Fostul președinte american Jimmy Carter, a cărui președinție a fost afectată de criza de 444 de zile a ostaticilor din Iran, a murit la vârsta de 100 de ani.
„Jimmy Carter, cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2002, a murit liniștit duminică, 29 decembrie, în casa sa din Plains, Georgia, înconjurat de familia sa”, a transmis Centrul Carter din statul său natal, Georgia.
Președintele american Joe Biden a spus că „America și lumea au pierdut un lider extraordinar, om de stat și filantrop”.
Biden a spus că va ordona o înmormântare de stat la Washington, D.C., deși nu a stabilit încă o dată.
O zi de doliu naţional a fost decretată pentru 9 ianuarie în Statele Unite, ca urmare a decesului fostului preşedinte Jimmy Carter.
„Fac apel la poporul american să se reunească în acea zi în locurile de reculegere pentru a aduce un omagiu memoriei preşedintelui James Earl Carter, Jr”, a anunțat Joe Biden.
Președintele ales Donald Trump a scris pe platforma sa Truth Social că „provocările cu care s-a confruntat Jimmy ca președinte au venit într-un moment crucial pentru țara noastră și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a îmbunătăți viața tuturor americanilor”.
„Pentru asta, îi datorăm cu toții o datorie de recunoștință.”
„Carter a dat un exemplu puternic pentru liderii mondiali să facă din drepturile omului o prioritate și a continuat să lupte pentru drepturile omului după ce a părăsit funcția”, a transmis organizația Human Rights Watch.
Emblematicul Empire State Building din New York a fost iluminat în roșu, alb și albastru pentru a-l onora pe Carter.
Carter, un lider cu un singur mandat, este, de asemenea, amintit pentru că a intermediat un acord de pace între Israel și Egipt. Ulterior mai târziu a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa umanitară și eforturile de a găsi soluții pașnice la conflictele internaționale.
Dar criza ostaticilor iranieni a fost cea care a ajuns să definească președinția lui Carter din 1977 până în 1981.
Revoluția islamică din 1979 l-a răsturnat pe șahul Iranului susținut de SUA, Mohammad Reza Pahlavi, și a adus la putere un grup de clerici condus de ayatollahul exilat Ruhollah Khomeini. Carter i-a acordat șahului bolnav azil politic, spre furia multor iranieni.
La sfârșitul anului 1979, un grup de studenți iranieni care se credea că au avut sprijinul tacit al lui Khomeini au luat cu asalt ambasada SUA din Teheran și au luat ostatici 52 de americani. Ei au cerut întoarcerea șahului și scuze pentru acțiunile trecute ale Statelor Unite în Iran.
„Este vital pentru Statele Unite și pentru orice altă națiune ca viețile personalului diplomatic și ale altor cetățeni din străinătate să fie protejate și să refuzăm să permitem utilizarea terorismului și capturarea și reținerea de ostatici pentru a impune cerințe politice”, a spus atunci Jimmy Carter.
Negocierile cu iranienii s-au dovedit inutile, Carter a ordonat forțelor speciale americane să încerce să-i salveze pe ostaticii americani în aprilie 1980. Misiunea s-a încheiat cu un dezastru, iar opt soldați americani au murit într-un accident cauzat de o defecțiune a echipamentului.
Criza ostaticilor iranieni – și incapacitatea lui Carter de a o rezolva – a dominat știrile din Statele Unite pe tot parcursul anului 1980, un an de alegeri prezidențiale.
Din această cauză, republicanul Ronald Reagan l-a învins ușor pe Carter.
Într-o insultă finală la adresa lui Carter, Iranul a decis să elibereze ostaticii pe 20 ianuarie 1981, ziua în care Carter a părăsit funcția și Reagan a fost învestit ca președinte.
Unul dintre primele obiective ale lui Carter după ce a devenit președinte a fost să lucreze la un al doilea tratat cu URSS, de limitare a armelor strategice, cunoscut sub numele de SALT II. Tratatul a fost conceput pentru a limita și mai mult numărul de arme nucleare deținute de ambele țări.
Negocierea tratatului cu liderul sovietic Leonid Brejnev a fost dificilă din cauza criticilor persistente ale lui Carter la adresa situației drepturilor omului din Moscova. Dar în iunie 1979 cei doi lideri au semnat SALT II. Senatul SUA nu a ratificat tratatul în urma invaziei sovietice din Afganistan în decembrie 1979, dar termenii acestuia au fost onorați de ambele părți.
Ca răspuns la invazia sovietică, președintele a anunțat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Doctrina Carter - că Statele Unite își vor apăra interesele în Golful Persic cu forța militară dacă este necesar. Statele Unite au boicotat și Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova.
„Am anunțat că Statele Unite nu vor participa la Jocurile Olimpice de la Moscova decât dacă forțele de invazie sovietice sunt retrase din Afganistan înainte de 20 februarie”, a spus Carter la acea vreme. „Acel termen limită este mâine și nu va fi schimbat”.
Deși mandatul său este adesea caracterizat ca un eșec, președinția lui Carter a avut partea sa realizări.
El a stabilit o politică energetică națională eficientă și a încurajat crearea a 8 milioane de noi locuri de muncă, chiar dacă inflația a crescut. De asemenea, a îmbunătățit funcționarea guvernului federal al SUA prin reforma serviciului public.
Cea mai mare realizare a lui Carter ca președinte al SUA a fost tratatul de pace din 1978 dintre Egipt și Israel, intermediat la retragerea prezidențială de la Camp David.
Președintele egiptean Anwar Sadat și prim-ministrul israelian Menachem Begin au primit Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile lor.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
