Linkuri accesibilitate

Iranul mustră România pentru moartea unui fugar, iar Putin the Atomic Rooster neagă că ar pofti noi teritorii. Revista presei internaționale


„Un million de noi cazuri în doar opt zile”, avertizează Le Monde, care trage concluzia, întărită de Organizația Mondială a Sănătății că: Pandemia se extinde cu o viteză din ce în ce mai mare.

În Portugalia, de altfel, de ieri au fost reintroduse restricțiile, reamintite în detaliu de Diário de Noticias. Principalul focar este acum America Latină. Cu totul, la scară planetară, peste nouă milioane de persoane sunt infectate, dintre care jumătate în Europa și SUA. Numărul de morți, de când China a făcut cunoscută existența virusului, se ridică la peste 469 000.

În America Latină, Brazilia, intrată de duminică în perioada de iarnă, a depășit 50.000 morți și are acum un milion de bolnavi.

Criza prezintă însă straturi multiple. După optimismul inițial, se constată acum, odată cu venirea verii, că încălzirea planetară n-a fost încetinită. El Pais, în Spania, scrie despre fenomenul nemaivăzut din Siberia, unde în orașul Verhoiansk, de la Cercul Polar, temperatura a atins 38 de grade Celsius, cea mai ridicată înregistrată vreodată. Tot în Spania, El Mundo relatează că Arabia Saudită a anunțat că anul acesta, pentru prima oară, nu se va permite pelerinajul la Mecca al musulmanilor străini, prevăzut a avea loc la sfârșitul lunii iulie. (Iranul, însă, marele adversar regional al Arabiei Saudite, a început înregistrarea pelerinilor în ciuda anunțului oficial saudit.)

Spania, la rândul său, se teme de un alt val iminent de pelerini: turiștii britanici, cum o scrie la Londra The Telegraph. Tot The Telegraph are un articol despre efectele pe termen lung ale Covid-19, care pot fi pe viață.

Pe fundal de pandemie, la Londra, The Guardian prezintă un raport al băncii naționale, Bank of England, care spune că în martie, Marea Britanie s-a aflat în pragul falimentului.

În Italia, La Repubblica a calculat curba descendentă pe care o ia traiectoria lui Boris Johnson. Cotidianul din Roma estimează că de când a avut COVID-19 (de care s-a vindecat), Boris Johnson nu mai e același. Ultima lui decizie bizară a fost să ceară să se picteze drapelul britanic pe avionul de la Royal Air Force cu care efectuează călătorii în străinătate, ceea ce a costat un milion de lire sterline!

Atomic Rooster

Vladimir Putin a acceptat reluarea discuțiilor în legătură cu menținerea ultimului tratat SUA-Rusia care mai menține un control asupra armamentului, tratatul New START. Este vorba de controlul reciproc asupra rachetelor nucleare cu rază lungă de acțiune, iar negocierile între cele două echipe de diplomați au loc la Viena. Putin dorește prelungirea tratatului START, însă Donald Trump pune ca o condiție ca tratatul să includă și China, ceea ce Pekinul refuză. China nici măcar nu a trimis o echipă la Viena, deși a fost invitată. Negocierile continuă și astăzi.

La Viena, Die Presse scrie că nu sunt motive de optimism și că pare că ne îndreptăm spre o eră fără nici un control asupra armamentului atomic.

Tot Die Presse mai scrie că Pekinul e la fel de reticent să facă vreo concesie și în negocierile cu UE în chestiunile comerciale privind investițiile și subvențiile. Ieri a avut loc video-summitul UE-China, «dificil» și «fără tabuuri», iar la încheierea lui cei doi europeni care au discutat prin video cu Xi Jinping, Ursula von der Leyen și Charles Michel au folosit un ton neobișnuit de critic în declarațiile lor de presă. În raport cu China, balanța economică este în defavoarea Europei, iar Xi a fost foarte iritat de faptul că europenii au menționat drepturile omului și situația din Hong Kong.

Tot ieri, la Moscova, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a trebuit să nege în mod oficial că Rusia ar avea revendicări teritoriale sau că ar nutri vreo intenție de a modifica granițele actuale ale țărilor vecine. Asta în urma difuzării, duminică, a unui documentar în care Putin spune că în 1991, unele din fostele republici sovietice, actualmente țări independente, au păstrat teritorii care aparțin Rusiei.

În schimb, vorbind despre anexarea Crimeei în 2014, Putin a repetat că asta a fost dorința populației de acolo.

NATO în moarte și mai cerebrală

Tot la Moscova, Izvestia îl citează pe Emmanuel Macron, în legătură cu faimoasa sa expresie din toamna trecută, în legătură cu presupusa „moarte cerebrală” în care s-ar afla NATO. Macron e citat de Izvestia ca spunând că incidentul din Mediterana, în largul Libiei, între nave militare din Franța și Turcia arată într-adevăr „moartea cerebrală” a Alianței Nord Atlantice din care cele două țări fac parte. Recent, o fregată franceză a fost ținta radarului navelor turcești care escortau un cargou ce părea a transporta arme destinate Libiei, violând astfel embargoul internațional.

În Franța, de altfel, un sondaj făcut public de revista Le Point arată că dacă alegerile prezidențiale s-ar ține astăzi, în prima rundă Macron ar fi practic la egalitate cu șefa extremei drepte naționaliste (RN) Marine Le Pen.

It’s raining (holy) men

Iranul protestează oficial și cere explicații României în legătură cu moartea suspectă a unui judecător religios fugit în Germania și apoi în România, după ce fusese acuzat acasă de luare de mită. Procurorul general al Iranului, mollahul Jafar Montazeri, i-a cerut direct și personal omologului său român Augustin Lazăr explicații și o investigație rapidă asupra circumstanțelor morții lui Gholamreza Mansouri.

Acest judecător conservator fugit din Iran și dat în urmărire de Interpol fusese arestat în România, apoi lăsat la hotelul Duke, pe bd. Dacia, în așteptarea hotărârii de extrădare, unde a fost găsit mort, vineri 19 iunie, în circumstanțe stranii. Prima concluzie a poliției române a fost că el s-ar fi sinucis, aruncându-se pe fereastră de la etajul șase al hotelului.

Site-ul iranian RahbordeMoaser amintește că judecătorul, care nu avea nimic din profilul unui opozant politic, se volatilizase din Iran unde era acuzat că ar fi luat mită circa o jumătate de milion de euro. Tot el mai era acuzat de arestarea și torturarea unor jurnaliști în 2013.

Harry Potter și Talismanele Morții

În sfârșit, tot The Guardian scrie despre cum patru autori ai agenției care reprezintă drepturile lui JK Rowling, autoarea lui Harry Potter, Blair Partnership, au părăsit agenția anunțând că nu sunt convinși că agenția respectă drepturile persoanelor transgender. Asta a fost după ce „mama” lui Harry Potter, care a atras sarcastic atenția asupra unui articol de presă în care, dintr-un exces de „corectitudine politică”, femeile erau calificate de „persoane cu menstruație”(people who menstruate), în loc de „femei” pur și simplu. JK Rowling întreba ironic în postare: cum atunci să spunem în loc de women? Să zicem: Wumben? Wimpund? Woomud?

Agenția Blair le-a răspuns autorilor revoltați că principiul firmei literare este că respectă libertatea de exprimare și că clienții ei sunt liberi să exprime orice opinie doresc.

Facebook Forum

Joe Biden și Vladimir Putin s-au întâlnit la Geneva
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00
XS
SM
MD
LG