Linkuri accesibilitate

Legea „Nordis” a intrat în vigoare, cu noi garanții care să protejeze cumpărătorii de locuințe aflate în construcție


Legea care a urmat scandalului „Nordis” a intrat în vigoare.
Legea care a urmat scandalului „Nordis” a intrat în vigoare.

Legea nr. 207/2025, cunoscută drept Legea „Nordis”, a intrat în vigoare joi, 11 decembrie, și aduce schimbări semnificative în modul în care se încheie convențiile de rezervare și promisiunile de vânzare-cumpărare pentru locuințele aflate în construcție. Actul normativ a fost adoptat după scandalul „Nordis”, care a dezvăluit o schemă de fraudă imobiliară.

Unele prevederi ale legii, precum cele referitoare la cadastru, vor fi aplicabile din 8 martie 2026, dar restul reglementărilor sunt deja în vigoare.

O prevedere esențială a legii se referă la momentul semnării promisiunii de vânzare-cumpărare. Până acum, dezvoltatorii puteau încheia astfel de acte chiar înainte de autorizarea completă a proiectului. De acum, promisiunea poate fi semnată doar după ce:

  • autorizația de construire este înscrisă în cartea funciară;
  • în cazul condominiilor, este realizată preapartamentarea și sunt deschise cărțile funciare pentru viitoarele unități;
  • notarul solicită obligatoriu înscrierea promisiunii în cartea funciară.

Astfel, cumpărătorul nu va mai plăti sume importante pentru un apartament „pe hârtie”, ci doar după ce există garanții juridice clare că proiectul este autorizat și transparent înscris.

De asemenea, legea limitează riscurile financiare în etapa de rezervare:

  • convențiile de rezervare pot avea durata maximă de 60 de zile;
  • avansul plătit nu poate depăși 5% din valoarea apartamentului.

Dacă în acest interval nu se ajunge la semnarea promisiunii din vina dezvoltatorului, acesta este obligat să restituie integral suma în maximum 30 de zile.

De asemenea, legea plafonează avansurile cerute clienților în funcție de stadiul șantierului:

  • pentru structura de rezistență: maximum 25% din preț;
  • după finalizarea structurii, pentru instalații: maximum 20% din preț.

Toate sumele plătite ca avans vor fi depuse într-un cont bancar dedicat exclusiv proiectului și pot fi accesate doar cu aprobarea dirigintelui de șantier, prin ștampila „bun de plată”.

Astfel, dezvoltatorii nu vor mai putea folosi fondurile dintr-un proiect pentru finanțarea altuia, reducând riscul abandonării lucrărilor. Nerespectarea regulilor atrage amenzi de până la 1% din cifra de afaceri.

Preapartamentarea devine obligatorie din martie 2026

Operațiunea de preapartamentare, adică deschiderea cărților funciare pentru fiecare apartament înainte de finalizarea blocului, va fi obligatorie din 8 martie 2026.

Până atunci, autorizația se înscrie individual pentru fiecare unitate, iar notarul trebuie să noteze promisiunile în cartea funciară, aplicând protecția cumpărătorilor de la prima zi.

Forma finală a legii, adoptată de Camera Deputaților, a eliminat două propuneri considerate inițial favorabile cumpărătorilor:

  • reducerea cu 25% a onorariului notarial pentru clienții însoțiți de avocat;
  • acordarea statutului de creditor privilegiat în caz de insolvență a dezvoltatorului.

De unde a pornit totul

Nordis Management este o companie de dezvoltare imobiliară din România, cunoscută pentru un ansamblu rezidențial și hotelier de lux, Nordis Mamaia.

În 2024, compania a intrat în atenția publicului după ce a fost acuzată de fraudă și înșelăciune imobiliară.

Nordis Management promitea achiziția avantajoasă a unor apartamente într-o zonă turistică de top, cu promisiunea că acestea vor genera venituri substanțiale prin închirierea lor pe termen scurt​.

Cu promisiunea de a oferi standarde de lux și oportunitate sigură de investiții a atras cumpărători din România și din străinătate.

Investigațiile procurorilor DIICOT au arătat însă că Nordis vindea apartamentele de mai multe ori, fără să livreze proiectele promise la termen.

Fostul premier Marcel Ciolacu a fost asociat public în scandalul legat de firma Nordis după ce a călătorit în 2022 cu avioane închiriate de o firmă din grupul Nordis.

Ciolacu a susținut că a achitat călătoriile pe care le-a făcut cu avionul închiriat de Nordis.

Și numele actualului președinte PSD, Sorin Grindeanu, a fost asociat cu scandalul.

Grindeanu a recunoscut public că și‑a petrecut timp liber (inclusiv vacanțe și zboruri) cu unele persoane implicate în afacerea Nordis, dar afirmat că nu are legături de afaceri cu ele.

El a declarat că este în favoarea unor reglementări mai stricte în acest tip de tranzacții imobiliare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG