Într-un interviu pentru Europa Liberă, Suzanne Hoff, coordonatoare internațională a organizației neguvernamentale La Strada - platformă care reunește mai multe organizații în lupta împotriva traficului de persoane în Europa spune că sesizează o creștere a numărului de cazuri de exploatare pentru muncă.
„Dacă ne uităm la Europa centrală și de est, în trecut a fost în mare parte exploatarea sexuală, dar suntem martorii unei schimbări către exploatarea prin muncă, care este mai greu de identificat”, spune aceasta. În acest sens ar putea ajuta și o mai bună raportare a cazurilor, consideră experta, care adaugă că „România și Bulgaria sunt mereu în top cinci țări de origine ale victimelor traficului de persoane în Uniunea Europeană.
România este, de altfel, descrisă drept „țară sursă primară pentru traficul de persoane exploatate sexual și pentru persoanele exploatate prin muncă în Europa” în ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA pe această temă.
Suzanne Hoff: Legislația europeană este bună, chiar și cea la nivel național. România s-a conformat chiar bine din punctul acesta de vedere. Uniunea Europeană revizuiește acum directiva care previne și combate traficul de persoane. Politicile în sine sunt bune pe hârtie, dar încă permit să existe situații de vulnerabilitate.
Cel mai mare obstacol rămâne lipsa implementării și, desigur, toate celelalte lucruri care nu pot fi organizate prin legislație.
Europa Liberă: Cum de se există încă, în 2023, traficul de persoane în Uniunea Europeană?
Suzanne Hoff: Când UE s-a extins, existau diferențe de venit. În țările precum România, oamenii încă câștigă mai puțin așa că este în interesul lor să-și găsească de lucru în alte țări.
Știu că pot câștiga mai mult, cu riscul de a fi exploatați. Iar muncitorii imigranți sunt mai vulnerabili în fața exploatării, inclusiv munca forțată și traficare.
EL: Ce insuficiențe mai are legislația în domeniu, la nivel european sau național?
Suzanne Hoff: Legislația europeană este bună, chiar și cea la nivel național. România s-a conformat chiar bine din punctul acesta de vedere. Uniunea Europeană revizuiește acum directiva care previne și combate traficul de persoane. Politicile în sine sunt bune pe hârtie, dar încă permit să existe situații de vulnerabilitate.
Cel mai mare obstacol rămâne lipsa implementării și, desigur, toate celelalte lucruri care nu pot fi organizate prin legislație.
Eu, ca cetățean olandez, am fost mult mai protejat în țara mea pe timpul pandemiei decât muncitorii migranți care, în lipsa unui venit stabil, au trebuit să muncească neprotejați în Olanda. Adeseori, această muncă este în sectoarele mai puțin reglementate, în îngrijire și în sfera domestică. Acești oameni sunt foarte izolați la muncă.
Fenomenul e vizibil și în industrii care sunt reglementate, precum agricultura și construcțiile. Companiile pot crea situații de vulnerabilitate, de exemplu angajând personal prin furnizori, și, astfel, nu e clar cine e angajatorul și ce responsabilități are față de angajat. Acești oameni vor găsi mereu metode de a exploata alți oameni.
Actele incriminate prin Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia
Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.
O stare de vulnerabilitate înseamnă o situație în care persoana în cauză nu poate decât să se supună abuzului implicat, neavând o alternativă reală sau acceptabilă.
Exploatarea include cel puțin exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciul forțat, inclusiv cerșitul, sclavia sau practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea de organe.
Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatare, indiferent dacă este intenționat sau efectiv, este irelevant atunci când a fost folosit oricare dintre mijloacele prezentate în primul paragraf.
Europa Liberă: Ați menționat pandemia, cum au fost afectați muncitorii străini în timpul acesteia?
Suzanne Hoff: În timpul pandemiei, mulți oameni au devenit mai vulnerabili pentru că și-au pierdut veniturile sau cazarea, de exemplu lucrătorii domestici.
