Linkuri accesibilitate

Iranul se fisurează, Assange e achitat de viol, iar Martin Walser valsează pe un “Lolita” al post-feminismului. Revista presei europene


Iran – Italia: largul spectru al manifestațiilor

Privind de la Paris, Le Monde se ocupă în detaliu de criza din Iran, o teocrație care se fisurează, și citează raportul Amnesty International potrivit căruia represiunea a făcut deja peste 100 de victime. Ancheta a fost dusă de Amnesty cu mare dificultate, mai ales deoarece, cum o detaliază iarăși Le Monde, autoritățile au reușit să taie accesul la internet în aproape tot Iranul.

În Italia, Corriere della Sera scrie că regimul mollahilor a anunțat oficial până acum doar cinci morți.

În Italia se răspândește în acest timp un alt tip de proteste și manifestații, de un gen domestic, cel al “sardinelor”. După ce șeful dreptei, rău-perdantul Matteo Salvini a organizat o manifestație la Bologna, unde a pretins că au luat parte 100.000 de simpatizanți, când în piața cu pricina nu încap mai mult de 10.000 persoane, grupuri spontane de oameni au ieșit în stradă pretinzând că și ei sunt sardine, adică înghesuiți în viață într-o manieră sufocantă, cum trebuie să fi fost simpatizanții lui Salvini în piațeta aceea.

Unii poartă pești de jucărie și scandează sardini, care rimează cu Salvini. Și La Repubblica, la Roma, și Corriere della Sera, la Milano, fac câte un portret de grup al acestor sardini. La Stampa, din Torino,oferă pe site un interviu video cu unul din reprezentanți, o sardină de sex masculin.

Fără nici o legătură, tot La Stampa scrie că Italia este țara din Europa cu cei mai mulți morți din pricina rezistenței la antibiotice.

Assange nu mai este acuzat de viol

Justiția suedeză a clasat acuzația de viol adusă fondatorului Wikileaks Julian Assange, dar el rămâne în continuare sub amenințarea extrădării din Anglia în SUA, unde riscă 175 ani închisoare.

The Guardian, la Londra, scrie că potrivit procuroarei acuzațiile împotriva lui Assange erau credibile, dar că după aproape un deceniu amintirile reclamantelor s-au estompat.

La Stockholm, Svenska Dagbladet are un interviu cu avocatul lui Assange, Per E Samuelson, care spune că întreaga procedură a fost greșită de la început.

Le Figaro în Franța, precizează, la rândul său, că prin decizia de a clasa afacerea, zece ani de eforturi judiciare se arată a nu fi avut niciun rezultat.

Abandonarea anchetei de către justiția suedeză nu schimbă însă nimic pentru Assange, constată Le Soir, cotidianul francofon din Bruxelles. La Repubblica, în Italia, precizează că audierea la tribunalul din Londra, care va decide dacă sau nu să accepte extrădarea, e prevăzută pentru data de 24 ianuarie 2020.

Rămânând la afacerile de moravuri, Le Monde scrie despre măsurile luate de Societatea Autorilor din Franța de a exclude orice autor care are probleme cu justiția pentru afaceri de moravuri. Asta l-ar privi direct pe cineastul Roman Polanski, acuzat într-o nouă afacere de viol, după cea veche în care el a fost deja condamnat în SUA pentru violul unei minore în 1977.

NATO brain-dead stabil

În germania, Süddeutsche Zeitung scrie mai prozaic despre elanul cu care ministrul de externe Heiko Maas a propus ieri la Bruxelles “un nou început” pentru NATO.

Germania a anunţat, înainte de următorul summit NATO de la Londra, din 3 - 4 decembrie, că va cheltui aproximativ 50 de miliarde de euro pentru apărare în 2020. În mare, suma reprezintă aproximativ 1,42% din PIB.

În cadrul summitului NATO de anul trecut, Donald Trump amenințase că nu exclude posibilitatea retragerii Statelor Unite din NATO dacă aliaţii europeni nu vor aloca câte 2% din PIB pentru Apărare fiecare.

Toate acestea vin în urma interviului lui Emmanuel Macron publicat în săptămânalul britanic The Economist, interviu care continuă să facă valuri. Asta deoarece, spre surprinderea generală, Macron a spus acolo ceea ce nici măcar Donald Trump nu spusese, dar a făcut-o de pe pozițiile unui atlantist convins și anume: că NATO s-ar afla în moarte cerebrală (brain-dead).

O “Lolita” a post-feminismului

Dincolo de NATO și PIB, presa germană are însă astăzi o altă importantă preocupare, care arată că literatura este în continuare luată foarte în serios în Germania, la fel de mult, însă pe un ton mai grav decât în Franța.

Süddeutsche Zeitung scrisese deja despre noul roman, abia apărut, al lui Martin Walser: "Mädchenleben oder Die Heiligsprechung" (O viață de fetiță sau Canonizarea). Die Welt îi face însă astăzi o cronică foarte detaliată și perplexă, din care vedem cum feluriții critici se arată deconcertați în fața acestui text care se vrea un soi de Lolita al post-feminismului. „Mädchenleben“ este romanul unui bătrân de 92 de ani (Walser e născut în 1927) care scrie despre o fetiță de 14 ani.

Martin Walser este el însuși o instituție. E autorul care s-a războit în anii 1990 cu unul din cei mai puternici critici ce și-au ascuțit vreodată pana pe acest pământ: Marcel Reich-Ranicki. Turnirul lor intelectual l-a depășit pe cel, niciodată foarte intens, de altfel, dintre Sartre și Raymond Aron și n-a avut, în orice caz, nimic de-a face cu ciorovăielile superficiale recente ale lui Slavoj Žižek cu Chomsky sau cu Jordan Peterson.

Sigur, autorul cronicii literare de azi din Die Welt strecoară mici ironii, precum faptul că în ultimele decenii Martin Walser ne-a obișnuit cu o carte pe an, lucru care în mod straniu ar putea fi chiar luat drept un compliment. Despre ce e însă vorba?

O fetiță de 14 ani a dispărut, iar naratorul s-a topit și el, din teama de a nu fi acuzat. Cititorul e avertizat că nu va ști niciodată dacă e vorba de un voyeur, un hărțuitor, un prădător pedofil... sau un scriitor.

Cronica din Die Welt ne invită să ne prefacem că citim în vechea cheie care la rândul ei consta în a ne preface că distingem între autor, narator și personaj. Faptul că aflăm că fetița de 14 ani (Gerlinde, dar toată lumea îi spune Sirte) are drept text de căpătâi piesa Woyzeck de Georg Büchner nu pare să ajute.

Oricum ar sta lucrurile, fetița i-a promis desfătări paradisiace naratorului, asigurându-l misterios că:pentru că nu are sens, asta trebuie să se facă („weil es sinnlos ist, darf es sein“). Înțelegem că e pentru că fetița, care se pregătește de martiriu, îl simte pe Dumnezeu în toate („sie spürt Gott in allem, was es gibt“), probabil pentru că tatăl ei psihopat, ca să se amuze, o unge cu balegă de vacă.

O fetiță-martir? O femeie-Isus (ein weiblicher Jesus)? În final, criticul se întreabă totuși dacă în această nouă carte Walser nu cumva cam valsează (ob im neuen Buch nicht Walser vor allem walsert).

Se vede că i-a scăpat varianta în care bătrânul Martin Walser a dorit doar să scrie o biografie a Marinei Abramovic.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG