Theresa May ar fi dorit o extindere până pe 30 iunie, în ideea de a obține un acord din partea parlamentului de acasă și a propriului ei partid conservator, Tory.
Nu ar fi fost însă posibil, în mod legal, o asemenea prelungire a perioadei de negocieri pe baza articolului 50, până pe 30 iunie, pentru că asta ar fi obligat Marea Britanie să organizeze alegeri europene. Așa încât liderii UE au propus două date, pe care Theresa May le va supune aprobării parlamentului de acasă: 12 aprilie sau 22 mai.
Data de 12 aprilie înseamnă doar două săptămâni peste cea de 29 martie prevăzută inițial, așa că e greu de crezut că se vor rezolva în acest răstimp chestiunile majore care au fost suspendate vreme de doi ani și jumătate.
Până pe 12 aprilie, așadar, toate opțiunile rămân deschise, inclusiv aceea a unei ieșiri a Marii Britanii din UE fără un acord agreat și semnat de toate părțile.
Pe de altă parte, dacă Marea Britanie nu iese din UE, pentru că nu și-a pus la punct mecanismele și nu și-a rezolvat conflictele interne, UE se teme de urmări și mai grave: un Regat Unit care nu va organiza alegeri pentru parlamentul european, deși rămâne membru al UE, situație total neprevăzută de tratate și care poate avea urmări la fel de neprevăzute.
Totul depinde acum de ce vor decide parlamentarii britanici săptămâna viitoare. Dacă ei acceptă acordul Brexit, așa cum a fost negociat cu Bruxelles, dar deja respins de două ori, atunci negocierile vor fi extinse până pe 22 mai, cu o zi înainte de data la care încep alegerile europene, între 23-26 mai.
În concluzie, aacă deputații britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de divorț încheiat în noiembrie, liderii europeni sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai.
În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, "Consiliul European decide să il proroge până la 12 aprilie 2019 și asteaptă ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată", au scris liderii europeni.