Linkuri accesibilitate

Liviu Voinea pleacă la FMI în momentul înnoirii conducerii BNR


Liviu Voinea a devenit un apropiat al PSD în perioada în care partidul a fost condus de Mircea Geoană

Liviu Voinea, un economist adept al măsurilor de stânga, va pleca la Fondul Monetar Internațional și părăsește postul de viceguvernator al BNR cu câteva luni înainte de expirarea mandatului, a anunțat Banca Centrală într-un comunicat de presă.

Liviu Voinea, 44 de ani, absolvent al Facultății de Relații Internaționale de la ASE, va fi numit ca reprezentant al României la FMI. Informația apare după ce, în urmă cu o săptămână, Liviu Voinea s-a prezentat la biroul de la Palatul Parlamentului al liderului PSD, Liviu Dragnea.

Adept al măsurilor de stânga, Liviu Voinea a devenit apropiat de PSD în timpul administrației Băsescu. În timpul în care PSD a fost condus de Mircea Geoană, Liviu Voinea a redactat programul economic al social-democraților pentru alegerile din 2008. În campania prezidențială din 2009, numele său a fost vehiculat ca posibil premier în cazul în care Mircea Geoană ar fi câștigat alegerile și ar fi format o nouă majoritate parlamentară.

Voinea a fost secretar de stat pentru buget între 2012 și 2014. Din 2014 a fost numit în Consiliul de Administrație al BNR și în funcția de viceguvernator, într-o structură în care prim-viceguvernator este un alt fost ministru de Finanțe al PSD, Florin Georgescu.

Ca economist, Voinea este adeptul impozitului progresiv, susținut de PSD în alte guvernări. De asemenea, Voinea s-a remarcat prin avertismentul asupra impactului psihologic pe care l-ar putea avea aderarea României la zona euro.

Liviu Voinea va pleca la FMI în luna august și va renunța la mandatul de viceguvernator BNR, care urma să expire câteva luni mai târziu.

Numirea sa la FMI intervine într-un moment în care se fac speculații în legătură cu viitorul conducerii BNR, căreia îi expiră mandatul. Și numele lui Mugur Isărescu a fost vehiculat între ale celor care ar urma să plece din Banca Centrală, informația având o circulație intensă în timpul polemicii dintre Guvern și BNR pe seama efectelor OUG 114. Liviu Voinea nu a participat la această dispută.

Forțele ucrainene resping atacurile rusești „nelimitate" pe frontul din Donețk
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00
XS
SM
MD
LG