Linkuri accesibilitate

Iohannis, „aproape hotărât” să facă referendum odată cu europarlamentarele


Klaus Iohannis nu e hotărât dacă să convoace un referendum.
Klaus Iohannis nu e hotărât dacă să convoace un referendum.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este „aproape hotărât” să convoace un referendum la aceeași dată cu alegerile europarlamentare din 26 mai. El nu este decis nici legat de ce ar putea întreba populația, însă tema este legată de corupție.

„Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai, când avem alegeri europarlamentare", a spus Klaus Iohannis, la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean /om politic şi societate civilă”.

„Lăsaţi-mi o marjă care se datorează unei nevoi aprofundate, unei discuţii aprofundate. Nu vreau să fac un referendum pentru ceva anume. Dacă fac referendum, atunci vreau să am parteneri şi societatea civilă, românii care îşi doresc să dea un semnal clar şi pentru asta de o săptămână încoace lucrăm foarte, foarte intens”, a mai spus Iohannis.

Președintele a declarat că echipa sa de la Cotroceni analizează posibilitățile legislative ale unui astfel de referendum.

Iohannis a dat totuși o idee despre cum ar putea să arate un astfel de referendum, despre care se vorbește deja în spațiul public de mai mult de un an: „Un referendum care să nu rămână lucrurile în suspans, să exprime atitudinea naţiei. Îmi doresc ca naţiunea română să spună clar dacă tolerează corupţia sau dacă trebuie să tragem linia şi să spunem atât”.

Curtea Constituțională i-a dat dreptate președintelui Iohannis hotărând că se poate organiza referendum odată cu alegerile europarlamentare. Coaliția guvernamentală decisese, la finalul lui 2018, prin lege, că nu se poate organiza consultarea populației în aceeași zi cu scrutinul pentru Parlamentul European.

Nu este clar ce efecte concrete ar putea avea organizarea unui referendum și mai ales ce ar putea întreba Klaus Iohannis la un astfel de scrutin, despre starea justiției, pentru a avea și o relevanță concretă. Validarea unui referendum depinde de prezența la vot a 30% din populația de pe listele electorale. Deși punerea în practică a rezultatelor sale sunt obligatorii, nu există o constrângere legală practică în acest sens. Exemplu stă referendumul organizat de fostul președinte Traian Băsescu, prin care Parlamentul ar fi trebuit să aibă maximum 300 de parlamentari și să fie unicameral și care nu s-a aplicat vreodată.

XS
SM
MD
LG