Linkuri accesibilitate

Liviu Dragnea, internat în spital. Medicii vor decide dacă are nevoie de operație


Liderul PSD Liviu Dragnea a fost internat, sâmbătă, la spital
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost internat, sâmbătă, la spital

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu a declarat, pentru Mediafax, că medicii au decis să îl interneze în spital pe liderul social-democrat Liviu Dragnea, din cauza problemelor pe care le are la spate.

Liderul social-democraților și-a anulat participarea la Brăila, acolo unde, duminică, sunt programate alegerile în cadrul filialei locale a PSD, iar luni Liviu Dragnea trebuia să se prezinte la Înalta Curte pentru a fi audiat în procesul privind angajările fictive la DGASPC Teleorman.

Potrivit lui Codrin Ștefănescu, medicii urmează să decidă, duminică, dacă este nevoie sau nu de o intervenţie chirurgicală.

„Vor decide medicii dacă este nevoie de operaţie, intervenţie chirurgicală sau nu în cursul acestei zile. În orice caz nu l-au lăsat să se deplaseze. Au zis că a riscat foarte mult cu acele dureri să meargă în tot turneul prin ţară”, a afirmat Codrin Ştefănescu, duminică, pentru Mediafax.

Codrin Ștefănescu s-a ferit însă să spună unde este internat al treilea om în stat. Potrivit informațiilor ziare.com, ar fi vorba despre o clinică privată.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost prezent, sâmbătă, la PSD Ilfov, unde au avut loc alegeri pentru organizația locală. La scurt timp după ce a făcut declarații, Liviu Dragnea a solicitat ajutor medical și a fost dus la spital.

XS
SM
MD
LG