Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis promulgă legea asigurărilor sociale și atenționează PSD : „Corectați lucrurile până nu e prea târziu!”


Președintele Klaus Iohannis le-a cerut parlamentarilor să reexamineze cu atenție legea bugetului

Șeful statului a promulgat legea asigurărilor sociale de stat fiindcă „pensionarii nu trebuie să sufere din nou cauza incompetenței și indiferenței PSD”. Iohannis a acuzat din nou guvernul și PSD că sunt vinovați de întârzierea bugetului pe care l-a numit din nou al ”rușinii naționale”.

„Deși nu știm ce va face Guvernul cu Legea plafoanelor, lege declarată neconstituțională – atât de prost a lucrat PSD -, apoi ce va face Parlamentul cu Legea bugetului de stat pe anul 2019, am decis, deci, să promulg Legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, a mai punctat președintele Iohannis.

Președintele a explicat că în cazul în care legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectați pentru că „orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear”.

În același timp, șeful statului le-a atras atenția Guvernului și Parlamentului că trebuie să se asigure că există prevăzute în buget sumele necesare pentru plata integral a pensiilor pe anul 2019, mai ales că, din calcule reiese faptul că lipsesc 1,4 miliarde de lei pentru acoperirea integral a pensiilor în acest an.

Totodată, Klaus Iohannis a atras atenția că pensiile „se puteau crește mult mai repede decât așa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie”.

„Asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, adică sumele corect calculate să fie incluse în buget în totalitate și aprobate prin lege pe o perioadă de un an, deci până la sfârșitul anului în curs”, a mai spus el.

Președintele a reluat criticile legate de întârzierea cu care a fost finalizat bugetul de stat pentru anul în curs, precizând că singurul vinovat de această situație este PSD, de altfel cel pentru care „bugetul este foarte bun”.

„Declarațiile mincinoase și fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența: PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget. După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit «bugetul rușinii naționale»”, a spus șeful statului.

Președintele Iohannis a mai subliniat că veniturile bugetului de stat „sunt supraevaluate și incerte”, iar cheltuielile arată o aplecare către finanțarea PSD și „a clientelei sale, nu pentru asigurarea bunei funcționări a statului în beneficiul cetățeanului”.

Șefului statului le-a transmis parlamentarilor, la mâna cărora se află din nou bugetul de stat, retrimis de președinte pentru reexaminare, să trateze cu toată seriozitatea această chestiune.

„Corectați lucrurile până nu e prea târziu! Faceți un buget realist, pentru dezvoltarea țării, nu pentru bunăstarea PSD!”, a spus el.

Declarațiile președintelui vin în contextul în care în cursul zilei, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat că bugetul este „foarte bine elaborat” și că „nu se modifică după mofturi”, lăsând să se înțeleagă că proiectul de buget va trece nemodificat prin Parlament.

Totodată, la finalul săptămânii, Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că bugetul ar putea fi votat de plenul reunit al Parlamentului miercuri, urmând apoi să fie transmis pentru promulgare „leneșului de la Cotroceni”, după cum l-a numit pe președintele Iohannis, duminică, la Călărași. Șefului Camerei Deputaților a dat vina pe Klaus Iohannis pentru întârzierea adoptării bugetului

Înainte de votul din plenul reunit însă, Guvernul trebuie să dea o ordonanță de urgență pentru promulgarea legii plafoanelor, declarată necontituțională de către judecătorii Curții.

Cum ședința de luni a Executivului s-a amânat pentru marți, pentru că, potrivit unor surse Mediafax, Comitetul Economic și Social al cărui aviz este consultativ, nu s-a întrunit, calendarul este și mai strâns pentru coaliția de guvernare.

Ultima săptămână la Primărie a celui mai longeviv edil din România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:47 0:00
XS
SM
MD
LG