Linkuri accesibilitate

Iohannis, în Brazilia: Rusia este un stat agresor. Ucraina este victimă și trebuie sprijinită


 Ucraina este victima agresiunii ruse și comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a învinge agresiunea rusă, i-a spus președintele român, Klaus Iohannis, omologului său brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva.
Ucraina este victima agresiunii ruse și comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a învinge agresiunea rusă, i-a spus președintele român, Klaus Iohannis, omologului său brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva.

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a explicat marți omologului său brazilian, Luiz Inácio Lula da Silva, că „oricât ar încerca Moscova să-și justifice acțiunile, Rusia este un stat agresor”, iar Ucraina este victima agresiunii ruse și comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a învinge agresiunea rusă.

„I-am prezentat domnului președinte viziunea noastră cu privire la situația de securitate de la granița României și la războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Mesajul României, ca stat vecin și cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene și ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic și trebuie înțeles de partenerii noștri: oricât ar încerca Moscova să își justifice acțiunile, Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forță suveranitatea teritorială a Ucrainei și a încercat să îi anuleze independența, încălcând inclusiv Carta ONU. Ucraina este victima agresiunii ruse.

Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecința directă a acțiunii sale, contrară dreptului internațional. Comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea și pentru a câștiga acest război de eliberare a țării”, a declarat Klaus Iohannis la dejunul de lucru cu omologul său brazilian.

România, a spus Iohannis, „va continua neabătută să sprijine Ucraina, iar orice sprijin pentru securitatea Ucrainei este, de fapt, sprijin pentru securitatea României și a cetățenilor săi.”

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat că Guvernul său condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a arătat că susţine o soluţie politică negociată cu privire la războiul din această ţară.

„În timp ce Guvernul meu condamnă violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, suntem în favoarea unei soluţii politice negociate pentru conflict.

Am vorbit despre preocuparea noastră cu privire la efectele războiului care extrapolează continentul european. Am reiterat preocuparea mea asupra consecinţelor globale ale conflictului, mai ales în materie de securitate alimentară, economică şi energetică în special asupra regiunilor cele mai sărace ale planetei.

Trebuie să creăm urgent un grup de ţări care să se aşeze la masă şi care să discute cu Rusia ca să găsim pacea", a afirmat Luiz Inácio Lula da Silva, citat de Agerpres.

Într-un comunicat remis presei în anunțarea vizitei din America Latină, Administrația Prezidențială a spus că vizita președintelui român va avea ca scop și „prezentarea pozițiilor și evaluărilor României, ca stat membru al UE și al NATO, vecin direct al Ucrainei, privind războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei și contracararea efectelor acestuia care au proiecții la nivel global care se resimt și în America Latină, inclusiv pentru combaterea falselor narative ruse.”

Casa Albă l-a criticat pe președintele brazilian după ce Lula da Silva a declarat în timpul vizitei sale făcute în China că, prin trimiterea de arme în Ucraina, SUA „încurajează” războiul.

„Brazilia repetă propaganda rusă și chineză fără să analizeze faptele”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru securitate al SUA, John Kirby.

„SUA trebuie să nu mai încurajeze războiul și să înceapă să vorbească despre pace; Uniunea Europeană trebuie să înceapă să vorbească despre pace, ca să-i putem convinge pe Putin și Zelenski că pacea este în interesul tuturor și că războiul este, deocamdată, interesant doar pentru ei doi”, a declarat sâmbătă Lula da Silva.

Președintele României, Klaus Iohannis, vizitează, în perioada 18–26 aprilie 2023, Republica Federativă a Braziliei, Republica Chile și Republica Argentina.

„Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunități de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global”, transmite Administrația Prezidențială.

Având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potențialul oferit de cele două piețe, vizita va urmări, totodată, promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunitățile de cooperare și investiții în industrie, energie, agricultură, IT și alte sectoare, arată sursa citată.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG