Linkuri accesibilitate

Joe Biden l-a desemnat secretar al Apărării pe generalul care a condus forțele SUA în Orientul Mijlociu


Generalul Lloyd Austin
Generalul Lloyd Austin

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, l-a ales pentru funcţia de secretar al apărării pe generalul în retragere Lloyd Austin, care s-a aflat în fruntea comandamentului forţelor americane din Orientul Mijlociu în administraţia Obama, scriu Politico și Reuters, preluate de Agerpres.

Prin alegerea generalului Austin (67 de ani), care ar urma să fie primul secretar american al apărării de culoare, Joe Biden a ocolit-o pe Michelle Flournoy, care ar fi fost prima femeie în această funcţie şi care fusese considerată drept principala candidată la acest post.

Generalul în retragere Lloyd Austin, care a condus CENTCOM în perioada 2013-2016, va avea nevoie de o derogare din partea Congresului pentru a putea ocupa această poziţie în cadrul executivului american deoarece au trecut mai puţin de şapte ani de când a fost activ în armată. El a fost trecut în retragere în 2016.

Nominalizarea sa ar putea atrage critici din partea cercurilor progresiste având în vedere rolul său în consiliul de administraţie al mai multor companii, inclusiv al corporaţiei producătoare de arme Raytheon Technologies.

Președintele ales Joe Biden a început să nominalizeze membrii cabinetului și colaboratorii de la Casa Albă în încercarea de a îndeplini promisiunea de a clădi o administrație care să reflecte diversitatea de la nivel național, fiind anunțate mai multe numiri importante pentru politică externă, economie sau sănătate.

XS
SM
MD
LG