Linkuri accesibilitate

Istoricul Oliver Jens Schmitt: „BOR a cultivat întotdeauna un spirit antioccidental foarte critic”


Profesorul Oliver Jens Schmitt

În interviul acordat Europei Libere, Oliver Jens Schmitt explică ce șanse a ratat Biserica Ortodoxă Română, cât de mult trebuie să se teamă românii de Rusia, de ce unirea cu R. Moldova este imposibilă pe termen mediu și scurt, care sunt neajunsurile tranziției românești, dar și care sunt avantajele României prin comparație cu vecinii săi.

Oliver Jens Schmitt s-a născut la Basel, în Elveția, are 46 de ani, este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena și preşedintele Secţiei filozofic-istorice a Academiei Austriece de Ştiinţe. A scris despre fascismul în Europa de Est, despre societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, despre evoluţiile socio-culturale în spaţiul balcanic albanez şi despre istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Cunoaște aproape toate limbile vorbite în spațiul balcanic și est-europen. Au fost traduse în limba română, la editura Humanitas, Corneliu Zelea Codreanu-Ascensiunea şi căderea „Căpitanului“ (2017) și România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (2018)

Europa Liberă: Revoluția din 1989 a fost gândită de artizanii ei ideologici din jurul lui Iliescu mai degrabă ca pe o schimbare de lideri decât ca pe o schimbare de sistem. Credeți că acest lucru a avut o contribuție importantă în decalajul pe linia economică și democratică dintre România și restul statelor din lagărul socialist din Europa Centrală, de exemplu?

Oliver Jens Schmitt: „Cazul României nu a fost atât de atipic, cum pare, pentru că și în Bulgaria a avut loc, de fapt, o lovitură de stat susținută de Uniunea Sovietică (ceea ce este mai clar în cazul Bulgariei decât în România) cu forțele pro-Gorbaciov împotriva unui dictator, care nu mai era în stare să se adapteze la condițiile politicii internaționale care s-au schimbat radical și în ambele cazuri acest lucru a creat o configurație în care forțele pro-comuniste au rămas la putere până la mijlocul anilor ’90, ceea ce explică și o continuitate a politicii economice din ambele țări, care a dus la un dezastru complet în a doua jumătate a anilor ‘90.”

Europa Liberă: Cazul României e similar cu al Bulgariei, dar atât de diferit față de ceea ce s-a întâmplat în preajma anului 1989 în statele din Europa Centrală.

Oliver Jens Schmitt: „Exact. Și nu din întâmplare am ales și cazul Bulgariei. Pe altă parte, România se află undeva la mijloc între cele două situații: marea diferență dintre Bulgaria și România era faptul că această lovitură de stat a fost însoțită și de o mișcare revoluționară de masă adevărată care, și aici găsim a doua diferență foarte importantă, care a condus în anul ’90 și care pentru mine este adevăratul an al revoluției românești, la o mișcare democratică de masă care a continuat şi intensificat avântul democrat din decembrie 1989. Specificul românesc al lunii decembrie ‘89 și mai ales al anului ‘90, sunt o lovitură de stat și o revoluție populară, care a provocat câteva luni mai târziu și o contrarevoluție, o contrarevoluție violentă a Partidului Comunist sau postcomunist și așa ceva nu a avut loc în celelalte țări, nici din spațiul balcanic, nici din spațiul Europei Centrale și Orientale.”

Europa Liberă: Această contrarevoluție se referă la mineriadele din 1990

Oliver Jens Schmitt: „La mineriade, da, exact, mă refer în primul rând la a treia mineriadă, din iunie 1990, care constituie pentru mine o contrarevoluție violentă a regimului Iliescu împotriva încercărilor de democratizare, inclusiv excluderea fostelor cadre comuniste din viaţa politică.”

Europa Liberă: Potrivit unui sondaj făcut la începutul anului 2019, 64 la sută dintre români continuă să aibă o părere bună despre Ceaușescu. Cum vă explicați această simpatie?

