Ministerul israelian de Externe a transmis că UNRWA „este parte a problemei din Fâșia Gaza și nu parte a soluției”.
„La instrucțiunile ministrului de Externe Israel Katz, Ministerul Afacerilor Externe a notificat ONU cu privire la anularea acordului dintre statul Israel și UNRWA”, a transmis diplomația israeliană într-un comunicat.
Jonathan Fowler, un purtător de cuvânt al UNRWA, a declarat că interdicția va provoca probabil prăbușirea eforturilor umanitare din Gaza, transmite AFP.
„De asemenea, ar putea provoca prăbușirea serviciilor esențiale furnizate de UNRWA în Cisiordania și Ierusalimul de Est, inclusiv educația, sănătatea și salubritatea”, a mai adăugat oficialul UNRWA.
Dar Israelul a argumentat că doar o parte din ajutor este livrat în teritoriu de către UNRWA.
„Statul Israel este dedicat dreptului internațional și va continua să faciliteze intrarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza într-o manieră care să nu dăuneze securității cetățenilor Israelului”, a spus ministrul de Externe, Israel Katz.
Autoritățile israeliene afirmă că agenția UNRWA a fost infiltrată de Hamas. UNRWA neagă acuzațiile și spune că ia măsuri pentru a-și asigura neutralitatea.
Mai multe investigații, inclusiv una condusă de fostul ministru francez de Externe Catherine Colonna, au găsit unele „probleme legate de neutralitate” la UNRWA, dar au subliniat că Israelul nu a furnizat dovezi pentru principalele sale acuzații.
O anchetă internă a constatat că nouă angajați „ar fi putut fi implicați în atacurile armate din 7 octombrie” 2023.
UNRWA a fost înființată în 1949, după primul conflict arabo-israelian, și după crearea Israelului în 1948.
Agenția, care și-a început operațiunile la 1 mai 1950, a fost însărcinată să ajute aproximativ 750.000 de palestinieni care au fugit sau au fost expulzați din casele lor în timpul războiului.
De atunci, mandatul său a fost prelungit în mod repetat în absența unei soluții pentru refugiații palestinieni.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.