Linkuri accesibilitate

UDMR arată spre PNL pentru dezbaterea în regim de urgență a unor proiecte privind autonomia


Liderul UDMR, Kelemen Hunor
Liderul UDMR, Kelemen Hunor

Senatul a respins, marți, două proiecte depuse de UDMR în urmă cu 16 ani privind autonomia comunităţii maghiare din România.

Unul dintre proiecte propunea autoguvernarea maghiară locală și națională cu structuri politico-administrative proprii, cu buget şi patrimoniu propriu. Al doilea proiect, din 2004, avea ca obiect de reglementare instituirea autonomiei personale a comunităţilor naţionale potrivit căreia o minoritate naţională care a întreţinut relaţii cu statul român o perioadă îndelungată de timp are dreptul de a înfiinţa cu sprijinul statului instituţii proprii de autoguvernare, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, scrie Mediafax.

Deși UDMR arată spre PNL, pe care-l acuză cu privire la faptul că a forțat respingerea, cel puțin a unuia dintre proiecte, PSD spune că, dimpotrivă, proiectele depuse de „extremiști” UDMR au fost susținute de parlamentari PNL-PD

„Sogor Csaba era aliatul PNL-PD, în Parlamentul României, în perioada 2005-2008. Senatorii PNL şi PD au votat pentru acest statut, care se află de atunci la sertar în Camera Deputaţilor. Printre senatorii care au votat atunci este şi senatorul celebru, Flutur, de la Suceava”, a spus Șerban Nicolae, citat de Mediafax.

UDMR transmite că susține principiul autonomiei, pentru că este „un instrument pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a comunității maghiare din România”.

„UDMR militează, de trei decenii, pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a maghiarilor din România. Acest fapt nu este o surpriză sau un secret. Reprezentăm interesele acestei comunități în mod consecvent, transparent și democratic. De câteva zile, suntem martorii unei avalanșe de acuzații și critici atât la adresa comunității maghiare din România cât și la adresa Uniunii Democrate Maghiare din România. Astăzi, la propunerea Partidului Național Liberal Senatul dezbate, în regim de urgență, un proiect legislativ uitat, de 16 ani, în sertarele Parlamentului. Fără să intrăm în amănuntele unei propuneri făcute acum 16 de ani, care reflectă realitatea și contextul de atunci, susținem principiul care stă la baza acestuia: autonomia, un instrument pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a comunității maghiare din România”, transmite UDMR cu privire la „proiectul dezbătut astăzi în Senatul României”, fără să spună la care dintre cele două proiecte se referă.

Dezbaterea celor două proiecte a fost amânată constant de la depunerea lor în parlament, în 2004. Respinse de Camera Deputaților în 2004, ambele proiecte au primit rapoarte de respingere de la comisiile de specialitate din Senat.

Senatul este Cameră decizională, în acest caz.

Demersul vine după atacul lansat săptămâna trecută de președintele Klaus Iohannis la adresa PSD, social-democrații fiind acuzați că au făcut un troc cu UDMR pentru adoptarea tacită a legii privind autonomia Ținutului Secuiesc. Articolul din proiectul UDMR a fost votat însă în Parlament în 2018, inclusiv de cei de la PNL, și făcea parte din Codul Administrativ, care a picat la vremea respectivă la Curtea Constituțională, dar nu din cauza acestei prevederi.

Președintele a revenit luni cu precizări și a spus că nu are nimic cu cetățenii maghiari ci doar cu trocul politic făcut de PSD.

„(...) o temă pe care am adus-o în discuție săptămâna trecută și care a preocupat pe foarte mulți. Este chestiunea din Parlament care ține de autonomia teritoriului care este denumit în Transilvania Ținutul Secuiesc.

Am făcut atunci niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi cunosc pe mulți, am avut mulți colegi, am în continuare colegi, îi respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care își văd de ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc.

Este surprinzător și, recunosc, pentru mine și cred că pentru mulți dintre dumneavoastră, supărător. Au încercat să se scoată pesediștii și după scurt timp au introdus legislația în Senat, unde au picat-o.

Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut, tot tacit, o altă inițiativă a UDMR care, practic, se constituie într-un cod administrativ paralel cu cel existent deja, un fel de cod administrativ în varianta UDMR.

Acest cod administrativ introdus de UDMR în circuit parlamentar prevede, de exemplu, ce credeți, obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal.

De data aceasta PSD nu poate să spună că nu a știut, fiindcă această inițiativă a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru.

Acum, probabil, după ce am arătat public ce se dorește iarăși din partea PSD, vor găsi o formă să voteze împotriva și acestei legi. Însă nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD este evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, ori așa ceva este pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi.”

Citește și:

Proiectele UDMR pică pe bandă rulantă în Parlament după atacul lui Iohannis. Deputat al Uniunii: „Președintele a otrăvit dezbaterea"

XS
SM
MD
LG