1. Dependentul
Are 26 de ani, vorbește frumos și arată pe măsură, e fiul unei familii decente din Ipotești, Suceava. Dacă îl întâlnești pe stradă nimic din înfățișarea lui nu trădează că până de curând era un zombie sub blestemul dependenței de jocuri de noroc. Ciprian Gafencu povestește senin: „Am pierdut 40.000 de lei la jocurile de noroc”.
Povestea lui nu e una izolată, dar fiindcă Institutul de Sănătate Publică nu face astfel de statistici, știm doar dintr-un raport vechi al industriei jocurilor de noroc că în România ar fi 98 de mii de persoane dependente. Raportul datează din 2016, iar între timp numărul afacerilor cu cazinouri, săli de jocuri de noroc și case de pariuri s-a dublat, conform datelor furnizate de ANAF. Asta poate înseamna că și numărul celor care joacă a crescut, implicit impactul acestei dependențe.
2. Dependența
Ciprian vine dintr-o familie cu posibilități peste medie, dar nu una de oameni bogați. A făcut gradinița și școala în sistem privat, a intrat la Facultatea de Inginerie a Calculatoarelor și Programare din Iași, iar în anul întâi a descoperit cazinoul împreună cu un prieten. Totul s-a declanșat la primul câștig la păcănele, apoi a urmat dependența. Un blestem în care s-a scufundat trăgând după sine întreaga familie.
„Am început să mint foarte mult, am început să pierd bani foarte mult. Am ajuns să dau de 62 de ori telefonul într-o lună la amanet. Am ajuns să dau și televizoare la amanet. Când ai mei nu erau atenți eu coboram prin garaj cu televizorul în mână, îl băgam în mașină, în spate, și plecam cu televizorul de acasă să-l amanetez. Am a început cu 200 lei, 300 lei și am ajuns să pierd până la 400 de milioane, 40.000 de lei din casa de marcat. Când am pierdut acei mulți bani am ajuns la cămătari. Am furat aurul din casă și l-am dus la amanet. Știam unde l-a ascuns, știam unde este, m-am dus și am luat tot aurul, am pierdut tot aurul, l-am amament și am pierdut tot.”
3. Pericolul
„Dependența de jocuri de noroc, de gambling, are cea mai mare rată de sinucidere dintre toate dependențele”, spune psihoterapeutul Viorel Roman de la Clinica ALIAT. Și nu e tot, sistemul public românesc nu are niciun instrument pentru prevenirea sau tratarea dependenței de jocurile de noroc. Singurul instrument prezentat drept strategie de prevenție împotriva acestei adicții este platforma „Joc Responsabil”, care se prezintă drept „punctul de referință al industriei jocurilor de noroc din România și pilonul de responsabilitate față de jucători”, pe site-ul destinat jucătorilor cu probleme de adicție.
“Am accesat de câteva ori Joc responsabil și, în timp ce vorbeam cu cei de acolo, jucam. Adică nu are nicio relevanță, nu te ajută la absolut nimic, pur și simplu, dacă vrei să scapi”, mărturisește Ciprian.
4. Tratamentul
„Mulți zic că, dacă ai fost 10 ani dependent de ceva, ar trebui să treacă 10 ani ca să te recuperezi. Noi producem pe zi, într-o zi normală, într-o zi obișnuită, 50 nanograme per decilitru de dopamină. Într-o zi excepțională producem 100… deja de la nicotină în sus vorbim de peste 400 de grame de dopamină pe zi. Deci deja biochimia acolo e schimbată, nimic nu bate 3 ore sau 8 ore petrecute într-un cazinou”, spune specialistul în adicții, Viorel Roman.
Recuperarea celor dependenți de jocuri de noroc este anevoioasă, iar răbdarea este prima povară a familiei pentru că familia așteaptă foarte rapid să se schimbe ceva. Așteptările lor trebuie să fie cât mai realiste, că omul vine la terapie și poate intră într-o abstinență. Apoi apare o cădere și încă una. Din nefericire, soluția împotriva acestei dependențe stă numai pe umerii familiei, sistemul medical românesc nu are niciun serviciu dedicat acestui tip pe problemă mintală. Organizații nonguvernamentale, precum ALIAT sau Teen Challenge, ori instituții private, precum Clinica Atelier PSY, oferă consiliere și suport pentru dependența de jocuri de noroc, dar e nevoie de mult mai mult.
