Linkuri accesibilitate

Runda trei de negocieri pentru Kovesi a eșuat. Parlamentul cere Consiliului UE să explice de ce a deviat de la topul propus de experți


Negocierile pentru șefia Parchetului European sunt în impas.
Negocierile pentru șefia Parchetului European sunt în impas.

Negocierile pentru șefia Parchetului European intră în prelungiri. Într-o scrisoare obținută de Europa Liberă, echipa de negociere a Parlamentului European îl informează pe Antonio Tajani că solicită Consiliului UE să își justifice procedural votul prin care a plasat-o pe Codruța Kovesi pe locul doi

UPDATE: Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul UE s-au încheiat fără un acord, ele urmând să fie reluate pe 10 aprilie.

A treia rundă de negocieri dintre Parlamentul European (PE) și Consiliul UE, pentru alegerea procurorului-șef european, a avut loc joi, la Bruxelles. Cu o zi înainte, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, precum și 12 ambasade la București, au transmis mesaje ferme Guvernului Dăncilă, cerând să nu intervină în funcționarea justiției prin ordonanțele de urgență anunțate anterior de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Președintele PE, Antonio Tajani, și-a exprimat din nou susținerea față de Kovesi, spunând că aceasta rămâne candidata PE.

Tensiune este însă și la Bruxelles, nu doar la București, arată un document obținut de Europa Liberă. Parlamentul European o susține pe candidata româncă Laura Codruța Kovesi, în timp ce Consiliul UE, din care fac parte șefii de stat și de guvern, merg pe mâna procurorului francez Jean-Francois Bohnert.

Echipa de negociere a Parlamentului European, formată din socialistul britanic Claude Moraes, șeful Comisiei LIBE, Ingeborg Grassle, șefa Comisiei de buget CONT, și Judith Sargentini, vicepreședinta Comisiei LIBE, au solicitat Consiliului UE să își justifice procedura de selecție a ordinii candidaților preferați pentru postul de șef al EPPO, în urma căreia fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost plasată pe locul doi, în urma candidatului francez Jean-Francois Bohnert.

Ordinea este diferită de cea propusă de comisia formată din 12 experți, care a stabilit cei trei candidați pentru acest post, unde Kovesi era plasată pe locul întâi, așa cum de altfel au votat și Comisiile LIBE și CONT în Parlamentul European.

Echipa de negociere a Consiliului UE a informat că va trimite un document explicativ despre cum s-a ajuns la acest vot „răsturnat” în COREPER, reuniunea ambasadorilor statelor membre pe lângă UE. Parlamentul a mai propus chiar prezența la negocieri a șefului comisiei inițiale de experți, care a scos-o pe Kovesi pe locul întâi ca preferință pentru șefia EPPO, însă COREPER a refuzat, mai arată scrisoarea obținută de Europa Liberă, care este o informare a comisiei de negociere a Parlamentului European către Antonio Tajani, președintele acestui for.

În cazul în care acest blocaj nu va fi depășit, o a patra rundă de negociere va avea loc pe 10 aprilie, însă trebuie amintit că Parlamentul European își va încheia lucrările la finalul lunii, înainte de alegerile europarlamentare care vor decide noua sa componență. Există astfel riscul ca o decizie finală să fie luată abia în noul for, după alegerile de la finalul lunii mai. Parchetul European trebuie să fie funcțional în 2020.

Frans Timmermans a lăudat-o din nou, miercuri, pe fosta șefă a DNA, în contextul în care a criticat dur guvernul de la București pentru noile modificări anunțate prin ordonanță de urgență – contestarea extinsă a deciziilor definitive ale completurilor de 5 de la instanța supremă și modificările Codurilor Penale în punctele declarate constituționale de CCR.

Timmermans, aflat el însuși într-o perioadă electorală, fiind candidatul socialiștilor pentru postul de președinte al Comisiei Europene, a spus despre Kovesi că este „o juristă de cea mai înaltă calitate, pe care o admir pentru curaj. Am lucrat cu ea timp de patru ani. În ceea ce privește poziția Comisiei, noi considerăm că este important ca ea să poată fi candidată, astfel încât instituțiile europene să poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză a candidaților. Și am spus acest lucru foarte clar și direct autorităților române”.

Timmermans a anunțat miercuri propunerea pentru un nou mecanism de protejare a statului de drept în cadrul UE, care ar putea fi folosit ca preambul de rezolvare a problemelor unor state membre, înainte de activarea articolului 7 din Tratat, care vine cu interdicții și sancțiuni pentru state. În discursul său, România a fost pusă alături de Polonia și Ungaria în ce privește problemele cu statul de drept.

Tudorel Toader a declarat că „este o ingerință nepermisă” sprijinul acordat Laurei Codruța Kovesi și îngrijorările exprimate de membri ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, care au cerut autorităților de la București să înceteze hărțuirea cu dosare penale a fostei șefe a DNA. „Nimeni nu interferează cu anchetele în desfășurare și nici cu procesul de justiție”, a spus ministrul Justiției.

Poziția Laurei Codruța Kovesi de favorită la șefia EPPO este periclitată însă nu doar de faptul că nu există încă o punere de acord între Parlament și Consiliu, la Bruxelles, reieșită și din faptul că Guvernul României nu o susține pentru acest post. O altă mare problemă pentru Kovesi sunt dosarele penale în care este angrenată la București, de către Secția Specială de investigare a magistraților. Kovesi este pusă sub urmărire penală într-un dosar și suspectă într-altul, procurorii punând-o chiar sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi România. Instanța supremă a respins însă miercuri aceste măsuri preventive, iar Kovesi și-a recăpătat deocamdată posibilitatea de a călători liber.

XS
SM
MD
LG