Linkuri accesibilitate

Laura Codruța Kovesi câștigă la Înalta Curte ridicarea controlului judiciar. Poate părăsi țara


Laura Codruța Kovesi nu mai are interdicția de a părăsi țara
Laura Codruța Kovesi nu mai are interdicția de a părăsi țara

Laura Codruța Kovesi poate pleca peste graniță, nu mai trebuie să se prezinte la secția de poliție din Ferentari și poate vorbi cu presa, după ce contestația sa a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Kovesi contestase măsura de control judiciar impusă de procurorul Adina Florea de la Secția de investigare a magistraților - SIIJ.

Decizia Curții Supreme intervine cu o zi înainte de o nouă rundă de negocieri pentru desemnarea procurorului-șef european, unde Kovesi este favorită. În aceeași zi, mai mulți oficiali europeni, între care președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și-au exprimat susținerea lui Kovesi pentru șefia Parchetului european antifraudă. Tajani i-a cerut Guvernului român „să coopereze, și nu să obstrucționeze” candidatura lui Kovesi la EPPO. El a anunțat că va trimite o scrisoare președinților partidelor europene în care va vorbi despre sperijinul PE în favoarea fostei șefe DNA și obstacolele la care este supusă de guvernul român.

Președintele Parlamentului European a anunțat, în ajunul negocierilor de mâine pentru procurorul-șef european, că o susține pe Laura Codruța Kovesi
Președintele Parlamentului European a anunțat, în ajunul negocierilor de mâine pentru procurorul-șef european, că o susține pe Laura Codruța Kovesi

Laura Codruța Kövesi a fost pusă sub control judiciar în dosarul pe care i l-a deschis Secția Specială pentru investigarea magistraților - SIIJ - sub acuzația de luare de mită pentru aducerea în țară a transfugului Nicolae Popa.

Abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă - acestea sunt acuzațiile la adresa Laurei Codruța Kövesi.

Controlul judiciar îi interzicea lui Kövesi să părăsească țara timp de 60 de zile.

La procesul de astăzi, Adina Florea, procurorul de caz, nu s-a prezentat.

Înainte de a afla decizia judecătorilor, Kovesi a spus că este supusă unei campanii de denigrare și hărțuire. Ea a mai arătat că sunt și alți procurori și judecători din țară care au parte de același tratament din partea politicienilor. „Ei vor să fure liniștiți în continuare și noi i-am împiedicat”, a spus fosta șefă a DNA. De asemenea, Kovesi și-a exprimat încrederea că, la final, toate acuzațiile la adresa magistraților „care și-au făcut treaba” se vor dovedi nefondate.

La momentul la care Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub control judiciar, au existat numeroase reacții internaționale.

Oficialii occidentali au considerat că investigațiile deschise se Secția Specială pentru cercetarea magistraților sunt o încercare a Guvernului de a împiedica accederea fostei șefe a DNA la șefia EPPO.

În momentul când a început procedura de selecție, Laura Codruța Kövesi era procuror și nu era inculpată sau urmărită penal.

Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul UE au intrat în impas după câteva runde de discuții, când Consiliul UE a anunțat că nu renunță la desemnarea ca procuror-șef european a lui Jean Francois Bohnert.

Laura Codruța Köves a trecut de mai multe etpate în parcursul pentru șefia Parchetului European.

A fost pe primul loc după audierile din Comisia de experți, 12 la număr, a căror reputație profesională a fost primul criteriu de includere a lor în această comisie. A fost desemnată de Parlamentul European prin vot în două comisii - LIBE, de drepturi și libertăți - și CONT, de control bugetar. Tot în PE a obținut plasarea pe locul întâi și după reuniunea președinților de grupuri politice. Nu a fost aleasa Consiliului UE, care este condus în prezent de guvernul României. În urma unui vot indicativ, Kövesi a ieșit a doua, la jumătate din punctajul obținut de Bohnert. În situația unui blocaj, următoarele runde de negocieri vor avea loc în 4 și 10 aprilie.

Procedura este prevăzut să se încheie în luna aprilie, iar votul decisiv este al Parlamentului European, care se va exprima printr-un vot în plen.

Între timp, în țară Kövesi a câștigat două procese la Înalta Curte cu Inspecția judiciară a CSM.

Este vorba de așa numitul caz ”sufrageria lui Oprea”, Kövesi fiind reclamată că a refuzat să se prezinte în fața unei comisii parlamentare pentru a da socoteală dacă a fost sau nu în noaptea alegerilor din 2009. Celălaltă acțiune disciplinară a Inspecției împotriva lui Kövesi se referea la faptul că ar fi desemnat, ca membru al echipei de control, un judecător aflat în stare de incompatibilitate. Kövesi a contestat deciziile IJ și a avut câștig de cauză la Înalta Curte.

Dosarul pentru care i s-a ridicat astăzi controlul judiciar fusese închis cu un an în urmă. Din februarie, de când a început activitatea SIIJ, Kövesi are la această secție specială două dosare. Al doilea este legat de DNA Ploiești, acolo fiind urmărită penal.

XS
SM
MD
LG