Linkuri accesibilitate

Noi atacuri între Israel și Iran, pe 1 martie, după moartea lui Ali Khamenei.

Noi atacuri israeliene asupra Teheranului. Trump: 48 de lideri iranieni au fost uciși. Sute de români, evacuați din Israel prin Egipt

Pe scurt

14:56 1.3.2026

OPEC+ majorează producția de petrol în aprilie, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Cele opt țări producătoare de petrol din cadrul alianței OPEC+ au anunțat duminică că vor crește producția cu 206.000 de barili pe zi începând din aprilie. Decizia ar putea atenua impactul asupra prețurilor, generat de conflictul in Iran și perturbarea transporturilor din Orientul Mijlociu, scrie AFP.

Într-un comunicat, grupul a transmis că statele membre vor „monitoriza și evalua îndeaproape condițiile pieței” și vor adopta o „abordare prudentă” în ceea ce privește viitoarele ajustări ale producției.

Din alianță fac parte Arabia Saudită, Rusia, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Kazahstan, Algeria și Oman. Aceste state care exportă volume considerabile de țiței către economii mari consumatoare de energie, cum ar fi China și India.

Analiștii se așteaptă la o creștere a prețurilor petrolului luni, odată cu redeschiderea piețelor, în contextul intensificării riscurilor geopolitice. Petrolierele au început deja să evite Strâmtoarea Hormuz, o rută maritimă esențială aflată la granița sudică a Iran, prin care tranzitează în mod normal aproximativ 20% din petrolul mondial.

Armata iraniană a avertizat navele comerciale să evite zona, calificând trecerea prin strâmtoare drept „nesigură”. Țări precum Irak, Kuweit și Qatar depind de această rută pentru exporturile lor de petrol și gaze naturale.

Decizia OPEC+ de majorare a producției vine după mai multe luni în care organizația a menținut nivelurile de extracție constante. Cartelul suspendase creșterile de producție planificate la începutul anului, temându-se că cererea globală nu ține pasul cu oferta și că un excedent ar duce la scăderea prețurilor.

14:42 1.3.2026

Cine conduce acum Iranul?

Cel mai înalt oficial de securitate al Iranului, Ali Larijani, a declarat că un nou consiliu temporar de conducere a fost înființat după ce loviturile aeriene americane și israeliene i-au ucis pe ayatollahul Khamenei și pe alți înalți oficialide rang înalt.

Ayatollah Alireza Arafi. Fotografie de arhivă.
Ayatollah Alireza Arafi. Fotografie de arhivă.

Alireza Arafi, un cleric cu vechime în sistemul clerical iranian, a fost ulterior numit în consiliu ca înlocuitor interimar al lui Khamenei, alături de președintele Masud Pezeșkian și de șeful sistemului judiciar Gholamhossein Mohseni-Ejei.

Consiliul format din trei membri va conduce Iranul până când Adunarea Experților a țării se va putea reuni pentru a alege un nou Lider Suprem.

14:03 1.3.2026

Beijingul transmite că atacurile asupra Iranului sunt „inacceptabile” și cere încetarea focului și reluarea negocierilor

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a transmis duminică omologului său rus, Serghei Lavrov, că atacurile lansate de Statele Unite și Israel asupra Iranului, chiar în timpul negocierilor americano-iraniene, sunt „inacceptabile”, potrivit agenției oficiale chineze Xinhua, citată de Reuters.

Wang a condamnat „uciderea fățișă a unui lider suveran” și incitarea la schimbarea de regim, după ce Iranul a anunțat moartea liderului suprem, Ali Khamenei, în urma bombardamentelor de sâmbătă.

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a declarat că atacurile Israelului și ale SUA asupra Iranului sunt „inacceptabile”.
Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a declarat că atacurile Israelului și ale SUA asupra Iranului sunt „inacceptabile”.

Șeful diplomației chineze a afirmat că Beijingul solicită încetarea imediată a acțiunilor militare, revenirea cât mai rapidă la dialog și negocieri, precum și opoziție comună față de acțiunile unilaterale.

Într-un comentariu publicat duminică, agenția Xinhua a calificat atacul drept „agresiune nerușinată împotriva unei națiuni suverane” și o manifestare de „politică de forță și hegemonie”.

Potrivit publicației, utilizarea constrângerii militare de către Washington reprezintă o „încălcare flagrantă” a scopurilor și principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și o abatere de la normele fundamentale ale relațiilor internaționale.

Ambasada Chinei în Israel a emis duminică un anunț prin care îi sfătuiește pe cetățenii chinezi aflați în Israel să se deplaseze cât mai curând în zone mai sigure din interiorul țării sau să părăsească teritoriul prin punctul de frontieră Taba, către Egipt.

Totodată, Ministerul chinez de Externe a recomandat cetățenilor chinezi din Iran să părăsească țara „cât mai curând posibil”, indicând patru rute terestre către Azerbaidjan, Armenia, Turcia și Irak.


13:29 1.3.2026

Două rachete au fost lansate de Iran în direcţia Ciprului. Oficialii ciprioți: „Nu există o amenințare la adresa Ciprului”

Secretarul britanic al Apărării John Healey a dezvăluit că două rachete lansate de Iran au fost trase în direcţia Ciprului, unde,s e află baze militare ale Regatului Unit.

„Suntem aproape siguri că nu au vizat bazele noastre”, a adăugat el, conform The Independent.

Autorităţile cipriote neagă că ar fi existat o ameninţare la adresa Ciprului. Ministrul cipriot al Apărării, Vasilis Palmas, a negat categoric informaţiile potrivit cărora rachete ar fi fost îndreptate spre Cipru, relatează Cyprus Mail.

„Nu există niciun indiciu că ar fi existat o ameninţare la adresa Ciprului”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Konstantinos Letympiotis, pe platforma X.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG