Linkuri accesibilitate

Israelul anunță o nouă etapă a războiului. Războiul va fi lung și dificil, spune premierul Benjamin Netanyahu


Israel anunță extinderea operațiunii militare terestre în Fâșia Gaza. Hamas lansează rachete spre orașele israeliene de la graniță
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:31 0:00

Explozii la granița dintre Fâșia Gaza și Israel. Sursa imaginilor: Reuters

Israelul a lansat bombardamente masive vineri asupra Fâşiei Gaza, în care ar fi atacat 150 de ţinte subterane ale Hamas și a anunţat extinderea operațiunilor terestre. Comunicaţiile şi internetul au picat în Fâşia Gaza.

Ziua 22 | Sumarul principalelor evenimente

  • Armata din Israel îi somează din nou pe locuitorii din nordul Gazei să se evacueze în sud
  • Israelul îşi retrage corpul diplomatic din Turcia, după criticile dure ale preşedintelui Erdoğan
  • Numărul palestinienilor ucişi în Fâşia Gaza a urcat la 7.703 de persoane, susţine Ministerul Sănătăţii, controlat de Hamas
  • În atacul de vineri noapte, 100 de avioane israeliene ar fi lovit 150 de obiective subterane ale Hamas, spun forţele Israelului
  • Armata israeliană transmite că l-a ucis pe coordonatorul atacului aerian Hamas din 7 octombrie
  • Israel anunță extinderea operațiunilor militare terestre în Fâșia Gaza, având ca țintă Hamas
  • Internetul și telefoanele nu au mai funcționat deloc în Gaza peste noapte
  • Bombardamente masive au avut loc în noaptea de vineri spre sămbătă pe teritoriul palestinian
  • Explozii provocate de rachete ale Hamas au fost raportate și în orașele israeliene Ashkelon și Sderot
  • Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție prin care solicită armistițiu umanitar
  • O delegație Hamas a mers la Moscova pentru discuții despre eliberarea ostaticilor.
  • Peste 1.400 de persoane au fost ucise de Hamas în atacurile din 7 octombrie. (Autorități israeliene)
  • 50 de ostatici ținuți în Gaza ar fi fost uciși de bombardamente. (Hamas)
  • 229, numărul actualizat al ostaticilor luați de Hamas. (Armata israeliană)

Israelul îşi retrage corpul diplomatic din Turcia

Israelul a anunţat sâmbătă, la scurt timp după criticile dure lansate de preşedintele turc la adresa operaţunilor sala militare lansate în Gsaza că își retrage personalul diplomatic din Turcia, transmite Associated Press (AP).

„Având în vedere declarațiile grave venite din Turcia, am ordonat întoarcerea reprezentanților diplomatici acolo pentru a efectua o reevaluare a relațiilor dintre Israel și Turcia”, a declarat ministrul israelian de externe Eli Cohen într-un comunicat citat de agenţia de presă.

Decizia vine la doar un an după ce cele două state au convenit să numească din nou ambasadori una pe teritoriul celorlalte, după un deceniu de relaţii aproape îngheţate, remarcă AP.

Cele două părţi erau în discuţii şi cu privire la proiectul unei conducte de gaz natural, cu susţinerea SUA.

Erdoğan lansează acuze dure la adresa Israelului

Preşedintele turc Recep Erdoğan a criticat dur sâmbătă atacurile recente ale Israelului din Fâşia Gaza, cu ocazia unei manifestaţii de solidaritate cu palestinienii de acolo, organizată de partidul său politic la Istanbul, scrie Agenţia France Presse (AFP).

Potrivit şefului statului turc, numărul participanţilor la miting ar fi ajuns la 1,5 milioane de persoane.

„Israel, eşti un ocupator!”, a spus el mulţimii acuzând guvernul israelian că acţionează ca un „criminal de război”, care încearcă să „eradicheze palestinienii”, notează AFP.

"Desigur, fiecare țară are dreptul să se apere. Dar unde este justiția în acest caz? Nu există justiție -- doar un masacru vicios care are loc în Gaza", a spus şeful statului turc.

El ar mai fi afirmat şi că Israelul este folosit ca un pion în regiune de către ţările vestice, pentru a-şi creşte influenţa în Orientul Mijlociu, conform agenţiei.

Preşedintele turc Recep Erdoğan în timpul discursului de sâmbătă, de la mitingul de solidaritate cu palestinienii din Gaza, organizat de partidul său la Istanbul.
Preşedintele turc Recep Erdoğan în timpul discursului de sâmbătă, de la mitingul de solidaritate cu palestinienii din Gaza, organizat de partidul său la Istanbul.

Mai precaut în primele zile după atacul lansat de Hamas asupra Israelului, în urma căruia au murit aproximativ 1.400 de persoane, liderul turc a adoptat un ton critic asupra acţiunilor israeliene pe măsură ce riposta militară s-a intensficat şi numărul victimelor palestiniene, în special civile, a crescut.

Conform ultimelor date, transmise sâmbătă de Ministerul sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, numărul victimelor palestiniene a ajuns la 7.703 de persoane, în special civili, din care peste 3.500 sunt copii.

Mii de protestatari la Londra au cerut încetarea focului în Gaza

Mii de protestatari pro-palestinieni au mărşăluit sâmbătă după-amiază în centrul Londrei şi au cerut încetarea focului în Fâşia Gaza, după atacul masiv lansat de armata israelieană vineri noapte, timp în care legăturile de comunicaţii au fost întrerupte.

Mii de persoane au protestat sâmbătă la Londra pentru încetarea focului în Fâşia Gaza.
Mii de persoane au protestat sâmbătă la Londra pentru încetarea focului în Fâşia Gaza.

Apel reluat către civilii din nordul Gazei: mutaţi-vă, temporar, în sud!

Forţele armare israeliene a transmis un nou mesaj populaţiei civile din Fâşia Gaza, sâmbătă, somându-i pe oameni să părăseasă nordul ţării, pe fondul bombardamentelor declanşate de Israel în Gaza vineri seară, în ceea ce a numit un mesaj urgent.

„Pentru siguranţa dumneavoastră imediată, facem apel către toţi locuitorii din nordul Fâşiei Gaza şi din oraşul Gaza, să se mute, temporar, în sud. E o mişcare temporară, vă veţi putea întoarce în nord, după ce ostilităţile intense vor lua sfârşit”, a spus un reprezentant al Armatei israeliene (IDF) într-un mesaj video postat de IDF pe platforma de social media X.

„Fereastra disponibilă pentru evacuare va expira. Nu e o simplă măsură de precauţie, ci un apel urgent”, a mai transmis IDF.

Mesajul video vine pe fondul atacului aerian fără precedent lansat de armata israeliană pe tot parcursul nopţii de vineri, când de asemenea legăturile de comunicaţii telefonice şi de internet ale Fâşiei Gaza cu restul lumii au fost întrerupte.

150 de obiective subterane ale Hamas ar fi fost lovite de avioanele israeliene

Atacul Israeului din noaptea de vineri spre sâmbătă din Fâşia Gaza a fost cel mai puternic de până acum, de la declanşarea războiului, 100 de avioane de luptă lovind 150 de ţinte subterane ale Hamas, anunţă forţele armate israeliene, notează The Guardian.

Locuitori din Palestina ar fi transmis că au avut loc confruntări şi cu vehicule blindate şi infranteria israeliană, în trei locuri din Fâşia Gaza.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Armatei israeliene, atacurile lansate de cele 100 de avioane au vizat tuneluri, spaţii de luptă subterane şi infrastructură subterană ale organizaţiei.

Informaţiile disponibile sunt însă limitate, după ce Israelul a oprit comunicaţiile şi internetul, fiind disponibile doar unele canale de comunicare prin satelit.

Imaginile culese de la limita Fâşiei Gaza, din Israel şi Egipt au arătat că a fost o noapte continuuă cu atacuri aeriene şi de artilerie, mai scrie publicaţia britanică.

Israelul anunţă că l-a ucis pe coordonatorul atacului aerian al Hamas din 7 octombrie

Armata israeliană a anunţat că l-a ucis pe cel care ar fi comandat luptătorii Hamas care s-au infiltrat cu parapanta în Israel în 7 octombrie.

Acesta ar fi fost responsabil şi pentru atacurile cu drone asupra posturilor militare israeliene, notează BBC.

„Peste noapte, avioanele de luptă ale IDF l-au lovit pe Asem Abu Rakaba, șeful operaţiunilor aeriene ale Hamas”, a anunţat Armata israeliană (IDF) pe platforma de social media X.

„Abu Rakaba a fost responsabil de UAV-urile [vehicule aeriene fără pilot] Hamas, drone, parapante, detectare aeriană și apărare. El a luat parte la planificarea masacrului din 7 octombrie și a comandat teroriștii care s-au infiltrat în Israel cu parapante și a fost responsabil pentru atacurile cu drone asupra IDF.”

Legături întrerupte cu Fâșia Gaza

După atacurile terestre și aeriene intensificate ale Israelului, din seara și noaptea de vineri spre sâmbătă, comunicațiile din Fâșia Gaza au picat. Liniile de internet și telefon nu mai pot fi folosite, au rămas doar câteva linii speciale prin satelit. Informațiile despre ce se întâmplă pe teritoriul palestinian sunt din ce în ce mai puține.

Nimeni nu poate estima impactul ofensivei Israelului, nici starea civililor sau a celor internați în spitalele din Gaza.

Potrivit BBC, organizația Medici fără Frontiere declară că a pierdut contactul cu unii dintre colegii săi palestinieni de pe teren.

Într-un mesaj distribuit pe rețelele de socializare, organizația umanitară a spus că este „îngrijorată pentru pacienți, personalul medical și miile de familii care se adăpostesc la spitalul Al Shifa și alte unități medicale și a lansat un apel.

„Solicităm protecția fără echivoc a tuturor unităților medicale, personalului și civililor din Fâșia Gaza!”

Palestinieni, grupuri de ajutor, jurnalişti şi ONG-uri spun că nu au mai putut lua legătura cu colaboratorii şi familiile lor din Gaza, după ce Israelul ar fi întrerupt comunicaţiile şi internetul, întrerupând legătura celor care se află acolo cu restul lumii, notează The Guardian.

Organizaţia de monitorizare a internetului şi cybersecuritate NetBlocks a raportat un colaps de conectivitate, în timp ce compania palestiniană furnizoare de servicii telecom, Paltel, a transmis că serviciile de internet şi date mobil au fost complet blocate.

Proteste pro-palestiniene în Cisiordania, Iordania și în Statele Unite. Sămbătă se anunță manifestații în Marea Britanie

Protestatarii pro-palestinieni au blocat, vineri seara, cea mai mare gară din New York, Grand Central. Ei au cerut încetarea focului în Fâșia Gaza. Gara din Manhattan a fost închisă pe termen nedeterminat, iar poliția a arestat persoanele care au pătruns în incintă, dar numărul celor încătușați nu a fost raportat, relatează BBC.

Proteste masive au fost și în Ierusalim și Cisiordania, vineri seara, potrivit Reuters. Forțele de securitate israeliene au restricționat accesul tinerilor palestinieni în moscheea Al-Aqsa din Ierusalim pentru rugăciuni și au sporit numărul forțelor de ordine în Orașul Vechi, pentru a preîntâmpina manifestările violente ce ar fi putut fi generate de atacurile asupra Fâșiei Gaza.

În Cisiordania, unde au fost de asemenea proteste de amploare pro-palestiniene, trupele israeliene au ucis patru palestinieni în timpul raidurilor, a declarat agenția oficială de știri palestiniană WAFA. Doi dintre morți au fost identificați de facțiunile militante drept membri ai acestora.

În capitala Iordaniei vecine, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a denunța Israelul și a exprima sprijinul pentru palestinieni. Mulți fluturau steagul palestinian - verde, roșu, alb și negru.

În Marea Britanie, poliția spune că se așteaptă ca aproximativ 100.000 de oameni să participe la o demonstrație la Londra, sâmbătă. Manifestații sunt așteptate și la Manchester și Glasgow.

Arabia Saudită avertizează că o invazie terestră a Gaza ar fi catastrofală

Arabia Saudită avertizează că o invazie terestră a Gaza ar fi catastrofală, nu doar pentru Israel și teritoriile palestiniene, ci și pentru întreaga regiune a Orientului Mijlociu, potrivit New York Times.

NYT spune că oficialii saudiți au transmis acest îndemn înalților oficiali americani în mai multe conversații, potrivit unui oficial saudit și a uneia doua persoane care cunoaște discuțiile.

Un oficial al administrației Biden a spus că este evident că saudiții nu doresc o invazie israeliană în Gaza.

Oficialii saudiți au transmis, de asemenea, avertismentele cu privire la un război la sol parlamentarilor americani. Senatorul Richard Blumenthal, democrat din Connecticut și membru al Comitetului pentru Servicii Armate, a fost unul dintre cei 10 senatori care s-au întâlnit weekendul trecut cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, la Riad, capitala Arabiei Saudite.

„Conducerea saudită speră că o operațiune la sol ar putea fi evitată din motive de stabilitate, precum și pierderea de vieți omenești”, iar oficialii saudiți au avertizat că va fi „extrem de dăunătoare”, a declarat Blumenthal pentru The New York Times.

SUA i-au cerut Israelului să amâne orice invazie a Gaza, deși armata israeliană a efectuat câteva raiduri și afirmă că operațiunea lor terestră în Gaza se extinde.

Hamas atacă din nou Israelul din Gaza

Hamas continuă să atace Israelul cu rachete, scrie BBC.

Mai multe transmisiuni în direct arată rachete din orașul Gaza după ce Israelul a anunțat că își extinde operațiunile la sol în această seară.

Posibil acord pentru schimb de ostatici

BBC scrie despre negocieri privind întoarcerea ostaticilor deținuți de Hamas care ar fi implicat discuții și despre o posibilă încetare a focului.

Qatarul joacă un rol cheie de mediator între cele două părți.

În mod public, Israelul a respins până acum apelurile la încetarea focului, jurând că va distruge Hamas.

Dar, SUA - aliatul său cheie - a oferit o poziție ceva mai nuanțată, spunând că nu sprijină o încetare a focului care ar putea permite Hamas să se regrupeze.

O sursă familiarizată cu negocierile a declarat pentru BBC că negocierile se accelerează pentru a se ajunge la un acord pentru încetarea focului și pentru finalizarea unui acord de schimb între cele două părți, cu Qatarul mediator.

