Ion M. Ioniță, Adevărul: Fostul ministru al justiției, Tudorel Toader, declară că legile justiției, recursul compensatoriu etc au fost elaborate în centre de reflecție.
Klaus Iohannis:
- Nu am auzit despre astfel de centre, în multe rânduri nu am înțeles exact ce vorbea fostul ministru
- Legile au fost elaborate în parlament, în comisia specială, foarte repede, apoi procedură de urgență
- Eu am reușit să aduc lucrurile în zona de viteză rezonabilă
Guvernul Dăncilă a promovat anul trecut mutarea ambasadei României la Ierusalim. În guvern a fost adoptat un memorandum secret. Cine l-a inițiat?
- Nu avem un centru obscur, dar o gândire obscură
- Regimul Dragnea-Dăncilă a încercat să se profileze prin politica externă
- Președintele Camerei sau premierul nu au atribuții de politică externă
- Suntem împreună cu toți partenerii europeni că aceste lucruri nu pot fi făcute pentru că nu sunt îndeplinite condițiile
- Pot să clasific aceste demersuri drept un diletntism politic extern, cre a dăunat foarte grav
- Acel memorandum secret a fost folosit în comunicare pentru impresia unei legitimități
- A existat o documentație de tip studiu, mi-a fost trimisă și la președinte, memorandumul propunea însă să se facă conform legii
- Adică decide președintele
Silviu Mânăstire: Interesele economice ale Chinei în România.
Klaus Iohannis:
- România este în spațiul vlorilor euroatlantice. Acolo aparținem. Punct.
- Cu China putem să avem schimburi economice, dar nu ne considerăm parte din spațiul de valori promovat de ei
- Nu avem obligații istorice față de ei
- Avem obligția să rămânem în lumea euro-atlantică și acolo trebuie să țintim
- Nu cred că putem să ignorăm anumite semnale, săă mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia. Putem avea relații economice, comerciale.
Proiectul reactoarelor 3 și 4, tehnologia 5G?
- Le vom analiza în CSAT cu noul guvern, ca să fie garantată securitatea națională
Ați avut discuții cu președintele Trump pe interesele Chinei în România?
- Da, pentru că ne interesează parteneraitul strategic cu SUA cel mai mult
Proiectul de la Cernavodă este deja la Ministerul Energiei, cealaltă este la ANCOM. România s-a dus oarecum în direcția asta.
- Nu am intrat în aceste detalii cu președintele Trump, acestea se discută la nivel de guberne, există memorandumuri semnate.
Radu Tudor, Antena 3: De ce atât de puține sancționări ale abuzurilor magistraților din partea dumneavoastră? De ce o diferență radicală din ianuarie 2015, de la CSM, și ce a urmat anii următori?
Klaus Iohannis:
- Aș fi putut să merg în CSM să impun un punct de vedere
- Dar eu chiar cred în nevoia independenței justiției și m-am abținut de la aceste lucruri
- Dacă au exista abateri de orice fel, ele trebuie lămurite în CSM fără președitnele României
- Eu nu am drept de vot în CSM
- Și dacă cer ca politicienii să nu se atingă de justiție, și președintele României trebuie să acționeze la fel
- Las entitățile care constituțional au dreptul să se ocupe de aceste chestiuni să se ocupe de ele
Vegheați la respectarea Constituției, numiți procurori și judecători. Dar mă gândesc la exemplul public pe care îl dați.
Klaus Iohannis:
- Nu putem pune în balanță drepturile omului contra independenței justiției
- Și unele și altele trebuie apărate cu toate instrumentele Constituției
Facebook Forum