Linkuri accesibilitate

Lanț uman la Moscova pentru Alexei Navalnîi. „Iubirea este mai puternică decât frica”


Protest al femeilor la Moscova împotriva regimului Putin
Protest al femeilor la Moscova împotriva regimului Putin

Mai multe sute de femei s-au prins într-un lanț uman la Moscova și alte orașe din Rusia, într-o nouă acțiune de protest față de regimul Putin, de susținere a lui Alexei Navalnîi și a soției acestuia. Acțiunea organizată chiar de Sfântul Valentin a avut mesajul „iubirea este mai puternică decât frica”, informează AFP. Poliția rusă a reținut mai multe persoane.

„Vrem să arătăm că suntem pentru iubire şi împotriva violenţei. Au venit aici fete foarte curajoase şi plăcute", a declarat potrivit AFP o studentă de 22 de ani, a cărei dorința era ca în Rusia să domnească libertatea și justiția.

Între 80 și 100 de persoane au ieșit în stradă la Sankt Petersburg, iar pe inimile de hârte erau scrise numele femeilor din opoziția rusă. Ele au scandat: „libertate pentru deținuții politici”.

Soția lui Alexei Navalnîi, condamnat în Rusia după ce s-a întors în țară, a plecat în Germania. Ea a fost reținută de două ori în timpul protestelor din ultima perioadă, iar domiciliul ei a fost percheziționat.

Apropiații lui Navalnîii au cerut populației să aprindă la ora 20 lanterne, blițul telefoanelor sau lumânări pentru a-și arăta sprijinul pentru opoziția din Rusia.

Peste 10.000 de persoane au fost reținute în timpul manifestațiilor din Rusia de la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie.

Rusia, 14 februarie 2021, Omsk
Rusia, 14 februarie 2021, Omsk

Protestele pro-Navalnîi nu vor mai avea loc până la primăvară.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG