„Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori”, a scris Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
Președintele o consideră pe Dăncilă „candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani”.
„Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”, a subliniat Iohannis.
Președintele a promis că va avea, în perioada următoare, „dialog direct” cu „cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă” și va continua să meargă prin țară pentru a explica „proiectul” său. „România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor”.
Klaus Iohannis a ales să-i răspundă provocării lansate de Viorica Dăncilă privind o dezbatere electorală după ce, cu o seară înainte, președintele în funcție sugerase că nu va da curs invitației. Și membri ai echipei sale de campanie, cum ar fi Dan Motreanu sau Alina Gheorghiu sau Raluca Turcan, au spus că ar fi bine ca șeful statului să nu meargă la o dezbatere cu lidera PSD. Mai mult, premierul Ludovic Orban, s-a oferit să meargă el la o dezbatere față-n față cu Viorica Dăncilă „pentru a discuta despre dezastrul pe care l-a lăsat la guvern”.
PSD ceruse PNL și președintelui Iohannis organizarea a cel puțin două dezbateri înainte de turul doi al prezidențialelor, din 24 noiembrie.
Universitatea București și EuropaFM au provocat ambii candidați la o dezbatere cu două zile înainte de turul al doilea.
Facebook Forum