Linkuri accesibilitate

Israelul și aliații au interceptat „marea majoritate” a dronelor și rachetelor lansate sâmbătă noapte din Iran spre Israel


Peste 100 de drone au fost trimise din Iran către Israel.
Peste 100 de drone au fost trimise din Iran către Israel.

Confruntare Iran-Israel

Peste 100 de drone au fost trimise de Iran către Israel, cu puțin înainte de miezul nopții, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar câteva ore mai târziu, forțele armate iraniene anunțau primul val de rachete balistice tras spre Israel.

Iordania, Libanul și Irakul au anunțat stare de alertă și închiderea spațiilor aeriene. Mai multe state ceruseră propriilor cetățeni să părăsească Israel încă din zilele precedente.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a convocat cabinetul de război la sediul din Tel Aviv, iar la Washington a fost convocat consiliul de securitate.

„Suntem devotați apărării Israelului”, spunea încă de vineri președintele Joe Biden de la Casa Albă. „Vom sprijini Israelul. Vom ajuta la apărarea Israelului, iar Iranul nu va reuși.”

Actualizare duminică 06:15 Atacul iranian asupra Israelului a durat aproape cinci ore, afirmă surse militare americane citate de CNN.

Israelul și aliații au interceptat „marea majoritate” a sutelor de drone și rachete lansate de către Iran într-un atac fără precedent asupra Israelului, care ridică preocupări legate de o esacaladare majoră a conflictului din Orientul Mijlociu.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (13 spre 14 aprilie), s-au auzit explozii în multe părți din Israel – sistemul de apărare a țării a doborît dronele care ajungeau pe teritoriul său.

„Până acum, am interceptat cele mai multe drone și rachete”, a declarat Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

Autoritățile israeliene au raportat distrugeri minore la instalațiile militare și anunță că o fetiță de 7 ani a fost rănită grav în timp ce cele peste 200 de rachete și drone erau interceptate, înainte de impact.

Presa americană și cea britanică relatează că forțele armate ale Statelor Unite și Marii Britanii au luat parte la doborîrea proiectilelor, unele dintre ele fiind interceptate deasupra frontierei Irak-Siria.

Președintele american, Joe Biden, a declarat – citat de AFP - că forțele Statelor Unite au ajutat Israelul să doboare „aproape toate” dronele și rachetele iraniene.

În zorii zilei de duminică, Comandamentul Frontului Intern al Israelului a anulat cererea ca cetățenii să rămână în apropierea adăposturilor – este un indiciu că armata israeliană consideră că amenințarea imediată a unui atac a trecut, scrie CNN. SUA, împreună cu Israelul, au monitorizat barajul de atacuri cu drone și rachete care a început sâmbătă seara și a continuat până duminică dimineața devreme. Numărul de lansări părea să scadă în primele ore ale zilei de duminică, au spus oficialii.

Sitem anti-rachetă în acțiune, văzut deasupra orașului Ashkelon.
Sitem anti-rachetă în acțiune, văzut deasupra orașului Ashkelon.

În jurul orei 05:00, ora României, 55 de rachete au fost lansate din Liban spre Israel, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene. Militanții Hezbollah au declarat că au tras rachete asupra pozițiilor artileriei israeliene ca răspuns la recentele atacuri israeliene și în sprijinul poporului palestinian din Gaza.

Actualizare 02:47 Întâlnirea dintre președintele Joe Biden și echipa sa de securitate națională s-a încheiat. O primă reacție a apărut pe rețeaua X, pe pagina președintelui SUA. „Tocmai m-am întâlnit cu echipa mea națională de securitate pentru o actualizare despre atacurile Iranului împotriva Israelului. Angajamentul nostru față de securitatea Israelului împotriva amenințărilor din partea Iranului și a aliaților săi este ferm”, a scris Joe Biden.