Niciuna dintre părți nu a făcut până acum declarații oficiale în această privință.

Armata Israeliană: Hamas folosește spitalele din Gaza ca scut uman

Armata israeliană a acuzat Hamas că folosește spitalele din Gaza, inclusiv spitalul Al Shifa din orașul Gaza, ca scut pentru tuneluri și centre de comandă.

Al Shifa este cel mai mare spital din Gaza, situat în orașul Gaza, în nordul Fâșiei.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), Daniel Hagari, a spus vineri că Hamas „poartă război din spitalele” din Gaza, folosind aceste facilități ca „infrastructuri teroriste”.

El face referire în mod specific la spitalul Al Shifa, cel mai mare din Fâșia Gaza.

Hagari a vorbit despre o rețea elaborată de tuneluri sub clădirea din orașul Gaza, din care spune că pot fi planificate atacuri.

Hagari spune că „sute de teroriști au fugit în spital pentru a se ascunde acolo” după atacurile asupra Israelului din 7 octombrie și spune că Israelul are informații că „există combustibil în spitalele din Gaza, iar Hamas îl folosește pentru infrastructurile sale teroriste”.

El a spus că Hamas face acest lucru pentru ca IDF să nu poată distinge între teroriști și civili în atacurile sale. Astfel, Hamas dăunează atât civililor israelieni, cât și celor din Gaza, a spus Hagari.

Mii de persoane strămutate s-au adăpostit în spitalele din Gaza, care s-au ocupat și de răniții din campania de bombardament a Israelului.

Fotografiile făcute miercuri de un fotograf de la agenția de presă AFP arată familiile strămutate care folosesc spitalulul ca adăpost.

Hamas a respins acuzațiile. Un membru al biroului politic al grupării teroriste este citat de agenția de presă Reuters spunând că Israelul a făcut acuzația ca „un preludiu pentru comiterea unui nou masacru împotriva poporului nostru”. Hamas a negat, însă, și că ar fi atacat civili pe 7 octombrie când a invadat Israelul, susținând că a fost doar o „confruntare militară”.

Hagari a avertizat că Israelul își va extinde operațiunile terestre și i-a avertizat pe locuitorii orașului Gaza să se mute în sud, unde vor fi „condiții mai bune”.

„În ultimele ore am intensificat atacurile din Gaza. Forțele aeriene atacă pe scară largă ținte subterane și infrastructura teroristă, foarte semnificativ. În continuarea activităţii ofensive pe care am desfăşurat-o în ultimele zile, forţele terestre extind activitatea la sol în această seară.”

El a spus că Forțele de Apărare Israelului „lucrează puternic în toate dimensiunile” pentru a-și atinge obiectivele militare.

Anunțul IDF vine pe fondul unor informații despre bombardarea puternică a Fâșiei Gaza asediată, unde serviciile de internet și de telefonie mobilă au fost întrerupte.

Societatea Semilunii Roșii din Palestina a declarat că a pierdut complet contactul cu toate echipele sale din Fâșia Gaza.

Patru răniți la Tel Aviv după un atac cu rachete din Gaza

Patru persoane au fost rănite într-un atac cu rachete al Hamas asupra unui bloc de apartamente cu patru etaje din sudul Tel Avivului, Israel, transmite Reuters.

Dany Geva, comandantul adjunct al comandamentului frontului intern al Tel Avivului, a declarat pentru agenția de presă Reuters că două persoane au suferit răni „medii” și alte două „răni ușoare” după ce o rachetă a fost lansată din Fâșia Gaza, aflată la 64 de kilometri.

„Motivul pentru care nu avem victime, este pentru că oamenii au acționat conform instrucțiunilor. Au ascultat sirenele au intrat pe scări în zone sigure și, practic, și-au salvat viețile”, a spus el.

Conferință de pace organizată de UE

Consiliul Uniunii Europene va organiza o conferință de pace în aproximativ șase luni pentru a reînnoi impulsul pentru o soluție cu două state la conflictul israeliano-palestinian, a declarat premierul interimar al Spaniei, Pedro Sánchez, potrivit Reuters.

Într-o întâlnire a celor 27 de guverne ale blocului, Spania a făcut presiuni ca UE să ceară o încetare imediată a focului. Statele membre au fost de acord cu propunerea Spaniei pentru o conferință de pace împreună cu apelul la „pauze umanitare” și deschiderea coridoarelor de ajutor pentru civilii din Gaza, a spus Sánchez.

Remarcile sale au venit după ce președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că mai multe țări europene caută să construiască o „coaliție umanitară” cu privire la Gaza și că se poartă discuții cu Cipru și Grecia în acest sens.

„Cipru ar putea servi drept bază pentru operațiuni umanitare”, a spus Macron.

Organizația Mondială a Sănătății spune că peste 40% dintre cei uciși în Gaza sunt copii

Organizația Mondială a Sănătății a confirmat 7.028 de decese în Gaza, dintre care peste 40% sunt copii. OMS a citat date din Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, și a precizat că a primit detalii semnificative despre cei uciși.

Peste 18.400 de persoane au fost rănite, mai arată OMS. Din nou, o proporție semnificativă dintre aceștia sunt copii. Agenția a declarat că 23 din 35 de spitale funcționează încă parțial - altele, precum și clinicile comunitare, au trebuit să se închidă.

OMS spune că 1.000 de persoane din Gaza au nevoie de dializă, 30 de copii prematuri sunt în incubatoare și 2.000 de pacienți cu cancer au nevoie urgentă de tratament. Toate acestea devin imposibile fără combustibil pentru a alimenta generatoarele spitalicești.

Ultima comunicare a ministerului Sănătății din Gaza arată că 7.326 de persoane au murit din cauza atacurilor aeriene israeliene.

Patru palestinieni uciși într-un raid israelian în Cisiordania

Forțele israeliene au ucis vineri cel puțin patru palestinieni în timpul unui raid în nordul Cisiordaniei ocupate, au declarat vineri oficiali palestinieni din domeniul sănătății, transmite AFP.

„Patru persoane ucise de gloanțe (israeliene) de ocupație în Jenin și Qalqilya în zorii zilei de astăzi”, a anunțat ministerul palestinian al Sănătății cu sediul la Ramallah într-un comunicat.

Agenția palestiniană de știri Wafa a declarat că cel puțin trei palestinieni au fost uciși în „ciocniri violente” în orașul Jenin în timpul unei incursiuni a „unui contingent mare” al forțelor israeliene. Armata israeliană nu a comentat imediat incidentele.

Violența a crescut brusc în Cisiordania în urma atacurilor Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.

Atacul de astăzi vine la doar o zi de la declarațiile președintelui SUA, Joe Biden, care a criticat atacurile coloniștilor evrei din Cisiordania.

Joe Biden a asemănat aceste atacuri în actualul context cu „turnarea gazului pe foc”.

ONU: „se comit crime de război” în conflictul dintre Israel și Hamas

Purtătoarea de cuvânt ONU, Ravina Shamdasani, a declarat la Geneva că organizația e îngrijorată că în conflictului Israel - Hamas se comit crime de război, transmit AFP și DPA.

„Suntem îngrijorați de pedepsirea colectivă a locuitorilor din Gaza ca răspuns la atacurile atroce ale Hamas, care au constituit, de asemenea, crime de război”, a declarat purtătoarea de cuvânt a biroului ONU pentru drepturile omului.

„Pedeapsa colectivă este o crimă de război. Pedeapsa colectivă a Israelului asupra întregii populații din Gaza trebuie să înceteze imediat”, a declarat purtătoarea de cuvânt, transmite EPA

Ravina Shamdasani a cerut grupurilor palestiniene să oprească „atacurile nediscriminatorii” asupra Israelului.

„O catastrofă umanitară se desfășoară pentru cei 2,2 milioane de oameni închiși în Gaza care sunt pedepsiți colectiv", a spus Shamdasani.

Două orașe din Egipt lovite de atacuri aeriene

Proiectilele au lovit vineri două orașe egiptene de la Marea Roșie, rănind mai multe persoane, au declarat surse și oficiali, arătând riscul de propagare regională din conflictul Israel-Gaza, scrie Reuters.

Exploziile au lovit Taba, la granița cu Israelul și Nuweiba, la aproximativ 70 km mai departe, au declarat două surse egiptene de securitate pentru Reuters, care au precizat că încă se adună informații.

Nu a existat nicio revendicare a atacurilor, dar televiziunea Al-Qahera News din Egipt, relatează a declarat că racheta care a lovit Taba pare să fie legată de luptele dintre militanții Hamas și armata israeliană din jurul Fâșiei Gaza.

Ministerul egiptean al Sănătății a declarat că șase persoane au fost rănite în Taba, patru fiind deja externate din spital, după ce o unitate de ambulanță și o clădire rezidențială au fost lovite.

Învecinându-se atât cu Gaza, cât și cu Israelul, Egiptul este expus conflictului care a explodat după asaltul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului și bombardarea ulterioară a Fâșiei Gaza.

Cairo a pledat în mod constant pentru deblocarea ajutoarelor umanitare, eliberarea ostaticilor Hamas și încetarea focului.

La sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți polițiști de frontieră egipteni au fost răniți după ce au fost loviți accidental de fragmente dintr-un obuz al unui tanc israelian. Israelul și-a cerut scuze pentru incident.

Miercuri, Hamas a declarat că a vizat orașul israelian Eliat, adiacent Taba, peste graniță, cu o rachetă în ceea ce pare a fi cel mai lung atac palestinian cu cea mai lungă rază de acțiune a grupului islamist din 7 octombrie.

ONU spune că străzile din Gaza sunt pline de ape din canalizare

Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA (agenția ONU pentru refugiații palestinieni), spune că Gaza are nevoie urgentă de asistență umanitară, scrie BBC

„În timp ce vorbim, oamenii din Gaza mor, serviciile de bază se prăbușesc”, a spus el la o conferință de presă. El adăugat că alimentele și apa se termină, în timp ce străzile au început să fie inundate de apă din canalizare.

„Gaza este la un pas de un pericol imens pentru sănătate și riscul bolilor se profilează”, spune Philippe Lazzarini.

Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA (agenția ONU pentru refugiații palestinieni), spune că Gaza are nevoie urgentă de asistență umanitară.
Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA (agenția ONU pentru refugiații palestinieni), spune că Gaza are nevoie urgentă de asistență umanitară.

Vorbind despre ajutoarele umanitare, oficialul ONU a spus că „Gaza este strangulată”, iar palestinienii se simt ignorați și abandonați.

„Mulți dintre noi am văzut în aceste camioane o licărire de speranță”, dar au fost „o distragere a atenției, nimic mai mult decât firimituri”, a adăugat el.

El spune că sistemul actual de susținere umanitară este „orientat spre eșec” și că pentru a reuși este nevoie de o încetare a focului umanitar.

„Mă doare că ajutorul umanitar este pus sub semnul întrebării în mod constant în timp ce disperarea este transmisă în direct”..

În declarațiile finale ale declarației sale către presă, Philippe Lazzarini spune că cel puțin 57 dintre colegii săi de la UNRWA au fost uciși în Gaza.

Armata israeliană a făcut noi incursiuni în Fâșia Gaza, noapte trecută

Trupele israeliene au efectuat „raiduri țintite” în interiorul Fâșiei Gaza pentru a doua noapte consecutiv,, au declarat vineri Forțele de Apărare Israeliene (IDF), transmite CNN.

Videoclipul publicat de IDF a arătat tancuri și vehicule blindate deplasându-se pe un drum din apropierea unui teren agricol, precum și lovituri asupra clădirilor și zonelor deschise.

Raidul a inclus lovituri aeriene și de artilerie în cartierul Shaja'iyah, vizând infrastructura Hamas, inclusiv „locurile de lansare a rachetelor antitanc, centrele militare de comandă și control, precum și teroriștii Hamas”, a anunțat armata israeliană.

„Trupele au părăsit zona la sfârșitul activității”, se arată în declarație.

Raidul din noaptea de joi spre vineri are loc la o zi după incursiunea din noapte precedentă, din din nordul Fâșiei Gaza, care a fost descrisă drept „parte a pregătirilor pentru următoarele etape de luptă”.

Numărul ostaticilor din Gaza se ridică la 229, spune armata israeliană

Numărul confirmat al persoanelor ținute ostatice în Fâșia Gaza de la raidurile Hamas din 7 octombrie a crescut cu cinci, ajungând la 229, relatează Reuters, citând armata israeliană.

Alte opt camioane cu ajutoare umanitare sunt așteptate să treacă vineri în Gaza

Opt camioane care transportă alimente, medicamente și apă sunt așteptate să treacă vineri în Fâșia Gaza, a declarat un înalt oficial al Națiunilor Unite, transmite Reuters.

„Am introdus aproximativ 74 de camioane. Ne așteptăm la încă opt astăzi”, a declarat Lynn Hastings, coordonatorul umanitar al ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Lucrătorii umanitari au declarat în repetate rânduri că convoaiele îndeplinesc doar o mică parte din nevoile umanitare în creștere ale teritoriului. Înainte de război, o medie de 500 de camioane intrau în Gaza în fiecare zi, scrie The Guardian.

SUA nu susține o încetare a focului care ar permite Hamas să se regrupeze

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat pentru BBC că SUA nu sprijină o încetare a focului care ar permite Hamas să „se odihnească și să se readapteze și să continue să lanseze operațiuni teroriste împotriva Israelului”.

Matthew Miller a adăugat că, pe lângă atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, „Hamas a lansat rachete în fiecare zi, lansează rachete astăzi, le-au lansat ieri, vizând civili nevinovați din Israel”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, spune că SUA nu susține o încetare a focului în Gaza, care ar permite Hamas să se regrupeze.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, spune că SUA nu susține o încetare a focului în Gaza, care ar permite Hamas să se regrupeze.

„Ne-am opune oricărui fel de încetare a focului care le-ar permite să continue aceste operațiuni", a adăugat el.

"Aș spune că susținem și credem că partidele ar trebui să ia în considerare pauzele umanitare care ar permite furnizarea de ajutoare. Așa că noi a muncit din greu pentru a deschide poarta Rafah în sudul Fâșiei Gaza", a adăugat Miller, referindu-se la acordul intermediat de secretarul de stat american Antony Blinken într-o vizită în Israel săptămâna trecută.

Hamas nu știe unde sunt localizați toți ostaticii din Gaza

Un membru al delegației Hamas care vizitează Moscova a declarat că este nevoie de timp pentru a localiza toți ostaticii care au fost duși în Gaza de diferite facțiuni palestiniene, relatează Reuters, citând ziarul rus Kommersant.

Kommersant mai scrie că un membru al delegației Hamas a afirmat că bombardamentele israeliene din Gaza au ucis 50 dintre ostaticii capturați în timpul raidurilor militanților palestinieni și că Hamas nu poate elibera ostaticii până când nu se convine asupra unei încetări a focului.

O rachetă a lovit o unitate medicală din oraşul egiptean Taba.

Racheta a lovit o unitate medicală din Taba, rănind cel puţin şase persoane, a informat Al Qahera TV, potrivit Reuters. .

Taba se află la graniţa Egiptului cu portul israelian de la Marea Roşie, Eilat. Armata israeliană a spus că este la curent cu un incident de securitate în afara graniţelor sale.

Hamas a anunţat miercuri că a vizat Eilat cu o rachetă, despre care armata israeliană a spus că a lovit o zonă periferică.

Nu a existat nicio revendicare imediată a responsabilităţii după explozia de vineri dimineaţă.

Adăposturile supraaglomerate din Gaza sunt un risc pentru sănătate - ONU
Agenția Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări (UNRWA) spune că aproximativ 629.000 de refugiați se adăpostesc acum în 150 de locații ONU din Fâșia Gaza.

Aceasta înseamnă că aceste adăposturi au atins aproape de trei ori capacitatea dorită.

UNRWA transmite că adăposturile supraaglomerate sunt un risc pentru sănătatea refugiaților din Gaza.
UNRWA transmite că adăposturile supraaglomerate sunt un risc pentru sănătatea refugiaților din Gaza.

„Condițiile actuale de supraaglomerare rămân îngrijorătoare și reprezintă un risc pentru sănătate și siguranță”, a declarat agenția într-o actualizare recentă.

De asemenea, trei școli din Gaza au suferit daune în urma atacurilor aeriene din apropiere. O persoană a fost ucisă și alte 15 au fost rănite.

Încă un membru al personalului UNRWA a fost, de asemenea, ucis, ridicând numărul morților personalului la 39 de la începutul conflictului.

Portrete ale ostaticilor israelieni expuse la Ierusalim

Ieri seară, la Ierusalim, cerul a fost luminat cu 224 de proiectoare luminoase, simboluri pentru fiecare persoană răpită de Hamas.

O femeie îmbrățișează un copil la instalația de lumini care prezintă fotografiile ostaticilor luați de Hamas.
O femeie îmbrățișează un copil la instalația de lumini care prezintă fotografiile ostaticilor luați de Hamas.

224 de stâlpi de lumină ridicați de municipalitatea din Ierusalim, ca un omagiu adus ostaticilor răpiți de militanții Hamas.
224 de stâlpi de lumină ridicați de municipalitatea din Ierusalim, ca un omagiu adus ostaticilor răpiți de militanții Hamas.

Instalația de lumini de la Ierusalim prezintă și fotografii ale ostaticilor răpiți de militanții Hamas.
Instalația de lumini de la Ierusalim prezintă și fotografii ale ostaticilor răpiți de militanții Hamas.

Armata americană a lansat lovituri asupra instalațiilor din estul Siriei

Statele Unite declară că au lovit două instalații din estul Siriei, despre care autoritățile militare americane spun că au fost folosite de forțele iraniene și de grupurile afiliate, transmite BBC.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a declarat că au fost lovituri de autoapărare și de precizie pentru protejarea personalului american din Irak și Siria, după atacurile recente ale grupărilor susținute de Iran.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, spune că loviturile americane au fost pentru protejarea personalului american din Irak și Siria.
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, spune că loviturile americane au fost pentru protejarea personalului american din Irak și Siria.

„Aceste atacuri susținute de Iran împotriva forțelor americane sunt inacceptabile și trebuie să înceteze. Iranul vrea să-și ascundă mâna și să-și nege rolul în aceste atacuri împotriva forțelor noastre. Nu îi vom lăsa”, a spus Lloyd Austin.

Casa Albă spune că Joe Biden a avertizat Iranul să nu vizeze personalul american din Orientul Mijlociu, printr-un mesaj rar adresat liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.

„A fost transmis un mesaj direct”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

Pentagonul a mai spus că aproximativ 900 de soldați americani suplimentari se află fie în regiune, fie se îndreaptă acolo pentru a consolida apărarea aeriană pentru a proteja personalul american, pe fondul unei creșteri a atacurilor în regiune.

Statele Unite au precizat că nu s-au coordonat cu Israelul și nici nu l-au informat în prealabil despre atacurile aeriene de astăzi din estul Siriei.

Adunarea Generală ONU votează propunerea de încetare a imediată a focului în Gaza

Întâlnirea s-a încheiat acum, votul asupra rezoluției fiind așteptat vineri seara.

Proiectul de rezoluție solicită, de asemenea, ajutor umanitar nelimitat, respectarea dreptului internațional umanitar și responsabilitate.

Organizația de Cooperare Islamică (OCI), formată din 57 de națiuni, a emis o declarație în care „condamnă ferm lipsa de respect și a remarci intimidante ale Israelului împotriva Secretarului General al ONU Antonio Guterres”.

Adunarea Generală ONU votează propunerea de încetare a imediată a focului în Gaza.
Adunarea Generală ONU votează propunerea de încetare a imediată a focului în Gaza.


Declarația a fost lansată după ce Israelul a cerut demisia șefului ONU din cauza unui discurs în care a spus că atacul Hamas din 7 octombrie „nu a avut loc într-un vid”.

„Dar nemulțumirile poporului palestinian nu pot justifica atacurile îngrozitoare ale Hamas”, a declarat Guterres într-un discurs la ONU marți. „Iar aceste atacuri îngrozitoare nu pot justifica pedeapsa colectivă a poporului palestinian”.

Ambasadorul Israelului la ONU a declarat că discursul „exprimă înțelegere pentru terorism și crimă”.

În declarația sa de joi, OCI a declarat că Israelul comite un „act de constrângere politică împotriva ONU”.

Programul Alimentar Mondial spune că birocrația excesivă întârzie ajutorul umanitar la graniță

Șeful Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU spune că verificările prea stricte asupra camioanelor la punctul de trecere a frontierei Rafah de la Egiptul în Gaza încetinesc fluxul de ajutoare.

„Birocrația este o nebunie”, a declarat Cindy McCain agenției de știri Reuters, adăugând că, deși înțelege controalele de securitate, ar trebui să fie mai ușor să intre alimente.

Cindy McCain spune că fiecare camion trebuie să-și descarce încărcătura la un punct de control pentru inspecție, apoi este reîncărcat, când verificarea e terminată.

„Avem nevoie de acces sigur, neîngrădit în Gaza, astfel încât să putem hrăni și să ne asigurăm că oamenii nu mor de foame, pentru că asta se întâmplă”, a spus oficialul ONU.

Trei camioane ale Programului Alimentar Mondial care transportă aproximativ 60 de tone de alimente - suficient pentru hrănirea a 200.000 de persoane timp de o zi - a intrat în Gaza sâmbătă, potrivit agenției. Programul spune că încă unul dintre camioanele sale a trecut de atunci.

Hamas discută despre ostaticii din Gaza cu oficiali ruși, la Moscova

O delegație Hamas a discutat la Moscova cu un înalt oficial al Ministerului rus de Externe despre eliberarea ostaticilor și evacuarea cetățenilor ruși, potrivit presei ruse de stat TASS și unei declarații a Hamas, transmite CNN.

Mousa Abu Marzouk, adjunctul șefului biroului politic al Hamas, și Basem Naim, un alt lider Hamas din Gaza, s-au numărat printre delegația vizitată, care s-a întâlnit cu ministrul adjunct de externe al Rusiei și reprezentantul prezidențial special pentru Orientul Mijlociu și Africa, Mihail Bogdanov, potrivit comunicatului Hamas.

Delegația Hamas a lăudat poziția președintelui rus Vladimir Putin și a subliniat necesitatea ca comunitatea internațională „să-și respecte responsabilitățile împotriva crimei de genocid comise de guvernul sionist”, potrivit declarației Hamas.

„Domnul Bogdanov a exprimat poziția țării sale în sprijinul drepturilor poporului palestinian și a arătat eforturile țării sale cu părțile relevante care vizează încetarea focului, deschiderea punctelor de trecere și aducerea de ajutor umanitar”, a adăugat declarația Hamas.

Israelul a condamnat întâlnirea oficialilor ruși cu înalți oficiali Hamas, potrivit unui comunicat al Ministerului israelian al Afacerilor Externe.

„Israelul condamnă invitarea unor înalți oficiali Hamas la Moscova, care este un act de susținere a terorismului și legitimează atrocitățile teroriștilor Hamas”, a declarat Ministerul de Externe. „Cerem guvernului rus să-i expulzeze imediat pe teroriștii Hamas”.

Joi, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că aproximativ 1.000 de cetățeni ai Rusiei și ai țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) au cerut să fie evacuați din Gaza.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

  • 16x9 Image

    Alina Manolache

    Alina Manolache este, din februarie 2024, senior corespondent la Europa Liberă, după ce timp de un an a fost senior editor. 

    Lucrează de 20 de ani în presă. A fost reporter la Realitatea TV, în perioada 2005 -2010, și a acoperit subiecte sociale și politice.

    A făcut apoi reportaj și anchetă la „În premieră, cu Carmen Avram”.

    Din 2012 și până în 2020, a lucrat la Digi24, ca reporter în domeniul politic și, apoi, realizator al emisiunilor „Studio Politic”, „24/7” și „Cap Limpede”.

    A făcut reportaje, știri și investigații la Libertatea, după care a realizat emisiunea „Talk News”, la Profit News și Prima News. 

XS
SM
MD
LG