Linkuri accesibilitate

Ludovic Orban acuză că terasele au fost avertizate înainte de controale


Ludovic Orban
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a acuzat că reprezentanții teraselor au avut ponturi din interiorul echipelor de control, astfel că inspectorii nu au descoperit nereguli în momentul verificărilor privind respectarea măsurilor de distanțare impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

„Ce le-am solicitat tuturor instituțiilor cu atribuții de control, să efectueze controalele brusc, pentru că până acum controalele efectuate la multe terase unde aveam imagini, semnale clare că nu se respectau regulile, când veneau controalele toată lumea respecta regulile. E clar că au avut ponturi din echipele de control și le-am solicitat prefecților să organizeze să anunț prealabil și fără să știe echipele unde se duc astfel încât direcția și locul de control să fie cunoscute de coordonatorul echipei de control”, a declarat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

În schimb, premierul a arătat că nu pot fi impuse măsuri speciale pentru litoral, în ciuda tuturor dovezilor care atestă nerespectarea măsurilor impuse de autorități.

„E greu să impui măsuri speciale. Ce am crescut, am crescut prezența instituțiilor de control, astfel încât să creștem efectivele prezente, pentru că, este adevărat că pe litoral numărul de încălcări a regulilor este mai mare decât în alte zone. Nu cred că e necesar un regim special”, a adăugat premierul.

El a făcut apel către primari pentru a suspenda autorizațiile de funcționare agenților economici care nu respectă regulile de protecție sanitară.

Creșterea numărului de noi cazuri, aproape 900 în doar 24 de ore anunțate doar sâmbătă, nu va permite însă redeschiderea restaurantelor, deși măsura era așteptată încă din 15 iulie.

„Atât timp cât nu reușim să înregistrăm un trend descendent în ceea ce privește numărul de infectări, nu putem adopta alte măsuri de relaxare. Înțeleg problemele patronilor de restaurante. Îmi pare rău că a trebuit... Noi, în planul de relaxare, aveam prevăzut pentru data de 15 iulie data de redeschidere, desigur, cu măsuri, a restaurantelor în spații închise. Nu s-a putut”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că nu poate fi relaxată o activitate unde există risc epidemiologic.

„Se va amâna până vom reuși să impunem un trend descendent numărului de persoane infectate”, a adăugat premierul.

Noi măsuri urmează a fi stabilite într-o ședință a guvernului ce va avea loc marți.

„Vom avea cel mai probabil mâine dimineaţă (nr. marți) şedinţă de guvern pentru modificarea hotărârii de Guvern privitoare la starea de alertă astfel încât să introducem toate măsurile care sunt permise de lege. Pregătim din punct de vedere administrativ, managerial toate structurile cu atribuţii, indiferent că este vorba de INSP, direcţiile de sănătate publică, spitalele, IGSU, Centrul de Control, toate le pregătim pentru a dispune într-un ritm cât mai rapid măsurile necesare în baza prevederilor legii", a mai declarat premierul.

Guvernul a adoptat săptămâna trecută prelungirea a stării de alertă, fără a include însă şi prevederi referitoare la carantină şi la izolare, care, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, trebuie reglementate prin lege, în Parlament, iar la acel moment proiectul de lege pe acest subiect era încă în dezbatere. Legea a fost adoptată joi seară de către Senat și promulgată sâmbătă de președintele Iohannis.

Întrebat dacă ar putea fi reinstituită starea de urgenţă în august, Orban a replicat că obiectivul autorităţilor este acela de a utiliza de toate pârghiile instituţionale pentru a ţine sub control epidemia şi pentru a reduce numărul infectărilor.

„Imediat ce intră în vigoare legea, vom stabili toate măsurile şi toate acţiunile necesare care sunt permise de lege astfel încât să luptăm eficient pentru apărarea sănătăţii şi vieţii românilor. Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricţie suplimentară, nu ne dorim să mai luăm măsuri care să aibă efect negativ asupra economiei. Transmitem acelaşi mesaj către oameni: Respectaţi regulile, respectaţi măsurile de protecţie sanitară, care sunt simple şi care au cel mai mare efect în stăvilirea epidemiei”, a afirmat Orban.

Referitor la prognozele care indica posibilitatea ca în septembrie să fie înregistrate un milion de cazuri de infectare cu noul coronavirus, premierul a declarat că sunt mai multe prognoze făcute încă de la începutul epidemiei.

„Mi-aduc aminte de o prognoză extrem de pesimistă privind România care dădea nişte cifre atât de mari care nu s-au confirmat. Toate instituţiile, toate structurile aflate în coodonarea Guvernului şi specialiştii care se luptă în prima linie îşi fac datoria şi iau toate măsurile care sunt posibile legal. În ceea ce priveşte aceste măsuri, cred că aţi constatat o intensificare a prezenţei pe teren a tuturor echipelor de control din cadrul tuturor instituţiilor care au atribuţii de control. Derulăm campanii de comunicare pentru a convinge românii să respecte regulile. Am avut nenumărate discuţii cu reprezetanţii instituţiilor din zona publică şi din zona privată pentru a solicita participarea conducătorilor de companii şi de instituţii, indiferent că e vorba de biserică sau de alte instituţii pentru a promova respectarea regulilor şi pentru a se asigura că se respectă regulile fie în companii, fie în transportul public, fie în spaţiile comerciale, fie la oficierea slujbelor în biserică, cu orice ocazie în care există interacţiune umană. Astea sunt mesajele pe care le dăm în mod constant, dacă suntem responsabili, vom reuşi să ţinem în frâu această epidemiei şi această epidemie nu va avea efecte negative asupra vieţii noastre zi cu zi. E mai simplu să purtăm masca, să păstrăm distanţa fizică, să respectăm regulile de igienă decât să ajungem în situaţii pe care nu ni le dorim”, a afirmat Ludovic Orban.

XS
SM
MD
LG