Președintele Klaus Iohannis a sosit la Parlament. A fost însoțit în sală de Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu, președinții Camerei Deputaților, respectiv Senatului.
La ședința solemnă participă, printre alte oficialități, Principesa Margareta, custodele coroanei, Patriarhul Daniel, șeful Statului Major al Armatei și președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, citește decizia de validare a rezultatului alegerilor prezidențiale, care i-a adus lui Iohannis cel de-al doilea mandat.
Klaus Iohannis a citit jurământul oficial. Patriarhul Daniel citește o binecuvântare a acestei învestituri, de la tribuna Parlamentului.
Klaus Iohannis, principalele declarații la preluarea mandatului:
- Profund onorat de încrederea care mi-a fost acordată, primesc această înaltă responsabilitate cu multă recunoștință și cu speranță în viitorul României. Le mulțumesc celor care au înțels că votul constituie esența democrației.
- Destinul românilor rezidă în forța uriașă creatoare a neamului nostru.
- Vă asigur că voi fi președintele tuturor românilor, atât al celor care m-au votat, cât și al celor care au avut altă opțiune. Nu există două sau mai multe Românii, există o singură Românie care ne aparține tuturor.
- Voi face tot ce stă în puterile mele pentru ca România europeană, puternică și modernă, visul unei întregi generații pentru care românii au ridicat baricade în 1989, să devină realitate.
- Istoria ne învață multe lecții, dar poate că una dintre cele mai importante este că atunci când ne confruntăm cu dificultăți care ni se par insurmontabile, nu trebuie să ne pierdem nădejdea, să dăm vina pe alții, să fugim de responsabilități. Trebuie să ne unim forțele și energiile, așa cum au făcut înaintașii noștri, pentru că numai împreună vom reuși.
- Se împlinesc trei decenii de la Revoluția din 1989, care prin jertfă de sânge a redat României destinul democratic. Bilanțul ultimilor ani nu este unul satisfăcător, nu se ridică la așteptările societății, este dezmăgitor. Trebuie să depășim marasmul veșnicei perioade de tranziție. Prea multe generațiii au fost de sacrificu. Oamenii s-au săturat de atâtea schimbări fără finalitate care nu au produs rezultatele scontate. Este momentul unei noi etape de dezvoltare a României.
- Statul se află în slujba cetățeanului, pe care îl servește și îl respectă. Este imperativă refacerea încrederii oamenilor în instituțiile statului. Toate instituțiile vor trebui să treacă printr-un riguros proces de modernizare.
- Integritatea funcției publice. O justiție independentă este o condiție indispensabilă a unei democrații veritabile. În acest mandat voi continua să acționez cu aceeași hotărâre pentru ca cetățenii să își consolideze încrederea în stat. Să sprijin fără rezerve lupta anticorupție și voi folosi toate prerogativele pentru ca independența justiției și domnia legii să nu fie afectate.
- O legislație coerentă și adecvată realității, ușor de înțeles și aplicat, eliberată de orice formă nocivă de populism.
- România educată este un pilon al României normale.
- Obiectivul meu fundamental este să construiesc o țară prosperă, sigură, un stat funcțional cu instituții consolidate în care legea este egală pentru toți. Un stat în care guvernul lucrează în beneficiul tuturor cetățenilor.
- Funcționarea eficientă a marilor sisteme publice, venituri suficiente pentru pensionari, medici și dascăli corect răsplătiți pentru munca lor, infrastrucutră modernă, toate nu mai trebuie să reprezinte excepția, ci normalitatea în România.
- România normală este țara care își protejează cetățenii. Consolidarea rolului României în UE și NATO și aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA.
- Știu ce avem de făcut și voi aduce alături de mine forțele politice autentic democratice.
- Să răspundem cu loialitate așteptărilor a milioane de români.
- Suntem moștenitorii și păstrătorii a două momente cardinale. La capetele secolului trecut stau cele două momente astrale: marea Unire de la 1918 și Revoluția din 1989. Noi suntem cei care am primit ca un arc peste timp cea mai de preț moștenire plătită cu sângele concetățenilor noștri.
- Nu mai este nicio zi de pierdut. Îmi asum să conduc această muncă de reconstrucție, astfel încât întregul potențial al națiunii noastre să își găsească împlinirea.
- Dragi români de pretutindeni, și nouă ne este dor de voi și vă așteptăm cu drag acasă. Devotamentul și implicarea voastră sunt de neprețuit.
- La 30 de ani de la Revoluție, trebuie să avem maturitatea să înțelegem că suntem obligați să ne rupem definitiv de tarele trecutului.
- 2019 să rămână în istorie ca reperul pentru începerea construcției României normale.
Facebook Forum