Ministrul de externe Serghei Lavrov i-a explicat președintelui Vladimir Putin că „în anul 2014 au început instalarea în Europa a sistemelor cu lansare verticală Mk 41”, conform unei stenograme postate pe site-ul diplomației ruse. Referința este la scutul antirachetă amplasat în România și Polonia.
Lavrov i-a explicat lui Putin că SUA ar fi început încălcarea prevederilor Tratatului INF încă din 1999, prin testarea unor drone cu caracteristici asemănătoare rachetelor balistice de la sol.
„Statele Unite au continuat acţiunile, folosind rachete balistice pentru testarea sistemului de apărare antirachetă, iar în anul 2014 au început instalarea în Europa a sistemelor cu lansare verticală Mk 41. Aceste sisteme sunt compatibile total cu rachetele Tomahawk cu rază medie de acţiune", a mai spus Lavrov.
Suspendarea și retragerea SUA
Secretarul de stat Mike Pompeo a anunțat vineri că Washington-ul va renunța la Tratatul INF („Intermediate-Range Nuclear Forces”, Forțe Nucleare cu Rază Intermediară de Acțiune) și că va notifica Rusia în mod oficial că în termen de 6 luni SUA vor renunța la obligațiile impuse de acest tratat. Măsura vine după ce Rusia a avut la dispoziție 60 de zile să renunțe la producerea și testarea unui nou sistem balistic terestru cu rază intermediară de acțiune – Novator 9M729, care ar încălca acest tratat, însă nu a respectat termenul.
Pompeo a mai declarat că SUA rămân deschise negocierilor cu Rusia în ce privește controlul armamentelor, dar că președintele Donald Trump își dorește un tratat care să fie verificabil și aplicabil. NATO a anunțat, tot vineri, că susține acest demers al americanilor.
Replica Moscovei: suspendăm și noi Tratatul
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat sâmbătă că ţara sa îşi suspendă participarea la INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 între Washington şi Moscova) în ripostă la decizia SUA de a se retrage din acest tratat şi care a intrat în vigoare în aceeaşi zi, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Partenerii noştri americani au anunţat că îşi suspendă participarea la acord şi noi o suspendăm la rândul nostru", a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruse.
Diplomaţia rusă a denunţat vineri decizia SUA de a se retrage din INF afirmând că acest demers se înscrie în "strategia" americanilor de a "se debarasa de obligaţiile" internaţionale, notează AFP, dpa şi Reuters.
Ce este INF și la ce ne folosește în viață?
Tratatul INF a fost semnat în decembrie 1987, între președintele american Ronald Reagan și președintele sovietic Mihail Gorbaciov. El prevede că SUA și URSS renunță la toate rachetele lor nucleare și convenționale, lansate de la sol sau de croazieră, a căror rază de acțiune depășește 500 de kilometri și ajunge la 5.500 de kilometri, precum și la sistemele capabile să lanseze astfel de rachete.
Pentru mulți, acest Tratat a însemnat sfârșitul oficial al Războiului Rece și al cursei înarmării. După destrămarea Uniunii Sovietice, tratatul s-a aplicat și fostelor republici sovietice sau statelor care făceau parte din Tratatul de la Varșovia.
Prin acest tratat, SUA și URSS își țineau reciproc sub control producția de astfel de rachete, fiecare parte având dreptul să o inspecteze pe cealaltă.
Și ce dacă SUA renunță la acord?
Denunțarea acordului înseamnă că aceste garanții privind rachetele cu rază medie de acțiune dispar. SUA nu se mai supun interdicțiilor acestui tratat, dar asta înseamnă că nici Rusia nu o va mai face. Mai mult, arată unii analiști, SUA riscă să piardă o pârghie de control și de acces direct la mișcările Moscovei în acest domeniu. Pentru Rusia, pasul făcut de Washington ar putea fi folosit propagandistic, ca o victorie – americanii sunt cei care au făcut primul pas înapoi.
Cum s-a ajuns aici? De la ce s-au certat pe rachete?
Atât SUA și aliații săi, cât și Rusia susțin că Tratatul INF nu mai are nicio valoare din moment ce cealaltă parte nu îl respectă.
Washingtonul a acuzat în repetate rânduri Rusia că nu respectă prevederile tratatului. Cele mai recente acuzații se învârt în jurul sistemului balistic Novator 9M729, sau SSC-8 așa cum este denumit în codificarea NATO. Acest sistem, despre care nu există date tehnice publice, este suspectat că poate lansa rachete cu rază de acțiune de peste 500 de kilometri, folosind aceleași sisteme de lansare terestre ca și rachetele Iskander-M.
Primele semnale au fost date în presa americană încă din 2014. Atunci, New York Times anunța că președintele Barack Obama i-a scris lui Vladimir Putin despre acest sistem, care ar fi început să fie testat de Rusia încă din 2008, contrar prevederilor Tratatului INF.
Sistemul balistic este produs de compania de stat rusească Almaz Antey, cea care produce și rachetele Kalibr, cu lansare de pe nave. În ultimii ani, au existat diverse rapoarte că acest sistem este testat în teren de armata rusă.
Donald Trump și-a anunțat încă din octombrie 2018 intenția să renunțe la Tratatul INF, din cauza dezvoltării de către Rusia a acestui nou sistem balistic cu rază intermediară de acțiune. La insistențele cancelarului Germaniei, Angela Merkel, SUA au fost de acord să mai încerce negocieri diplomatice cu Rusia timp de 60 zile, timp în care Moscova ar fi avut timp să renunțe la noul sistem balistic. Termenul de 60 de zile expiră sâmbătă, pe 2 februarie, fără ca negocierile să fi ajuns undeva.
La rândul său, Rusia a acuzat mereu SUA că nu respectă Tratatul INF. Principalul cal de bătaie: sistemul Aegis Ashore, „scutul antirachetă”, așa cum este el denumit popular, a cărui componentă se află și pe teritoriul României, la Deveselu. Moscova a acuzat că sistemul este unul ofensiv și că poate lovi ținte rusești, în ciuda tuturor asigurărilor de la Washington, care au arătat că rachetele interceptoare SM-3, folosite de acest sistem de apărare pot doar să intercepteze alte rachete în aer, nu pot lovi alt fel de ținte și nu pot fi adaptate pentru a purta încărcătură nucleară.
Mai mult, atât Rusia, cât și SUA s-au plâns că acest tratat le lasă vulnerabile în fața altor posibili actori care dezvoltă sisteme balistice cu rază intermediară de acțiune, nefiind parte a acestui tratat. China a fost numitorul comun, respectiv Iran sau Coreea de Nord în cazul SUA.
Ce mai rămâne în loc?
În lipsa Tratatului INF, principalele temeri sunt că se dă practic undă verde unei noi curse a înarmării, cel puțin în domeniul rachetelor cu rază intermediară de acțiune, de peste 500 de kilometri.
În vigoare există acordul New START, care limitează rachetele cu rază lungă de acțiune, cu focos nuclear, la 1.550 de fiecare parte, între SUA și Rusia, și permite inspecții reciproce în acest domeniu. Acordul este în vigoare până în 2021, cu posibilitatea prelungirii pe încă 5 ani. Totuși, și viitorul acestui acord este în ceață. Administrația Trump nu s-a decis încă dacă dorește prelungirea acordului și dacă dorește să negocieze noi condiții cu Rusia.