Linkuri accesibilitate

Leul se prăbușește în fața monedei europene. Cauze și previziuni


Miercuri, moneda națională a României și-a continuat picajul, iar un euro a ajuns să fie cotat la 4,7569 lei de către Banca Națională a României. Este un nivel record.

În ultimele zile, moneda europeană a doborât record după record în raport cu leul, miercuri, pe piața interbancară euro a depășit 4,77 lei, iar la unele bănci comerciale a trecut chiar de pragul de 4,8 lei.

Ionut Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank România, a explicat pentru Europa Liberă România că dinamica cursului de schimb indică o percepție negativă pe care o au piețele financiare față de România.

Așa-numita „taxă pe lăcomie”, impusă în ultimele zile ale anului trecut, care afectează companii din domeniul bancar, energetic sau telecom, lipsa unui buget de stat pentru 2019, dar și deficitul de cont curent sunt printre cauzele care duc la devalorizarea leului în fața monedei europene.

Analiști, care au participat la un sondaj realizat de Reuters la începutul acestei luni, au estimat un curs de 4,75 lei pentru un euro, până la finalul acestui an. Analistul Liam Carson, de la Capital Economics, a anticipat chiar un curs de 5 lei pentru un euro.

„În principal, dimensiunea deficitului de cont curent arată că moneda este supraevaluată. Banca Centrală a intervenit aproape pe tot parcursul anului 2018 pentru a preveni deprecierea leului – ceea ce, în cele din urmă, nu este sustenabil”, a punctat analistul, citat de Reuters.

La începutul acestei săptămâni, Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în jos prognoza de creștere economică globală pentru 2019 și 2020, la 3,5% și respectiv la 3,6%, din cauza slăbiciunilor din Europa și din unele piețe emergente, și a atras atenția că nerezolvarea tensiunilor comerciale ar putea destabiliza și mai mult o economie mondială care și așa încetinește, potrivit Reuters.

Potrivit raportului din toamnă al FMI, pentru România era estimată o creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de 3,4%, o prognoză mai pesimistă decât estima instituția financiară în raportul tradițional din primăvară.

19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
1989

Subscribe

Abonează-te
XS
SM
MD
LG