Linkuri accesibilitate

Judecătorii Curții Constituționale dau dreptate Opoziției cu privire la sistemul public de pensii


Ca urmare a deciziei judecătorilor Curții Constituționale, legea pensiilor se reîntoarce la Parlament

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, că Legea pensiilor este parțial neconstituțională, admițând sesizarea depusă de PNL și USR la finalul anului trecut, după ce legea a trecut de votul deputaților.

Drept urmare, textul de lege se va întoarce în Parlament pentru reexaminare.

Reprezentanții Opoziției precizau atunci că legea aplică „un dublu standard” în ceea ce îi privește pe cei care ar urma să beneficieze de pensie de invaliditate, în sensul în care era introdusă o condiție obligatorie privind îndeplinirea unui stagiu minim de cotizare de 15 ani.

Acest lucru „generează situații în care persoanele în cauză sunt discriminate și sunt supuse unui dublu standard”, potrivit sesizării Opoziției trimise la CCR, citată de Mediafax.

Mai mult, printre prevederile criticate de Opoziție se număra și faptul că dreptul la pensie al angajatului era condiționat de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă.

Cu alte cuvinte, dacă un angajator nu achita contribuția la pensie a unui angajat, deși aceasta se reține la sursă, angajatul ar fi riscat să nu primească pensia, încălcându-se dreptul constituțional la pensie, „fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligații aflată în sarcina angajatului”, mai arată sursa citată.

Legea pensiilor a fost votată în Camera Deputaților, ca for decizional, la finalul anului trecut, cu 193 de voturi „pentru”. Deputații au adoptat atunci un amendament al UDMR, respins inițial de Comisia de muncă, prin care persoanele cu dizabilități se pot pensiona doar dacă au efectuat o treime din stagiul complet de cotizare.

XS
SM
MD
LG