România și Bulgaria sunt mereu în top cinci țări de origine ale victimelor traficului de persoane în Uniunea Europeană.
O parte din românii care lucrau în străinătate și-au pierdut slujbele și au fost confruntați cu alegerea de a se întoarce acasă sau a găsi altceva de făcut. Pe deasupra, autoritățile s-au mobilizat mai puțin și au monitorizat mai puțin domeniul.
Europa Liberă: Ați putea contura o tendință în ceea ce privește victimele traficului de persoane, poate o țară atrage mai degrabă victime ale traficului în scopul muncii sau în altă parte mai degrabă în scopul exploatării sexuale?
Suzanne Hoff: Se întâmplă peste tot, iar datele vin ocazional și sunt greu de pus cap la cap. Se numără multe victime când se demaschează grupări mari de crimă organizată, dar nu e ceva constant.
Vedem clar, cu toate acestea, că România și Bulgaria sunt mereu în top cinci țări de origine ale victimelor traficului de persoane în UE. România a fost pe locul patru în cel mai recent raport al Uniunii care a studiat fenomenul în 2019-2020.
În Olanda, noi am sesizat și multe cazuri de trafic intern de persoane, și monitorizăm și altfel față de alte țări pentru că avem un set de legi pentru prostituție. Toți minorii care se prostituează în Olanda sunt automat identificați ca potențiale victime ale traficului de persoane. Astfel de diferențe fac să fie dificil să comparăm cifrele la nivel internațional.
În general, totuși, tendințele se leagă de comunitatea de imigranți, așa că unde sunt mai mulți imigranți, sunt șanse mai mari să fie oameni care sunt exploatați. Mulți ucraineni au fost victime ale traficului de persoane în Polonia, unde puteau intra cu vize temporare în baza unui acord bilateral.
Europa Liberă: Iar ca ocupație a victimelor?
Suzanne Hoff: Dacă ne uităm la Europa centrală și de est, în trecut a fost în mare parte exploatarea sexuală, dar suntem martorii unei schimbări către exploatarea prin muncă, care este mai greu de identificat. Pare că această formă de exploatare este în creștere, fapt care s-ar putea datora și conștientizării crescute, de unde în trecut accentul se punea pe exploatarea sexuală.
Iar în ceea ce privește cerșetoria forțată sau prelevarea forțată de organe, nu știm dacă sunt mai rare sau pur și simplu lumea nu le raportează. Fenomenul este aproape complet în întuneric.
Europa Liberă: În contextul acesta, se întâmplă ca victimele să nu dorească să fie ajutate de autorități sau de ONG-uri?
Suzanne Hoff: Se întâmplă des ca oamenii să dorească să nu intervenim. Una dintre cele mai mari probleme e că lumea nu se auto-identifică, mai ales dacă nu au documente, ca victimele unei situații de exploatare.
Se poate să aibă deja în această țară o rețea de cunoștințe, o cazare stabilă, se tem că dacă vor raporta, vor pierde tot. Riscă să își piardă venitul, casa, chiar să fie deportați dacă sunt din afara Uniunii Europene. Situația se complică dacă au și copiii cu ei.
Unii oameni se întorc în situațiile în care sunt exploatați pentru că li se pare o soluție mai bună decât să se întoarcă acasă, sau consideră că vor putea să găsească între timp un angajator mai bun.
Al doilea mare motiv pentru care victimele traficului de persoane nu raportează este lipsa protecției instituționale. Au prea puține garanții că vor fi protejați pe termen lung.
Traficul de persoane trebuie să fie dovedit în instanță și este extrem de greu de dovedit. Iar dacă nu se poate dovedi exploatarea forțată, traficul de persoane, victimele au foarte puține drepturi. Dacă tribunalul renunță la caz, se oprește și susținerea instituțională.
Nu există aproape nicio structură pentru sprijinire necondiționată a victimelor traficului de persoane în Europa.
