Linkuri accesibilitate

Candidatul USR la Primăria Craiovei, Lucian Săuleanu, acuză PNL că „nu a făcut un pas în spate” pentru formarea unei alianțe a dreptei


Lucian Săuleanu este candidatul USR la primăria Craiova.
Lucian Săuleanu este candidatul USR la primăria Craiova.

Săuleanu afirmă într-un interviu acordat Europei Libere că negocierile pentru un candidat comun, care să unească dreapta în lupta electorală cu candidatul PSD, Lia Olguța Vasilescu, s-au blocat din cauza PNL, care ar trebui să facă un pas în spate.

Carte de vizită:

  • Decan al Baroului Dolj
  • Profesor universitar
  • Clasat pe locul al treilea la alegerile locale parțiale din 2017 ca independent

Europa Liberă: Ce vă recomandă pentru funcția de „administrator-șef” al orașului Craiova?

Lucian Săuleanu: „Mă recomandă activitatea din ultimii 20 de ani, cea de jurist. Administrația publică locală înseamnă, în primul rând, juridic și economic.Apoi, în 2017, eu am candidat independent. Atunci am obținut un scor bun de 13% și m-am clasat pe locul al treilea.Iar din postura de Decan al baroului Dolj, pot spune că am făcut proba timpului într-o minimă implicare în administrație.

Europa Liberă: Observatorii politicii locale afirmă că ați suferi de un deficit de notorietate, cel puțin față de candidatul PSD, Olguța Vasilescu. Cum resimțiți acest dezavantaj?

Lucian Săuleanu: „Deloc. Lăsând la o parte faptul că nu există niciun sondaj făcut în Craiova, notorietatea poate avea și efecte negative. Mă cunosc craiovenii de la prima candidatură, dar și din activitatea juridică. Așa că aprecierile la adresa mea vin din zona privatului, a juridicului și a didacticului. Nu simt existența unui deficit.Ne adresăm unor segmente diferite de electorat, doamna Vasilescu vine cu un bagaj suplimentar la nivel național ca urmare a funcțiilor pe care le-a ocupat. Eu cred că sunt în creștere tocmai pentru că nu am făcut politică, pentru că nu sunt în PSD și pentru că sunt de dreapta.La alegerile europarlamentare, alianța USR-PLUS a câștigat cu peste 30%, eu cred că spune foarte multe despre felul în care craiovenii își văd viitorul.”

Europa Liberă: În bătălia politică de acum, nu era mai util ca PNL și USR să se înțeleagă la un candidat comun?

Lucian Săuleanu: „Era de preferat, bineînțeles, am și încercat acest lucru. Propunerea noastră era ca eu să candidez pentru Primărie, iar domnul Giugea să candideze pentru președinția Consiliului Județean. Mai ales având în vedere că dumnealui a fost prefect al județului, președinte al ADS, primar al unei comune mari.Dar nu s-a dorit această formulă. Noi am pus craiovenii mai presus de orice și electoratul alianței USR-PLUS. Eu nu mă simt vinovat de acest eșec al lipsei de coagulare a dreptei în Craiova.Și spun tranșant: PNL a avut ocazia de prea multe ori să dovedească reformarea, a încercat și în 2016 și în 2017, dar a avut rezultate foarte mici, pentru că nu înțelege dorința electoratului.Nu eu trebuie să fac un pas în spate, ci PNL-ul, care a fost în USL, care a ratat recent două ocazii la Craiova.”

Europa Liberă: Domnul Giugea ne-a spus că negocierile pentru o candidatură comună s-au blocat la PLUS.

Lucian Săuleanu: „Eu nu am această informație. Am asistat la negocierile respective, nu a fost blocaj din partea PLUS. Au fost aduse în discuție care erau în favoarea mea la Primărie, ca urmare a tendințelor constatate recent.Dar alte posibile discuții, la care poate nu am participat, despre ele nu am cunoștință. Însă nu cred așa ceva, abordarea noastră a fost pragmatică. Noi ne-am gândit la electorat, nu la dorințele de partid sau orgolii.Echipa noastră este una de tineri, toți antreprenori, încercăm să aducem alți oameni în politica locală.”

Europa Liberă: Care ar fi trei priorități ale dumneavoastră în caz de victorie la alegeri?

Lucian Săuleanu: „Mi-am propus lucruri simple. În primul rând, îmi doresc o funcționare normală a serviciilor Primăriei Craiova. E vorba de transparență și performanță, trebuie reformată întreaga instituție.Serviciile de urbanism și patrimoniu sunt disfuncționale. Craiova nu are un Plan Urbanistic General, nu are un inventar al bunurilor municipalității sau o listă a spațiilor verzi. E important pentru că aceasta este mașinăria administrației.Apoi, depozitul de deșeuri este o mare problemă. Termocraiova, societate înființată de Primăria Craiova, este a doua oară în faliment. Asta probează falimentul administrației locale. Autorizații de construcție pe spații verzi sunt zeci date în ultimii ani.La 1,5km de centrul Craiovei găsiți un peisaj greu de descris - gunoaie, moloz, inimaginabil. O prioritate este dezvoltarea cartierelor Craiovei.De asemenea, susțin construcția unui spital de oncologie pentru că, în Dolj, numărul de afecțiuni oncologice este foarte mare ca urmare a centralei de la Kozlodui. Statul român trebuie să recunoască aceste lucruri și să investească în sănătatea din Dolj. Ni se ascund cifrele reale.Centrala e la 55km în linie dreaptă de Craiova, are tehnologie tip Cernobîl, funcționează cu reactoare a căror durată a fost prelungită, iar acum au construit un depozit de deșeuri radioactive.Efectele se văd, la copii sunt din ce în ce mai multe cancere.”

Europa Liberă: Pe ce dovezi științifice vă bazați corelația între Kozlodui și incidența afecțiunilor oncologice?

Lucian Săuleanu: „Eu nu sunt specialist, dar am descoperit acest subiect în 2017. Am fost la analize de rutină, am descoperit probleme cu tiroida, iar medicul de la București mi-a spus că n-ar trebui să mă mire, că toți din zona Doljului „aveți probleme cu tiroida și cu cancerele pentru că este această centrală”.De când am început să mă interesez, am început să adun dovezi clare. În 2016, când s-a luat acordul de la populație, au fost 20 de oameni. Sunt multe elemente care mi-au atras atenția, am acte care confirmă. Agenția județeană de Mediu nu avea măsurători de radiații din 2014.Faptul că autoritățile nu sunt transparente m-a dus cu gândul la o astfel de situație. iar când am solicitat Ministerului Sănătății informații, nu mi-au fost comunicate.”

Europa Liberă: Dacă nu veți câștiga alegerile, veți negocia o opoziție coerentă și unită cu PNL?

Lucian Săuleanu: „Eu sunt convins că vom câștiga. Dacă va fi altcineva, eu mă îndoiesc că dumneaei (Olguța Vasilescu, PSD, n.r.) va rămâne primar, mai ales că viitorul Consiliu Local nu va mai fi unul dominat de PSD.Dar, în caz de necesitate, vom găsi soluții cu colegii din PNL pentru a pune în aplicare aceste proiecte. De altfel, unele propuneri sunt fie comune, fie asemănătoare.Dar aici nu discutăm ce vor PNL și USRPLUS, ci ce vor craiovenii. Ne va obliga votul lor să avem o singură opțiune: să promovăm și aprobăm proiectele necesare pentru Craiova. Trebuie să facem mai puțină politică și mai multă administrație.”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG