Românii nu se înghesuie să adopte copii, doar 2.429 de familii erau atestate la finalul lui 2019. Au fost adoptați 1.286 de copii, din totalul de 50.400 aflați în îngrijirea statului, adică 2,55%. O cifră mai mică decât numărul copiilor declarați adoptabili- 3.274. Modificarea în câteva puncte esențiale a legii adopției, votată de Camera Deputaților și trimisă spre promulgare la președinte, ar putea să schimbe semnificativ situația.
Un studiu realizat de Banca Mondială, UNICEF și Guvernul României arată că un copil instituționalizat așteaptă, în medie, o familie care să-l adopte timp de 7 ani și jumătate. Prin noile prevederi, spun experții consultați de Europa Liberă, timpul petrecut de un copil în sistemul de protecție s-ar putea reduce la un an.
Datele statistice arată că 85,5% din familii doresc să adopte copii mai mici de 7 ani, 79% doresc copii mai mici de 3 ani, iar in centrele rezidentiale doar 9,7% dintre copii au vârsta sub 7 ani.
De altfel, în 2019, cei mai mulți adoptați au fost bebelușii- 491, copiii între 3 și 6 ani- 521, cei între 7 și 13 ani- 242. Dintre copiii mai mari de 14 ani au fost adoptați doar 10.
Principalele modificări ale legii adopției și impactul lor
-
Renunțarea la dubla căutare a rudelor până la gradul IV
Una dintre cele mai controversate prevederi ale actualei legi era cea legată de dubla căutare a rudelor copilului până la gradul IV: prima dată când intra în sistemul de protecție al statului și a doua oară când se califica pentru adopție. Depistarea acestor rude, uneori și de ordinul zecilor, putea dura mulți ani, pe de o parte din cauza insuficienței și neglijenței personalului Direcțiilor de protecția copilului, pe de alta, pentru că de multe ori aceste rude erau de negăsit. ”Aceasta este o piedică fundamentală, în anumite cazuri e vorba de până la 80 de persoane care trebuie consultate de câțiva funcționari”, spune pentru Europa Liberă, Liviu Mihăileanu, președintele Alianței România Fără Orfani.
Această dublă căutare a fost eliminată din lege, ceea ce, dacă se respectă termenele, va reduce substanțial timpul de ședere al unui copil în sistem. ”Dacă demersurile și căutările au loc în 6 luni, în situația în care părinții biologici declară că nu doresc să se ocupe de copil, sau 12 luni dacă declară că doresc să se ocupe de copil dar nu fac demersuri în sensul acesta, atunci în maximum 1 an de zile dosarul copilului ar trebui să meargă pentru adopție”, explică Liviu Mihăileanu.
Deputata independentă Oana Bîzgan, una dintre inițiatoarele acestor modificări legislative, spune că era vorba de o birocrație inutilă în detrimentul copilului.
”În momentul în care se declara adoptabilitatea copilului, rudele erau iar întrebate: dacă nu te-ai ocupat până acum de el, n-ai vrea să-l adopți? Ceea ce nu avea niciun sens, era doar o birocrație, pentru că acești oameni erau deja întrebați prima dată, știu de existența copilului, știu că acesta trăiește în sistem și pot în orice moment să ceară să se ocupe de el”.
-
Responsabilizarea managerului de caz. „Copiii stau în sistem din lenea funcționarilor”
O altă modificare esențială este responsabilizarea managerul de caz pentru respectarea termenelor de declarare a adoptabilității. Directorii Direcțiilor de Adopții (DGAPS) pot fi sancționați financiar dacă nu verifică din trei în trei luni cum își face treaba responsabilul de caz.
Majoritatea copiilor stau în sistem din lenea funcționarilor sau din incapacitatea Direcției de a face față la numărul de dosare.
”Se ajungea ca un copil să stea atâția ani în sistemul de protecție nu numai din cauza dublei căutări a rudelor până la gradul patru, ci și pentru că oamenii nu își făceau treaba și nu exista o responsabilizare clară pentru respectarea termenelor. Și atunci responsabilul de caz o lălăia, ba că a mai vizitat mama copilul, ba că a mai dat telefon, ca să nu muncească și să depună un efort, pentru că era un dosar destul de gros care trebuia trimis în instanță. Majoritatea copiilor stau în sistem din lenea funcționarilor sau din incapacitatea Direcției de a face față la numărul de dosare”, spune Liviu Mihăileanu, președintele Alianței România fără Orfani.
Oana Bîzgan susține la rîndul ei că este inccceptabil ca un copil să stea peste 7 ani în sistem, așa cum arată ultimele studii.
”Sper ca aceste sancțiuni să prevină astfel de abuzuri, pentru că este un abuz dacă nu aplici legea, și astfel să avem cât mai mulți copii care petrec cât mai puțin timp în sistem. Pentru că să stai 7 ani și jumătate în sistem poate să facă diferența în viață, este inacceptabil”.
-
Părinții naturali nu se mai pot opune adopției copilului
În actuala lege, părinții biologici al căror copil se află în sistemul de protecție puteau oricând interveni pentru a bloca atât introducerea copilului pe lista celor adoptabili, cât și în procesul efectiv de adopție. În foarte multe situații, părinții naturali erau o frână în calea adopției, acum nu mai au posibilitatea acestea, spune pentru Europa Liberă Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud la fundația Hope and Homes for Children.
”În actuala lege, se condiționează clar și strict acele situații, care devin excepționale, în care părinții biologici nu mai sunt de acord cu adopția și cer revizuirea unei hotărâri judecătorești. E un lucru care se întâmplă des. Un părinte biologic era liniștit să-și lase copilul în sistemul public de protecție, dar dacă afla de adopția efectivă a copilului lucrurile se schimbau și nu erau de acord să fie adoptat copilul lor. Acum nu mai pot să fie o frână în calea adoptării”.
”Dacă părintele biologic zicea pur și simplu nu vreau să fie adoptat copilul, că așa vreau eu, nu putea fi dat spre adopție copilul. Iar asta se întâmpla cu precădere la copiii mici”, spune Ștefan Dărăbuș.
-
Copiii nu mai sunt scoși din lista de adoptabili după 14 ani
În plus, copiii vor rămâne adoptabili până la vârsta de 18 ani și nu până la 14 ani ca până acum. După această vârstă erau șterși din sistem, lucru care a fost eliminat din lege.
Dacă părintele biologic zicea pur și simplu nu vreau să fie adoptat copilul, că așa vreau el, nu putea fi dat spre adopție copilul. Iar asta se întâmpla cu precădere la copiii mici.
”Era extrem de dureros și nedrept, pentru că au fost cazuri și de adolescenți adoptați. Ca să nu mai spun că există frați de vârste diferite, care sunt adoptabili numai împreună, doi mai mici și unul care are, de exemplu, 14 ani, si se ajungea în situația că nu mai putea să fie adoptat niciun din cei trei, ceea ce este strigător la cer”, spune pentru Europa Liberă Oana Bîzgan.
În noul pachet legislativ nu mai există nici prevederea prin care potențialii părinți erau obligați să adopte exclusiv din zona geografică în care domiciliau. Dacă erau din Brașov, de exemplu, se puteau duce doar la Direcția din Brașov ca să vădă ce copii sunt adoptabili.
”La ora actuală sunt luate în considerare posibilitățile de potrivire a copiilor cu părinții potențial adoptatori din toată țara”, explică pentru Europa Liberă Ștefan Dărăbuș.
Ce înseamnă să fii ”greu adoptabil”
Numărul copiilor adoptabili a fost, în 2019, de 3274, din care 2672 la categoria ”greu adoptabil”. Lista copiilor ”greu adoptabili” a fost implementată în 2016.
Pentru ca un copil să ajungă în această categorie nici nu e prea greu: nu s-a identificat nicio familie din România potrivită pentru adopție, familia găsită a renunțat la adopție, sunt mai mulți frați care pot fi adoptați doar împreună, copilul are nevoi speciale, o vârstă prea mare sau e dintr-o anumită etnie.
Anul acesta, așa cum a anunțat președinta Autorității Naționale pentru Adopții, Mădălina Turza, numărul copiilor adoptabili a crescut la aproape 8000. Este urmarea programului ”Copii, nu dosare” derulat de Autoritate, prin care au fost revizuite peste 26.000 de dosare, pentru care nu se deschisese procedura de adopție. Motivul acestei situații: modul în care managerii de caz și-au făcut treaba, spune Mădălina Turza.
Pe de altă parte, faptul că sunt atât de mulți copii introduși în sistemul de adopție nu înseamnă automat că va crește numărul de adopții.
Atunci când vorbești de copii cu nevoi speciale medii sau severe, copii de etnie romă sau de copii peste vârsta de 5 ani, scade exponențial probabilitatea ca ei să fie și adoptați.
”Părerea mea e că degeaba sunt acum 8000 de copii adoptabili în loc de aproape 4000, pentru că ei sunt cei din categoria celor greu și foarte greu adoptabili. Sunt niște lucruri clare: atunci când vorbești de copii cu nevoi speciale medii sau severe, copii de etnie romă sau de copii peste vârsta de 5 ani, scade exponențial probabilitatea ca ei să fie și adoptați. Faptul că ei se află pe o listă nu cred că atrage după sine o creștere a numărului de copii care să fie adoptați, cu excepția situației în care s-ar face o reevaluare a modului în care se poate adopta din străinătate, adică acest subiect tabu al adopțiilor internaționale”, spune pentru Europa Liberă Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud la fundația Hope and Homes for Children.
Oana Bîzgan susține însă că prezența pe lista de ”greu adoptabil” este, totuși, o șansă în plus.
”Când devine greu adoptabil, copilul devine vizibil pentru orice familie din orice parte a țării. Sună destul de rău această denumire, în realitate însă este o șansă în plus. Foarte multe familii au început să meargă spre această listă. În plus, adopția este o chestiune personală și ceea ce este inacceptabil pentru o familie poate să fie acceptabil pentru alta”.
În acest moment, în sistemul de protecție de tip familial se află 34.828 de copii, iar în cel de tip rezidențial public (orfelinate) sunt 15.572 și alți 12.371 în cel privat.
De ce nu adoptă românii: Vor copii tipici, blonzi, cu ochi albaștri și sub 3 ani
În România, numărul de adopții rămâne extrem de scăzut atât raportat la cifra copiilor aflați în sistem, dar și la populație. De exemplu, în ultimii 5 ani, rata de adopție nu a sărit de o medie de 2%
În plus, 85,5% din familii doresc să adopte copii mai mici de 7 ani (79% doresc copii mai mici de 3 ani), iar în centrele rezidentiale doar 9,7% dintre copii au vârsta sub 7 ani, se arată într-un raport făcut de deputata Oana Bîzgan.
Doar 2369 de familii erau atestate anul trecut pentru adopția națională și alte 60 pentru adopția internațională, cu mențiunea că acestea sunt familii de români stabilite în străinătate, cum este familia Săcărin care a adoptat-o pe Sorina, fetița de etnie romă care se afla pe lista copiilor ”greu adoptabili.
Motivele pentru care românii sunt codași la adopții țin în primul rând de sărăcie, de lipsa educației, dar și de mentalitate. De ceea ce Ștefan Dărăbuș numește ”prejudecăți colective”.
În străinătate, pentru copilul aflat pe lista de adopție trebuie găsit un părinte adoptator, nu invers. La noi părintele adoptator caută un copil pentru el, deci perspectiva de raportare e total diferită.
”Există în continuare o mare reținere în privința adopțiilor care ține de moștenirea genetică a copiilor din sistemul de protecție, mai există și reținerea etnică, pentru că se consideră că mulți din copiii din sistem sunt de entie romă . Există un model, pot să-i spun chiar un fenotip. De regulă, părintele potențial adoptator din România vrea un copil sub 3 ani, dacă se poate cu ochi albaștri, blond și să nu fie de etnie romă și clar să nu aibă nevoi speciale. Să fie copii tipici. Din cauza asta numărul de familii adoptive e așa de redus”.
Există o mare diferență de mentalitate între familiile adoptive din România și cele din occident, explică Ștefan Dărăbuș.
”În străinătate, pentru copilul aflat pe lista de adopție trebuie găsit un părinte adoptator, nu invers. La noi părintele adoptator caută un copil pentru el, deci perspectiva de raportare e total diferită”.
-
Adopțiile internaționale, în continuare blocate. „Am rămas înglodați în trecut”
Unul din motivele pentru care atât de puțini copii reușesc să-și găsească o familie este și faptul că în continuare adopțiile internaționale rămân interzise.
Din 2004, timp de aproape 10 ani adopțiile internaționale au fost blocate complet, prima portiță fiind redeschisă în 2013, când legea a fost modificată în sensul în care aceste adopții se pot realiza doar către țările semnatare ale Convenției de la Haga și doar dacă cei care doresc să adopte un copil sunt rude de pînă la gradul patru cu acesta, sau unul dintre soți este cetătean român. Pe scurt, în momentul de față cetățenilor străini le este interzisă adopția unui copil din România.
Introducerea în lege a liberalizării adopțiilor internaționale s-a soldat cu un eșec în parlament în 2019, una dintre opozantele cele mai vehemente fiind Lia Olguța Vasilescu (PSD). Nu s-a admis nici măcar deschiderea listei de ”greu adoptabili” pentru adopțiile internaționale, deși exact acești copii au șanse mici să-și găsească familii în România.
”Noi am rămas înglodați cumva în trecut. Dacă în 2000 era clar de ce trebuia introdus un moratoriu asupra adopțiilor internaționale, care erau o frână în calea reformei sistemului de protecție, erau un troc, un comerț, dar lucrurile au evoluat totuși după 20 de ani.
În primul rând, ar trebui deschisă lista copiilor greu adoptabili. Nu văd de ce dacă ai avea o familie din Marea Britanie, Franța sau Italia dispusă să adopte un copil cu nevoi speciale severe să n-o lași să o facă și să lași un astfel de copil să supraviețuiască într-un sistem special de protecție socială când ar putea să fie într-o familie”, spune pentru Europa Liberă Ștefan Dărăbuș.
În Europa centrală și de est, adopțiile internaționale sunt deschide în țări precum Ungaria, Bulgaria (de 11 ani), Slovenia, Cehia, Slovacia, Polonia, etc.