Oliver Jens Schmitt: „Cred că, în primul rând, uneori uităm cât de profunde au fost schimbările provocate de politica Partidului Comunist. Partidul Comunist a colectivizat agricultura și a distrus cultura tradițională a României, a urbanizat țara, a industrializat-o. Uităm, apoi, cred că mulți oameni au și profitat de acest sistem, pentru că au făcut carieră în nomenclatura comunistă, pentru că sistemul a îmbunătățit nivelul lor de trai – de la electricitate și apă, până la sănătatea publică – și de aceea mulți au avut impresia că în comunism a fost îmbunătățită nu numai starea materială, dar și că s-a creat un sentiment de mândrie națională prin politica externă pe care au susţinut-o, mai ales în 1968, şi adversari ai regimului. Pentru a înțelege comunismul trebuie să privim nu numai, să spunem, partea represiunii, a terorii și a violenței, dar pur și simplu faptul că mulți oameni, la fel ca în URSS, au profitat, au făcut carieră. Comunismul a creat o anumită dinamică socială, în dauna fostelor elite, dar, pe de altă parte, pur și simplu a schimbat radical această țară nu numai din punct de vedere social și economic, dar și mental, pentru că mentalitatea majorității covârșitoare a românilor a fost schimbată radical în acești 40 de ani ai regimului comunist. Totuși, ultima fază a regimului ceaușist, adică anii ’80, a însemnat pentru români o perioadă de sărăcie fără margini, însoțită de un naționalism extrem de exagerat. Criza economică a anilor ’90, la fel ca în fosta Uniune Sovietică, a creat o anumită nostalgie: după suferinţele anilor 80, mulți oameni au nutrit speranţe de schimbare radicală şi rapidă care au fost dezamăgiți crunt. Aceasta dezamăgire a ascuns amintirile din ultima fază a regimului comunist; pentru mulţi oameni, era vina democraţiei şi economiei de piaţă, şi nu a regimului postcomunist, care, de fapt, a împiedicat sau întârziat reformele necesare.”

Europa Liberă:Când vorbiți despre această schimbare, vă referiți și la o schimbare pozitivă? Pentru că spuneți că „unii au profitat”, în sensul că au primit case sau au fost împroprietăriți, sau au fost alfabetizați și urbanizați.

Oliver Jens Schmitt: „Eu n-aș folosi categoric noțiunile de pozitiv și negativ, pentru că nu trebuie să uităm în ce condiții politice au fost realizate aceste schimbări radicale. A fost într-o primă fază un sistem totalitar, care nu a convins oamenii cu argumente, ci folosind violența şi teroarea, de la Sighet şi de la canal, pâna la „reeducare”. Chiar și în a doua fază a regimului, violența şi mai ales frica au rămas un instrument împotriva celor care nu împărtășeau opinia lor sau care gândeau diferit. Și de aceea cred că un termen ca pozitiv are și tendința de a legitima un sistem politic care nu era legitim, care a trăit întotdeauna cu o lipsă de legitimitate, care a încercat să-și creeze o anumită legitimitate prin mobilizarea sentimentelor naționaliste și ultranaționaliste și, iarăși, cred că ar fi fost mult mai bine dacă un sistem democratic ar fi introdus aceste reforme printr-o cale, să spunem, evolutivă. Ceea ce s-a întâmplat în România a fost într-o bună măsură distrugerea unei societăți și repet că, bineînțeles, în fiecare sistem totalitar sunt oameni care acum profită sau care au profitat și în România, și în alte țări, care au reușit să rămână în poziții conducătoare și în poziții de putere. Și cei care folosesc aceste categorii – pozitiv, negativ și, mai ales, pozitiv– sunt mai ales cei care încearcă să legitimeze un asemenea sistem nelegitim.”

Europa Liberă: Ați vorbit despre politica externă a lui Ceaușescu, menționând-o printre eventualele argumente care îi fac pe unii români să continue să-l admire pe fostul dictator. Socotiți că Ceaușescu a avut cu adevărat o politică externă eficientă, de exemplu în Orientul Mijlociu în anii ‘70, sau fiind intermediar între Statele Unite și China?

Oliver Jens Schmitt: „Nu, pentru că trebuie să judecăm această politică externă nu numai prin prisma anilor, să spunem sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, dar mai ales să ținem seama și de rezultate. În anii ’80 și mai ales în ’89, România a fost complet izolată. Ceaușescu a știut la sfârșitul anilor ’60 să mobilizeze simpatiile Occidentului, pentru că în ’68 a criticat invazia sovietică în Cehoslovacia, dar există încă o mare dezbatere în istoriografie în ce măsură această politică externă era într-adevăr condusă de un spirit de independență reală sau dacă era vorba mai degrabă de o independență de fațadă sau pentru a înscena Occidentului o strategie, care în cele din urmă a dus la rezultate favorabile pentru sistemul Ceaușescu, adică sprijinul economic şi simbolic din partea Occidentului, cel puțin până la sfârșitul anilor ’70. Pe urmă, în anii 80, România a fost izolată, a rămas doar cu Cuba, Vietnam și cu Coreea de Nord. A fost o performanță mult mai bună decât cea a Albaniei comuniste, care era complet singură.”

Europa Liberă: Recent, profesorul american Peter Gross, din Statele Unite, a povestit într-un interviu pentru Europa Liberă controversa pe care a avut-o cu Brucan despre cât timp e nevoie ca oamenii să se desprindă cu adevărat de comunism. Brucan vorbea, așa cum știți, despre cei 20 de ani, în vreme ce Gross estima la aproape 100 de ani perioada necesară românilor să uite pattern-urile dobândite în regimul comunist. Ce credeți?

Oliver Jens Schmitt: „Eu cred că după o perioadă atât de lungă și de grea societatea are nevoie de cel puțin 30 de ani pentru a se recupera. Eu cred că, după 30 de ani, în ciuda tuturor dificultăților tranziției, putem constata că multe lucruri s-au schimbat. România se află astăzi, în comparație cu celelalte țări ale fostei tabere comuniste, într-o poziție mult mai bună dacă privim din punctul de vedere al statului de drept, al unei societăți pluraliste. Vă dau două exemple: în primul rând, astăzi nu mai este așa de ușor de mobilizat spiritul naționalist antimaghiar, dovadă a fost incidentul de astă-vară, din Valea Uzului, când forțele neo-legionare și naționaliste au încercat să creeze iarăși o atmosferă tensionată și societatea românească, cel puțin majoritatea covârșitoare, nu a mai reacționat. Adică, un fel de Târgu Mureș, ca în anul ‘90, nu mai este posibil și, pe de altă parte, vedem că, în comparație cu Polonia și Ungaria, dinamica pro-democratică în România este mult mai puternică și pentru prima dată în istoria țării în general oamenii ies în stradă pentru idealuri foarte abstracte, cum sunt statul de drept, democrația, apartenența României la lumea occidentală. Moștenirea comunistă, mai ales în viața politică, rămâne puternică, este foarte puternică și în spațiul rural, dar, pe de altă parte, această țară a evoluat deja într-o perioadă de 30 de ani foarte mult și de aceea nu cred că trebuie să credem în această regulă de 100 de ani. Trebuie să fim mai optimiști, cu o bună doză de pragmatism, bineînțeles, dar cred că, după 30 de ani, România, iarăși în comparație cu țările care au pornit mult mai bine decât România, se află într-o poziție relativ bună și care ne permite să fim cu prisosință optimiști.”

Europa Liberă: Ați menționat problemele româno-maghiare. Ungaria a devenit în ultimii ani tot mai activă în Transilvania, atât cu investițiile economice, cât și cu ajutoarele sociale sau refacerea infrastructurilor educaționale pentru limba maghiară. În așteptarea împlinirii celor 100 de ani de la Trianon, Ungaria a încercat să devină un actor important în Ardeal, regiune pe care Ungaria administrat-o până în 1918. Cum interpretați această revenire, nu neapărat doar simbolică, a Budapestei în Transilvania?

Oliver Jens Schmitt: „Bineînțeles, Ungaria este activă nu numai în Transilvania, dar și în alte țări cu minorități maghiare. Pe de o parte, Guvernul Orban susţine minoritatea maghiară să rămână pe loc şi încurajează investiţii maghiare în Vestul României, dar, pe de altă parte, încearcă să atragă și forță de muncă maghiară din aceste țări, pentru că emigrația din Ungaria înspre Occident este atât de puternică. Aceste încercări de a sprijini și de a alimenta un naționalism al minorități maghiare în România este, bineînțeles, o politică și o tendință care merită criticate, pe de altă parte, știm foarte bine că naționaliștii din ambele tabere au nevoie unii de alții. Aceste extremisme se află într-o anumită corespondență politică.Cred că de aceea este atât de important că societatea românească a dezvoltat o anumită maturitate față de provocările care au loc. Acesta este un semn foarte bun, mai ales în comparație cu Ungaria, care, din păcate, exportă naționalism. Și, poate, ca o ultimă observație: din păcate, Ungaria, în ultimii ani, a stabilit o colaborare strânsă cu Rusia și urmărește obiective politice și în Ucraina, obiective care sunt în favoarea Rusiei, ceea ce pentru o țară NATO este o chestiune destul de tristă.”

Europa Liberă: Ați notat undeva în scrierile Dvs. că în secolul XX Biserica Ortodoxă a fost loială celor trei dictatori care au marcat România. Pe de altă parte, legăturile politice care au existat mereu între toate guvernele postdecembriste și Biserica Ortodoxă Română au fost mereu la vedere. Mizați pe o schimbare?

Oliver Jens Schmitt: „Eu am impresia că Biserica Ortodoxă Română până acum și în momentul actual nu are intenția să-și schimbe direcția politică și putem să spunem că a ratat după ‘89 o șansă unică. Această șansă a mai fost ratată odată, după intrarea României în Uniunea Europeană, pentru că cea mai mare Biserică Ortodoxă din UE, care este BOR, a avut șansa să ofere un răspuns care să-i schimbe imaginea: ce înseamnă să fii ortodox într-o comunitate politică occidentală. Adică, până acum, BOR a cultivat întotdeauna un anumit spirit antioccidental foarte critic. Am văzut-o cu prilejul referendumului organizat de către BOR și bisericile neoprotestante. Și cred că ar fi bine, mai ales acum și după vizita Papei Francisc al II-lea în România, ca Biserica Ortodoxă Română să nu rămână în această poziție sceptică față de Occident, ci să spună cu ce poate veni această Biserică spre Europa, cu ce o îmbogățește.”

Europa Liberă: Unii spun că Patriarhul Daniel ar fi un reformator. În plus, se sprijină în propovăduirea ortodoxiei pe un puternic trust media finanțat de Biserica Ortodoxă, a cărui audiență este în creștere . Credeți că în felul acesta va fi continuată tradiția importanței patriarhilor în societatea românească?

Oliver Jens Schmitt: „Da, bineînțeles, eu cred că Biserica a înțeles foarte bine că aceste mijloace mediatice moderne joacă un rol hotărâtor, dacă Biserica vrea să-și păstreze și un rol important, să spunem, dincolo de cercuri foarte restrânse. În același timp, este păcat că discursul promovat de această rețea informativă rămâne un discurs extrem de tradiționalist și că această deschidere despre care vorbeam lipsește complet. Ceea ce vedem în acest discurs este pur și simplu repetitiv și redundant, este o încercare de a strânge rândurile - un conservatism și un tradiționalism destul de limitat și de modest. Pe de altă parte, există și o altă direcție. Se știe că în Biserica Ortodoxă Română există nu numai tradiționalism, ci și multe probleme legate de implicarea Bisericii în afaceri, interese economice și, de aceea, cred că instituția are, într-adevăr, nevoie de o discuție generală și de o reformă generală, care, din păcate, nu a avut loc imediat după căderea sistemului comunist și se vede această continuitate foarte bine.”

Europa Liberă: Biserica Ortodoxă va rămâne deci parte importantă a societății, lucrează împreună cu politicul în România. Credeți că e așa cum spunea Huntington? Există în țările ortodoxe un apetit mai scăzut față de reguli, față de statul de drept, față de democrație în general, decât în statele vestice?

Oliver Jens Schmitt: „E o chestie mare care mă obligă să simplific destul de mult un trecut foarte complex; orice răspuns mai general trebuie să se ferească de capcana culturalizării excesive a dezvoltărilor istorice şi a dependenţei de cale. În lumea ortodoxă, mai ales în comparație cu Biserica Catolică, întotdeauna sistemul de drept, juridic, bisericesc a fost foarte deosebit. Biserica Catolică întotdeauna, chiar de la început, a fost foarte marcată de încercarea de a regulariza lucrurile, folosind dreptul canonic. Ortodoxia a avut întotdeauna, să spunem, un demers mult mai subțire, dacă ne gândim, de pildă, la canonizarea sfinților. Este un exemplu destul de bun că în Ortodoxie, cel puțin în trecut, sfinții au fost acceptați de credincioși şi de Biserică fără un proces juridic reglementat prin regulile dreptului canonic. Pe de o parte, nu consider că putem să vorbim despre un sistem mai bun sau mai rău: sunt doar tradiții diferite. Celălalt lucru este, bineînțeles, relația între Biserică și Putere. Biserica Catolică a avut un alt raport, pentru că deja în Evul Mediu a urmărit o politică de supremație a Bisericii asupra puterii. În lumea ortodoxă a existat un alt sistem, mai ales de colaborare, nu de conflict, cu puterea politică și fără ambiția Bisericii Ortodoxe de a controla și de a stăpâni. Mergând mai departe, aceste dezvoltări tradiționale au avut rezultate diferite. În cazul ortodocșilor, a condus la o tradiție în care conducătorii bisericilor au tendința de a colabora într-un mod mai strâns, uneori mai puțin strâns, cu cei care sunt la cârma țării. Cu toate dezvoltările pozitive în sensul democrației, Biserica Ortodoxă Română a rămas în urmă în ultimii 30 de ani. La începutul anilor ‘90, câțiva intelectuali au încercat să schimbe direcția Bisericii, dar fără succes. Și de aceea cred că sunt explicații istorice care ne ajută să înțelegem poziția Bisericii, dar acest lucru nu exclude posibilitatea ca Biserica să-și schimbe și politica și să devină mai independentă în relația cu politica statului.”

Europa Liberă: La niveluri informale ale politicii române un subiect important rămâne unificarea cu Republica Moldova. Unii spun că modelul german va funcționa la un moment dat și în România. Poate fi judecat astfel acest subiect sensibil?

Oliver Jens Schmitt: „Cred că modelul german a funcționat numai în condiții istorice specifice, cu sprijinul și acordul SUA și al Uniunii Sovietice. Adică, o reunificare a Germaniei fără ajutorul, cel puțin tacit, al Uniunii Sovietice ar fi fost imposibil. Ceea ce vreau să subliniez este că, numai prin voința germanilor, această reunificare n-ar fi fost realizaltă. România și Republica Moldova sunt în aceeeași situație, se află într-o zonă geostrategică extrem de sensibilă, la o intersecţie a intereselor rusești, americane și europene. Pe plan internaţional lipseşte complet orice susținere, cât de mică, pentru un proiect de unificare. Din motive pragmatice nu văd nicio posibilitate de unificare într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, pentru că pur și simplu sunt implicate, cum știm foarte bine, interesele rusești foarte puternice: Republica Moldova, UE şi Statele Unite nu vor risca un conflict cu Rusia.”

Europa Liberă: Pentru că Moldova a avut o relație foarte lungă sub dominația Imperiului Țarist și pe urmă sub Uniunea Sovietică, în ce condiții credeți că Moscova ar accepta un astfel de aranjament?

Oliver Jens Schmitt: „În momentul de față nu pot să-mi închipui o asemenea situație.”

Europa Liberă: România este ținută de mulți ani la ușile Spațiului Schengen și deocamdată nu îndeplinește condițiile aderării la Zona Euro. În plus, există o vădită tendință de contractare a Uniunii Europene. Credeți că va rămâne la periferia continentului, cum a fost toată istoria ei?

Oliver Jens Schmitt: „Voi încerca să dezvolt câteva argumente împotriva acestei ipoteze. În comparație cu celelalte țări central-europene, care au intrat în UE în ultimii zeci de ani, România se află într-o situație destul de ciudată: Ungaria, Republica Cehă și, mai ales, Polonia au beneficiat de o imagine foarte pozitivă încă de la început și au introdus foarte repede în anii ‘90 reforme. Sunt țările care au mers foarte repede pentru a se transforma în democrații, în state de drept. Acum vedem însă, că în Polonia Partidul PiS a câștigat din nou o majoritate și își va continua politica de distrugere a statului de drept, iar în Ungaria s-a instalat deja un sistem autoritar. Prin comparație, România - cu toate problemele pe care le are încă - are o dinamică mai sănătoasă, iar posibilitatea unei majorități pro-europene în Parlament e mult mai reală decât în celelalte țări. Ceea ce lipsește în România este, probabil, înțelegerea din partea politicienilor pro-europeni că România trebuie să joace un rol mult mai activ pe plan european. Și în ceea ce privește politica simbolică vedem că imaginea României s-a schimbat radical în ultimii 5 ani, mai ales datorită manifestațiilor de masă, care au creat o nouă iconografie politică a României în Occident. Aceste imagini au înlocuit ideea caricaturală de sărăcie, știrile cu vampiri și Ceaușescu. În plus, informația că Laura Codruța Kovesi va deveni acum procuror general pentru lupta anticorupție în Europa, care este un fapt, arată că România este integrată și în domenii politice foarte sensibile din UE. Și de aceea nu sunt atât de sceptic sau de pesimist, dar cred că această perioadă de grație, încetul cu încetul, merge înainte și, probabil, mult mai bine decât este percepută în general în România.”

Europa Liberă: Credeți, deci că România ar fi imună la mesajele populiste care își găsesc și aici adepți, mai ales printre cei marcați de traumele perdantului, cei care au avut cel mai mult de pierdut după ‘89?

Oliver Jens Schmitt: „Aceste tendințe populiste există pretutindeni și nu mai există o deosebire între vestul și estul Europei, vedem acum în Marea Britanie un populism desfrânat. În comparație cu Anglia, în România nu clasa politică, dar, să spunem, o parte importantă a societăţii româneşti chiar pare mai matură sau mai stabilă și, cu siguranță, probabil mai puțin vulnerabilă față de astfel de tendințe populiste – lipsa de reacţii la incidentele din Valea Uzului reprezintă un argument . Totuși, nu există nicio societate în Europa imună la extremisme, probabil cu excepția ţărilor mici, cu o lungă tradiţie democratică, ca Elveția și țările scandinave, dar chiar și în Suedia vedem o extremă dreaptă puternică.”

Europa Liberă: Ați vorbit despre lucrurile bune și foarte bune care s-au întâmplat în ultimii 30 de ani în așa fel încât România face parte din corpul european. Dar dacă ar fi să faceți un bilanț al neîmplinirilor, care ar fi primele lucruri care v-ar veni în minte?

Oliver Jens Schmitt: „Cred că România a pierdut mult timp în anii ‘90 și asta se explică prin faptul că în ultimii 30 de ani partidul care a controlat țara - cu o mică întrerupere între 1996 și 2000 - a fost PSD-ul. PSD-ul direct sau indirect a urmărit o politică economică, marcată la început de un refuz complet de a recunoaște eşecul economic al regimului comunist şi necesitatea reformelor radicale, ceea ce a condus la o criză economică adâncă în mijlocul anilor ’90. Apoi, politica economică a fost caracterizată de o lipsă de coerență și vedem și rezultatul – emigrarea în masă, ceea ce, într-adevăr, a creat în țară o rană nu numai socială și economică, dar și psihologică. Pe de altă parte, în ceea ce privește neîmplinirile, trebuie să ne referim și la opoziție, adică la aceste forțe pro-democratice și pro-occidentale care au reapărut după căderea comunismului: constatăm că niciun partid pro-democratic, pro-european n-a fost în stare să creeze structuri durabile. Această instabilitate, această frământare în aspectul drumului politic pro-occidental a fost pentru mine cu siguranță o mare neîmplinire a societății, a elitei politice românești, care a și înlesnit faptul că PSD-ul a controlat această țară, nu doar economic. Deci sunt neîmpliniri: reforme economice întârziate, rolul nefast al PSD-ului și, pe de o altă parte, această neputință a forțelor democratice de a se organiza într-o manieră mai convingătoare şi mai stabilă.”

Europa Liberă: Dincolo de influența PSD, faptul că în continuare unul din cinci români se află în străinătate, iar oamenii continuă să plece arată că există o nemulțumire continuă sau credeți că e doar o formulă personală de a alege?

Oliver Jens Schmitt: „Ambele fenomene joacă un rol foarte important. Pe de o parte, acum există o nouă piață a muncii, prin deschiderea statelor occidentale, pe de alta parte sărăcia şi nemulţumirile datorate situaţiei economice au silit mulţi oameni să plece. Un indicator al emigraţiei nevoluntare e cu siguranţa angajamentul politic al diasporei, pentru că sunt mulți oamenil care sunt nemulțumiți că sistemul românesc nu le îngăduie o viaţă normală şi decentă”.

Europa Liberă: Ar putea fi vorba de un val migrator, ca cele despre care am învățat la istorie?

Oliver Jens Schmitt: „Nu știm dacă e vorba despre un val migrator care va fi, să spunem, un fenomen trecător și oamenii la un moment dat se vor întoarce în țară sau dacă va fi un fenomen, să spunem, de lungă durată și oamenii vor sta în continuare în străinătate. Este evident, să spunem, că nerăbdarea în ultimii ani a crescut rapid, pentru că posibilitatea de a compara situația socială, politică, economică în România cu situațiile din alte țări a crescut și nu trebuie să uităm că există o mare cerere a forței de muncă în Europa Centrală. Cred că în momentul de față numai o criză economică în Germania ar putea să oprească această tendință. Sigur, ar putea juca un rol important și o schimbare politică radicală și stabilă în România, adică o perspectivă care ar promite românilor, într-adevăr, un viitor mai bun. Deci, nu doar avânt pentru partide pro-democratice care, din cauza ciocnirilor interne, își vor pierde puterea, ci o alternativă reală şi convingătoare şi mai ales durabilă.”

Europa Liberă: Credeți că România ar trebui să continue să se teamă de Rusia?

Oliver Jens Schmitt: „Da! Da, cu siguranță, pentru că nu numai România, dar aproape toate țările Uniunii Europene au devenit ținte ale unei strategii de destabilizare pe care o putem observa pretutindeni. În țara în care eu trăiesc - Austria - influența rusească este mai puternică și aș spune mai vizibilă decât în România. Firește, în România această propagandă rusă are de-a face cu dificultăți mult mai mari decât în alte țări, din pricina experiențelor istorice, dar bănuiesc că există o pătură intelectuală, național-ortodoxistă, naționalistă, care susține acest discurs, intelectuali sau politicieni, dintre care unii chiar au sau au avut poziții foarte importante în stat, care sunt promovați pe Sputnik și de alte medii rusești. Este foarte important că există în continuare o dezbatere în România despre aceste încercări de influență mai mult sau mai puțin vizibilă.”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG