17 ambasadori din cele 22 de state membre ale UE care vor participa la Parchetul European (EPPO) au votat în favoarea lui Kovesi în timpul unui vot secret de astăzi la Bruxelles. Votul înseamnă o schimbare de poziție pentru statele membre ale UE, care anterior au sprijinit procurorul francez Jean-Francois Bohnert pentru această funcție.
Negocierile dintre Parlament și Consiliul UE, reprezentând statele membre, au început în februarie, dar s-au blocat între timp din cauza susținerii inițiale a candidatului francez în Consiliul UE și a candidatei din România în Parlament.
Marko Ruonala, purtătorul de cuvânt al președinției finlandeze a UE, a declarat după votul de azi însă că acesta „nu este ultimul cuvânt”.
„Votul informal a confirmat că există o majoritate suficientă pentru sprijinirea doamnei Kovesi. Votul informal a fost unul secret. Va exista un vot formal în Consiliu odată ce negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului vor fi căzut de acord. Acesta nu este ultimul cuvânt spus în această chestiune”, a spus Ruonala.
Pe fondul rapoartelor din ultimele luni care sugerează că Bohnert este probabil să devină șef al Parchetului francez pentru infracțiuni financiare, probabilitatea unui acord în jurul candidaturii lui Kovesi a crescut semnificativ atunci când echipele de negociere ale celor două instituții se vor întâlni la Bruxelles la 24 septembrie.
Kovesi a condus DNA până când a fost demisă anul trecut de guvernul PSD pentru presupusul abuz de putere.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că i-a dat mandat ambasadoarei României la UE, Luminița Odobescu, să voteze împotriva Laurei Codruța Kovesi la Consiliul UE de azi.
”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a declarat miercuri seară după ședința CEx a PSD premierul Viorica Dăncilă.
Votul Luminiței Odobescu în COREPR va fi clar ”împotrivă”, a precizat răspicat premierul.
Facebook Forum