Casa Albă, 13 aprilie 2024 - președintele Biden a avut o intrunire de urgență cu consiliul național de securitate.
Casa Albă, 13 aprilie 2024 - președintele Biden a avut o intrunire de urgență cu consiliul național de securitate.

Actualizare 02:44 Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, condamnă atacul Iranului asupra Israelului și spune că expune o întreagă regiune în pericol de a plonja „în haos”.

„Condamnăm atacul în curs în cei mai puternici termeni posibil, atac care riscă să arunce o întreagă regiune în haos”, a scris Baerbock pe rețeaua X.

„Iranul și aliații săi trebuie să oprească acest lucru imediat. În acest moment, suntem ferm alături de Israel”.

Actualizare 02:20 Explozii pe cer au fost raportate în mai multe părți ale Israelului și Cisiordania. Interceptările au fost observate deasupra kibutzului Hanaton, care se află în nordul Israelului, la est de Haifa; lângă Nazaret, lângă Modi'in-Maccabim-Re'ut, și Safed, lângă Înălțimile Golan. Sirenele sună în multe părți ale Israelului pe măsură ce apărarea antiaeriană este activată.

Actualizare 02:15 SUA continuă „să doboare drone lansate de Iran care vizează Israelul”, a declarat, duminică, un oficial american al apărării.
„În conformitate cu angajamentul nostru ferm față de securitatea Israelului, forțele americane din regiune continuă să doboare drone lansate de Iran, care vizează Israelul”, a spus oficialul. „Forțele noastre rămân în poziție pentru a oferi sprijin defensiv suplimentar și pentru a proteja forțele americane care operează în regiune”.

Actualizare 01:55 Apărarea aeriană israeliană interceptează rachetele iraniene. Echipa CNN din Ierusalim a relatat că aude explozii și sirene în timp ce interceptările au loc pe cerul Ierusalimului.
„Continuăm să vedem mai multe interceptări în cerul deasupra mea, venind din mai multe direcții diferite. Este greu de spus care este o rachetă care vine și care este o interceptare”, a declarat Nic Robertson de la CNN.
"Aud detonări multiple, multiple, a ceea ce sună ca interceptări. Nu aud sunetul impacturilor", a continuat Robertson.
„Am asistat la 20 până la 30 de interceptări”, a adăugat el.

Obiecte observate pe cer deasupra Ierusalimului, după atacul iranian cu drone și rachete împotriva Israelului.
Obiecte observate pe cer deasupra Ierusalimului, după atacul iranian cu drone și rachete împotriva Israelului.

Actualizare 01:53 Armata israeliană declară că apărarea aeriană este pe deplin operațională și reiterează instrucțiunile privind adăpostirea populației, relatează CNN.
Contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului, a făcut o declarație video sâmbătă seara, și a reiterat instrucțiuni pentru civilii israelieni cu privire la șederea în locuri adăpostite.
„Vă reamintesc că indiferent de unde este lansată amenințarea, atunci când sună o alarmă, trebuie să intri în adăpost și să aștepți acolo nu mai puțin de zece minute”, a spus Hagari.
„Vom actualiza în timp real dacă vi se cere să rămâneți acolo pentru o perioadă mai lungă. Șistemul de apărare antiaerian este pe deplin operațional și interceptează amenințările oriunde este necesar. În acest moment, numeroase avioane sunt în aer, gata să contracareze orice amenințare”, a continuat Hagari.
El a avertizat că civilii „pot auzi explozii de la interceptări sau căderea de resturi.
„Deoarece există o varietate de amenințări, alertele pot fi emise în zone extinse”, a spus el. „Continuați să acționați responsabil și calm așa cum ați fost și respectați instrucțiunile. Suntem puternici și capabili să gestionăm acest eveniment.”
Hagari a spus că va publica noi actualizări în curând.

Actualizare 01:41 Misiunea Iranului la ONU susține că atacul asupra Israelului ca răspuns la atacul consulatului de la Damasc s-a încheiat, relatează CNN.

Iranul spune că atacul său asupra Israelului este un răspuns la lovitura israeliană asupra consulatului iranian din Damasc și „chestiunea poate fi considerată încheiată”.

Misiunea Permanentă a Iranului la ONU la New York a declarat că atacul de duminică devreme a fost un răspuns la „agresiunea israeliană împotriva sediului nostru diplomatic din Damasc”.

Misiunea iraniană a declarat că problema a fost „considerată încheiată”.

"Cu toate acestea, dacă regimul israelian ar mai face o greșeală, răspunsul Iranului va fi considerabil mai sever. Este un conflict între Iran și regimul israelian necinstiți, de care SUA trebuie să trea departe!" , a adăgat Misiunea Permanentă a Iranului la ONU, în declarația sa.

Actualizare 01:38 Marea Britanie nu desfășoară în mod activ active acțiuni de interceptare a dronelor iraniene, dar asigură completarea activelor americane care au fost redistribuite din operațiunile împotriva ISIS în Irak, Siria și Liban, potrivit CNN.

Actualizare 01:36 Uniunea Europeană condamnă cu fermitate atacul inacceptabil al Iranului împotriva Israelului, scrie pe Twitter Josep Borrell Fontelles, înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

„Aceasta este o escaladare fără precedent și o amenințare gravă la adresa securității regionale”, a scris el pe pagina de socializare.

Actualizare 01:30 Apărarea aeriană americană interceptează drone iraniene care țintesc Israelul, afirmă oficiali americani citați de CNN.

Sistemele de apărare aeriană americane din Orientul Mijlociu au interceptat drone iraniene, potrivit a doi oficiali americani.

Sursele nu au precizat cum au interceptat SUA dronele și unde.

Actualizare 01: 25 Hezbollah afirmă că a lansat zeci de rachete asupra sediului apărării aeriene a Forțelor de Apărare ale Israelului, relatează CNN. Gruparea libaneză Hezbollah a afirmat într-un comunicat că militanții săi au lansat zeci de rachete Katiușa care au vizat cartierul general de apărare aeriană al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) din zona cazărmii Kaila de pe Înălțimile Golan.

Într-o declarație, Hezbollah și-a declarat sprijinul pentru poporul palestinian din Gaza și pentru rezistența acestuia împotriva atacurilor israeliene asupra zonelor civile.

Hezbollah a precizat că atacul a fost efectuat duminică la ora locală 12:35.

Actualizare 01: 22 Apărarea aeriană a Iordaniei este pregătită să intercepteze și să doboare orice dronă sau aeronavă iraniană care îi încalcă spațiul aerian, au declarat două surse de securitate regionale, citate de Reuters.
Acestea au precizat că armata se află, de asemenea, în stare de alertă maximă, iar sistemele radar monitorizează orice activitate a dronelor care vin din direcția Irakului și a Siriei.

Actualizare 01:11 Un oficial militar israelian a declarat, sâmbătă seara, că peste 100 de drone au fost lansate spre Israel din Iran, relatează CNN. Au fost luate toate măsurile necesare pentru apărarea țării, a adăugat oficialul. „Urmărim și celelalte capacități de lansare pe care le are Iranul în acest moment. Nu pot confirma altceva în afară de drone, drone explozive pe care Iranul le-a lansat asupra noastră”, a spus oficialul.
Oficialul a adăugat că dronele ar trebui să ajungă în Israel în următoarele ore.

În pregătirea pentru ceea ce ar putea veni, Israelul a bruiat semnalul de GPS, a mai declarat oficialul. „Avem o poziție defensivă foarte puternică pentru a doborî orice zboară spre Israel”, a adăugat oficialul.

Actualizare 01:07 Televiziunea israeliană Canal 12 relatează că Iranul a lansat rachete de croazieră și că au un timp de zbor mai scurt decât dronele. Postul TV mai precizează că un al treilea val de drone iraniene a fost lansat spre Israel.

Actualizare 01:05 SUA au o prezență militară semnificativă în regiune și declară că vor apăra Israelul, relatează CNN.
Înainte ca Iranul să lanseze zeci de drone către Israel, președintele Joe Biden a precizat, vineri, că SUA vor ajuta la apărarea aliatului lor.
„Suntem devotați apărării Israelului”, a spus el de la Casa Albă. „Vom sprijini Israelul. Vom ajuta la apărarea Israelului, iar Iranul nu va reuși.”
SUA au forțe în Irak și Siria care ar putea intercepta drone în drum spre Israel, în funcție de locația din care sunt lansate. Forțele marinei americane din Marea Roșie au interceptat anterior rachete cu rază lungă de acțiune lansate de la Houthis din Yemen către Israel.

Actualizare 00:55 Armata israeliană anunță că au pornit sistemele de avertizare într-un kibbutz de lângă granița cu Libanul.

Actualizare 00:53 Iranul a lansat rachete balistice asupra Israelului, anunță televiziunea iraniană IRNA, citată de CNN.

Actualizare 00:51 Președintele american, Joe Biden, se întâlnește acum cu echipa sa de securitate, la Casa Albă, pentru a evalua atacul Iranului asupra Israelului, a declarat un oficial american, preluat de CNN.

Actualizare 00:49 Iranul amenință că va viza orice țară care își deschide spațiul aerian pentru un atac israelian împotriva Iranului, relatează CNN.

Ministrul iranian al Apărării, generalul Mohammad Reza Ashtiani, a lansat un avertisment dur către orice țară care permite Israelului să-i folosească spațiul aerian sau teritoriul pentru a ataca Iranul, spunând că se va confrunta cu un „răspuns decisiv” din partea Iranului.

Actualizare 00:45 Armata israeliană încearcă să intercepteze dronele lansate de Iran înainte ca acestea să ajungă pe cerul israelian, potrivit unui oficial militar israelian, citat de CNN.

Israelul anticipează că Iranul poate lansa mai multe valuri suplimentare de drone și monitorizează și alte active iraniene pentru alte tipuri de atacuri, a adăugat oficialul militar israelian.

Actualizare 00:34 Premierul britanic, Rishi Sunak, a condamnat atacurile „nesăbuite” cu drone și rachete ale Iranului împotriva Israelului și a spus că Marea Britanie va „continua să susțină securitatea Israelului”. „Împreună cu aliații noștri, lucrăm pentru stabilizarea situației și pentru prevenirea unei escaladări ulterioare. Nimeni nu vrea vărsare de sânge”, a declarat Sunak.

Actualizare 00:31 Iordania a declarat stare de urgență, anunță canalul TV de știri de stat Al Mamlaka, citat de Reuters. Totodată, Iordania a anunțat că își închide spațiul aerian tuturor avioanelor care vin, pleacă sau tranzitează țara.

Libanul anunță închiderea temporară a spațiului aerian. Guvernul libanez spune că își va redeschide spațiul aerian la ora locală 7 dimineața (04:00 GMT).

Actualizare 00:30 Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a promis că „regimul sionist rău intenționat al Israelului va fi pedepsit”. Declarația sa a fost făcută pe o platformă de socializare.

Actualizare 00:23 Premierul israelian Beniamin Netanyahu a convocat cabinetul de război la sediul din Tel Aviv.

Actualizare 00:20 Reuters: Postul de televiziune Channel 12 din Israel afirmă că rachetele lansate de Iran vor lovi curând, dar că unele dintre drone și misile au fost doborâte deasupra Siriei sau Iordanului.

Actualizare 00:18 Israelul estimează că Iranul a lansat mai mult de 100 de drone, spune un oficial militar israelian, citat de CNN.

Actualizare 00:14 Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a confirmat că a declanșat un atac cu drone și rachete împotriva Israelului, ca răspuns la atacul din 1 aprilie al Israelului de la consulatul din Damasc, scrie AFP. „Ca răspuns la numeroasele crime comise de regimul sionist, inclusiv atacul asupra secției consulare.... Corpul Gardienilor Revoluției a lansat zeci de rachete și drone către ținte exacte din teritoriile ocupate (Israel)”, spune televiziunea de stat iraniană, care citează o declarație a Gardienilor.

Actualizare 00:05 Israelul își va închide spațiul aerian începând cu ora locală 12:30 a.m., a declarat Ministerul Transporturilor din Israel.

„În conformitate cu instrucțiunile sistemului de securitate, începând cu ora 00:30 în această seară, spațiul aerian al statului Israel va fi închis pentru zboruri internaționale și interne”, se arată în comunicat.

Un avion Tarom, care a plecat din București, sâmbătă, la ora 20:45, spre Tel Aviv a aterizat la ora 22:56 pe aeroportul Ben Gurion. Cursa de întoarcere era programată după miezul nopții. O altă cursă Wizz Air ar trebui să plece din București, spre Tel Aviv, în dimineața zilei de duminică.

Actualizare 00:03 Autoritatea aeronautică civilă din Irak a anunțat sâmbătă noapte că spațiul aerian al țării va fi închis temporar pentru toate zborurile care vin, pleacă sau tranzitează țara. Măsura e în vigoare de sâmbătă, ora locală 23:30, până în dimineața de duminică, la 05:30, scrie CNN. Autoritățile irakiene spun că au luat această măsură după ce au evaluat riscurile și că restricția poate fi extinsă, în funcție de evoluția evenimentelor din regiune.

Actualizare 00:04 Casa Albă a publicat primul comunicat după atacul Iranului asupra Israelului. „Iranul a început un atac aerian împotriva Israelului. Președintele Biden este informat în mod regulat de către echipa sa de securitate națională cu privire la situație și se va întâlni cu echipa în această după-amiază la Casa Albă. Echipa președintelui este în legătură permanentă cu oficialii israelieni, precum și cu alți parteneri și aliați. Este probabil ca acest atac să se desfășoare pe parcursul mai multor ore. Președintele Biden a fost clar: sprijinul nostru pentru securitatea Israelului este de neclintit. Statele Unite vor fi alături de poporul israelian și vor sprijini apărarea acestuia împotriva acestor amenințări din partea Iranului”.

Actualizare 00:00 În orașul Haifa, din nordul Israelului, au fost deschise adăposturi publice. „În eventualitatea unei alarme, stațiile de tren care au aprobare pentru a fi folosite ca adăposturi vor fi deschise”, se arată într-un mesaj al municipalității, citat de CNN.

Actualizare 23:55 Compania aeronautică israeliană El Al a anulat 15 curse programate pentru sâmbătă și duminică, scrie Reuters. Zborul către București este printre ele. El Al precizează într-un comunicat că au fost anulate, printe altele, cursele către Paris, Roma, Barcelona, Milano, Sofia, Atena, Dubai și Moscova.

Actualizare ora 23:54 „Este posibil ca atacul iranian cu drone asupra Israelului să dureze câteva ore”, spune purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate american, Adrienne Watson, citată de CNN.

„Președintele Biden primește în mod regulat actualizări cu privire la ce se petrece, iar echipa lui este în permanentă comunicare cu oficialii israelinei și cu alți parteneri și aliați”, a declarat ea.

Iranul atacă Israelul - ce se știe până acum

Iranul a lansat zeci de drone spre Israel, sâmbătă, în urma unui atac israelian asupra ambasadei Iranului din Siria, la începutul acestei luni

Capacități militare:

Israelul se pregătea pentru atac, a spus premierul israelian, Beniamin Netanyahu, într-o declarație sâmbătă. Țara și-a consolidat capacitățile defensive și ofensiv - inclusiv terestre, aeriene, maritime și de informații - din timp, potrivit ministrului israelian al Apărării Yoav Gallant.

Israelul, Iordania, Irakul și Libanul și-au închis temporar spațiul aerian în urma atacurilor, spun oficialii.

SUA declară că vor încerca să intercepteze orice arme lansate în Israel dacă este fezabil să facă acest lucru, potrivit unori oficiali americani.

Cum a început:

La începutul acestei luni, un atac aerian a distrus clădirea consulatului Iranului din Damasc, Siria și a ucis șapte oficiali ai Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, inclusiv comandanți de top, potrivit oficialilor iranieni și presei afiliate statului.

Miniștrii de externe ai Iranului și Siriei au acuzat Israelul că ar fi autorul atacului.

Iranul a promis că va riposta.

Întâlnire de securitate:

Președintele american Joe Biden s-a întors la Casa Albă mai devreme, sâmbătă, din călătoria sa în Delaware pentru o întâlnire cu echipa sa de securitate națională.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin și președintele șefilor de stat major comun, generalul CQ Brown, s-au numărat printre cei așteptați la întâlnire.

Mișcări de tehnică militară:

SUA au raportat că Iranul a făcut mișcări ale tehnicii militare, inclusiv drone și rachete de croazieră, și au semnalat că se pregătește să atace ținte israeliene.

Sechestru de navă:

Gărzile Revoluționare iraniene au confiscat, sâmbătă, o navă container cu legături cu Israelul, cu 25 de membri ai echipajului la bord, în apropiere de strâmtoarea Ormuz, a informat agenția de presă de stat IRNA. Casa Albă a condamnat confiscarea, iar guvernul portughez a declarat că a luat legătura cu autoritățile iraniene sâmbătă dimineață.

Răspuns internațional:

Oficialii europeni au avertizat împotriva unei escaladări a situației dintre Israel și Iran.

Vineri, Joe Biden a emis un avertisment sever, și a declarat că mesajul său către Teheran a fost pur și simplu: „Nu”.

De asemenea, țări precum Franța, India, Germania și Canada și-au avertizat cetățenii să evite să călătorească în Iran, Liban, Israel și teritoriile palestiniene ocupate pe fondul tensiunilor regionale intensificate.

Mai multe despre poziția Iranului:

Aliații regionali ai Iranului spun că au intrat în confruntări cu Israelul în numele palestinienilor din Gaza. De la izbucnirea războiului în Gaza, împuterniciții Iranului au lansat atacuri asupra Israelului și a aliaților săi, cerând în același timp încetarea focului în enclava palestiniană.

Ce înseamnă acest lucru:

Începutul unui conflict între state între Iran și Israel marchează o escaladare gravă în regiune – un scenariu pe care SUA au sperat să-l evite de la începutul războiului Israel-Hamas în octombrie.

SUA au forțe în Irak și Siria care ar putea intercepta drone în drum spre Israel, în funcție de locația din care sunt lansate. Forțele marinei americane din Marea Roșie au interceptat anterior rachete cu rază lungă de acțiune lansate de la Houthis din Yemen către Israel.

Ce forțe au SUA în zonă:

Statele Unite au forțe în Irak și Siria care ar putea intercepta dronele în drum spre Israel, în funcție de locul de unde sunt lansate. Forțele marinei americane din Marea Roșie au interceptat anterior rachete cu rază lungă de acțiune lansate de rebelii Houthi din Yemen către Israel.

Trupe în regiune: Există mii de trupe americane în tot Orientul Mijlociu, iar un oficial american din domeniul apărării a declarat săptămâna aceasta pentru CNN că Departamentul Apărării a mutat mijloace suplimentare în Orientul Mijlociu.

La începutul războiului dintre Israel și Hamas, pe 7 octombrie 2023, SUA au transferat un număr semnificativ de active militare în Orientul Mijlociu, în încercarea de a acționa ca factor de descurajare și de a împiedica conflictul să se extindă în regiune în sens larg.

Alte aproximativ 1.000 de trupe americane sunt încă pe drum pentru a ajuta la instalarea unui dig plutitor care va fi folosit pentru a livra ajutor umanitar în Gaza. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder, a declarat săptămâna aceasta că acesta este încă în curs de a fi operațional până la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.

Grup de atac: Grupul de atac al portavioanelor USS Dwight D. Eisenhower rămâne în regiune. Grupul de atac include 6.000 de marinari, crucișătorul cu rachete ghidate din clasa Ticonderoga USS Philippine Sea (CG 58) și distrugătoarele cu rachete ghidate din clasa Arleigh Burke USS Mason (DDG 87) și USS Gravely (DDG 107). Grupul include, de asemenea, Carrier Air Wing Three, care este compus din nouă escadrile, inclusiv patru escadrile de luptători de atac.

Atacurile houthi: În ultimele luni, SUA au doborât în mod continuu rachete, proiectile și drone lansate de rebelii Houthi din Yemen, care sunt susținuți de Iran, precum și atacuri lansate de luptători din Irak și Siria, de asemenea susținuți de Iran. Trei soldați americani au fost uciși în ianuarie, când o dronă a fost lansată asupra unui mic avanpost american din Iordania.

Liderul Comandamentului Central al Statelor Unite ale Americii: Generalul Erik Kurilla, comandantul CENTCOM, care este generalul de rang înalt care supraveghează forțele americane din Orientul Mijlociu, s-a aflat vineri în Israel pentru întâlniri cu omologii săi israelieni. Un oficial american a declarat sâmbătă pentru CNN că Kurilla a părăsit țara.

sursa: cnn.com

Știrea inițială

Zeci de drone au fost lansate din Iran spre Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică, Israelul pregătindu-se să se apere împotriva atacului iranian așteptat, a confirmat sâmbătă seara purtătorul de cuvânt al forțelor armate israeliene, Daniel Hagari.

Va dura câteva ore până acestea vor intra în spațiul aerian israelian, spun oficiali israelieni. Dronele au fost văzute peste provincia irakiană Sulaymaniya, conform surselor Reuters.

Un oficial american a confirmat, la rândul lui, că Iranul a lansat drone împotriva Israelului, la scurt timp după un anunț al forțelor de apărare israeliene.

Spațiul aerian israelian va fi închis aviației internaționale pentru sosiri și plecări de la ora 22:30 GMT, a anunțat autoritatea aeroporturilor, relatează Reuters.

Într-un mesaj video, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că „în ultimii ani, și cu atât mai mult în ultimele săptămâni, Israelul s-a pregătit pentru posibilitatea unui atac direct din partea Iranului.”

El a avertizat Teheranul că „oricine ne face rău, noi îi vom face rău. Ne vom proteja de orice amenințare și vom face acest lucru cu fermitate și determinare".

Armata israeliană a anunțat, la rândul ei, închiderea școlilor din motive de securitate după amenințările Iranului de a răspunde atacului de la începutul lunii aprilie asupra consulatului iranian din Damasc.

Președintele american Joe Biden a revenit la Washington cu o zi înainte de încheierea turneului programat, pe fondul escaladării conflictului în Orientul Mijlociu.
Președintele american Joe Biden a revenit la Washington cu o zi înainte de încheierea turneului programat, pe fondul escaladării conflictului în Orientul Mijlociu.

Președintele american, Joe Biden, se va întâlni cu liderii naționali responsbili de securitate la Casa Albă.

Președintele american a fost informat de către consilierul pentru securitate, Jack Sullivan, în legătură cu situația din Orientul Mijlociu. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, secretarul de stat, Antony Blinken, și generalul Charles Q Brown vor fi prezenți la întâlnirea cu președintele, la Casa Albă, în timp ce vicepreședinta Kamala Harris se va alătura discuției prin conexiune video.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG