Klaus Iohannis a criticat politicile din domeniul sănătății ale PSD, acuzând actuala guvernare că nu se ocupă nici de prevenție, în pofida promisiunillor electorale, care cuprindeau, printre altele spitale regionale noi.
La o dezbatere pe probleme de sănătate, Iohannis a spus că nu există nici măcar campanii eficiente de informare menite să le explice oamenilor care sunt riscurile la care se expun. Contextul era fumatul, despre care Iohannis a spus că interzicerea lui în localuri a fost o decizie matură.
"Nu vedem nici mult promisele spitale regionale, nu vedem nici îmbunătăţirea infrastructurii sectorului sanitar, şi, cel mai grav, nu vedem niciunde grija pentru oameni. Vedem, în schimb, ignorarea problemelor reale din sănătate, pacienţi nemulţumiţi, medici demotivaţi, crize şi noi, şi noi scandaluri televizate", a comentat preşedintele.
În opinia sa, sănătatea generaţiei de acum şi a celei viitoare trebuie să fie mai presus de orice obiectiv care aduce câştiguri electorale sau politice pe termen scurt şi chiar dacă rezultatele programelor de sănătate care promovează prevenţia nu sunt vizibile imediat, ele generează beneficii pe termen mediu şi lung.
În programul de guvernare, sănătatea ocupă un loc important. De pildă, promisiunile electorale ale PSD au cuprins promisiunea construirii a șapte spitale regionale și a unui spital republican, care au rămas doar pe hârtie. În plus, spitalele regionale fac obiectul unei dispute cu comisarul european Corina Crețu, care a acuzat Guvernul că nu a trimis documentația necesară pentru eliberarea fondurilor necesare pentru construirea a trei dintre spitalele regionale. Este vorba despre spitalele de la Cluj, Iași și Craiova, care au ratat finanțarea care le prmitea să fie construite până în 2020 cu fonduri europene.