Linkuri accesibilitate

Israelul a confirmat că șeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, a fost ucis într-un atac din iulie


Mohammed Deif, șeful aripii militare a Hamas (fotografie nedatată).
Mohammed Deif, șeful aripii militare a Hamas (fotografie nedatată).

Armata israeliană a declarat joi că a reușit să confirme uciderea lui Mohammed Deif, șeful aripii militare a Hamas. Acesta a fost ucis într-o lovitură aeriană în Fâșia Gaza din 13 iulie. Anunțul a venit la o zi după uciderea principalului lider politic al Hamas.

Şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, a fost ucis într-un atac aerian israelian în Gaza luna trecută, a confirmat joi armata israeliană, la o zi după ce liderul politic al grupării, Ismail Haniyeh, a fost asasinat la Teheran.

„Pe 13 iulie 2024, avioanele de luptă IDF au lovit în zona Khan Yunis şi, în urma unei evaluări a informaţiilor, se poate confirma că Mohammed Deif a fost eliminat în atac”, au anunțat Forţele de Apărare ale Israelului, pe 1 august.

Anunţul Israelului a venit în timp ce mulţimile s-au adunat la Teheran pentru procesiunea funerară a liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh.

Hamas nu a răspuns imediat la o solicitare a agenției Reuters de a comenta vestea uciderii lui Deif, despre care afirmare anterior că a supraviețuit atacului din iulie.

Un membru al biroului politic al Hamas, Izzat al-Risheq, a declarat joi că confirmarea sau infirmarea morții lui Deif este responsabilitatea aripii armate, cunoscută sub numele de Brigăzile Izzedin al-Qassam, care până în prezent a păstrat tăcerea, informează Associated Press.

Mohammed Deif era considerat unul dintre artizanii atacului Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului, care a declanşat războiul din Gaza, aflat acum în cea de-a 300-a zi, transmite News.ro.

Una dintre cele mai dominante figuri ale Hamas, Mohammed Deif a avansat în rândurile grupării timp de 30 de ani, dezvoltând reţeaua sa de tuneluri şi expertiza în fabricarea bombelor.

Zeci de ani, Deif a ocupat primul loc pe lista celor mai căutaţi palestineni de către forțele israeliene, fiind considerat responsabilul pentru moartea a zeci de israelieni în atentate sinucigaşe cu bombă.

Ministrul apărării de la Tel Aviv, Yoav Gallant, a declarat că prin confirmarea uciderii comandantului militar al Hamas se face „un pas mare” înainte spre eradicarea grupării teroriste.

„Uciderea maestrului ucigaş Muhammad Deif, un «Bin Laden al Gazei», pe 13 iulie 2024, este un mare pas spre eradicarea Hamas ca organizaţie militară şi guvernamentală şi spre atingerea obiectivelor războiului pe care ni le-am propus”, a scris Gallant pe X.

„Operaţiunea ţintită şi de înaltă calitate care a fost desfăşurată a fost posibilă datorită celei mai bune cooperări dintre IDF şi Shin Bet şi liderii care le conduc. Rezultatele operaţiunii arată clar că Hamas este o organizaţie în dezintegrare şi că teroriştii trebuie să aleagă între capitulare şi moarte”, a adăugat ministrul israelian.

„Sistemul de securitate îi va urmări pe teroriştii Hamas, de la planificatorii masacrului (din 7 octombrie) până la făptaşi, şi nu îşi va găsi odihnă până când misiunea nu va fi finalizată”, a mai declarat Gallant.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG