Prin victoriile obținute în Michigan, Missouri, Mississippi și Idaho, fostul vicepreședinte american Joe Biden a preluat un avantaj important și a devenit favorit cert în cursa internă din Partidul Democrat pentru obținerea nominalizării pentru Casa Albă.
Pierderea statului Michigan, pe care îl câștigase în 2016, reprezintă o lovitură importantă pentru campania lui Bernie Sanders, iar presiunile se vor extinde pentru ca senatorul să se retragă astfel ca democrații să se pregătească pentru o campanie dură împotriva președintelui Donald Trump.
În statul Washington, după numărarea a două treimi dintre voturi, rezultatele erau mult prea strânse pentru ca un câștigător să poate fi declarat.
În discursul ținut pe o scenă din Philadelphia, Joe Biden a oferit un mesaj de unitate și le-a mulțumit susținătorilor lui Sanders pentru energia și pasiunea lor.
„Avem un obiectiv comun și împreună îl vom învinge pe Donald Trump. (...) Victoria înseamnă să unim America, nu să semănăm mai multă dezbinare și furie", a afirmat Joe Biden, conform Reuters.
Bernie Sanders, senator de Vermont autoproclamat ca socialist, a condus, inițial, cursa internă a democraților prin rezultate foarte bune obținute în primele trei state care au votat, dar o victorie dominantă a lui Joe Biden în Carolina de Sud l-a impus drept principala voce moderată din partid ceea ce a dus la retragere treptată a unor contracandidați precum Pete Buttigieg sau Amy Klobuchar.
O nouă performanță dominantă de Super Tuesday, cum este denumit scrutinul preliminar desfășurat simultan în 14 state americane, l-a adus pe fostul vicepreședinte al lui Barack Obama în fruntea cursei și a marcat și retragerea miliardarului Michael Bloomberg.
Cursa internă din Partidul democrat se va îndrepta acum spre alegerile din Florida, Ohio și Georgia, state în care Joe Biden este văzut drept un favorit clar, calculele matematice oferind șanse foarte mici senatorului Bernie Sanders să reușească o răsturnare a situației.