrie până când majorările anuale vor acoperi nivelul de la recalculare.
Sunt mulți mecanici de locomotive cărora le-a crescut pensia după recalculare pentru că au ales să muncească mai mult și au stagii de cotizare acum, așa cum au și ceilalți români.
Din păcate, puțini dintre români din sistemul public de pensii au pensii peste 7.300 lei - pensia minimă în sistemul public fiind de 1.281 lei, iar pensia medie de 2.250 lei.
Prin aplicarea noii legi, întărim contributivitatea și vechimea în muncă. Este important să rețineți că cine a contribuit la fel, în sensul că a plătit aceleași contribuții de asigurări sociale și are același stagiu contributiv, va avea același cuantum al pensiei.
Până acum, nu aveau același cuantum al pensiei fiindcă stagiile de cotizare pe diversele legi ale pensiei în sistemul public au fost diferite.
Având stagii de cotizare diferite, având prevederi diferite în sistemul public, având după 2011 indice de corecție, am avut situații și avem situații în care pensionari care au muncit și au contribuit la fel, dar au ieșit la pensie în momente diferite, au pensii diferite, substanțial diferite.
Gândiți-vă doar la indicele de corecție (n.r. indicele de corecție este calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie).
Ei bine, pe legile anterioare până în anul 2011 noi nu am avut indice de corecție în sistemul public.
Prin urmare, pensionarii dinainte de 2011 n-au beneficiat de creșterile pensiilor obținute datorită indexului de corecție, iar după 2011 au beneficiat de aceste creșteri ale pensiilor, asta fiind una dintre inechitățile între pensionari.
Pe noua lege, pentru aceleași contribuții și aceeași vechime în muncă, pensionarii vor avea aceleași pensii, deci la muncă și la contribuții egale vor avea pensii egale.
9. Europa Liberă: Câte pensii au scăzut în urma recalculării și de ce?
Simona Bucura: În urma recalculării nicio pensie nu a scăzut. Dacă în urma recalculării a rezultat un cuantum mai mic se păstrează vechea sumă. Nu e o scădere pentru cineva.
În urma recalculării a rezultat un cuantum mai mic pentru aproximativ 719.000 de dosare. Dintre acestea, aproximativ 500.000 sunt cu indemnizația minimă socială.
Deci nu vor fi afectați nici după 1 ianuarie 2025, nici în 2026, fiindcă indemnizația socială va crește în fiecare an.
10. Europa Liberă: Cine iese la pensie anul acesta, după 1 septembrie, cu stagiu maxim de cotizare de peste 35 de ani, în condiții normale să spunem, ce pensie va avea?
Simona Bucura: Depinde de salariu și de contributivitate. Legea 360/2023 a întărit principiul contributivități.
Dar să presupunem că pensionabilul a avut salariul mediu brut. Asta înseamnă 35 de puncte contributive, la care se adaugă 6,25 puncte de stabilitate. Rezultă 41,25 de puncte care, înmulțite cu 81 valoarea punctului de referință, vom obține un cuantum al pensiei de 3.342 lei.
Pensiile vor fi ceva mai mari decât pensia medie de până acum, datorită faptului că noua lege este bazată pe contributivitate și încurajează munca.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.