De multe ori, stabilirea salariului minim se întoarce tocmai împotriva celor pentru care măsura este luată, pentru că foarte mulți își pierd locul de muncă dacă salariul minim se duce mult mai sus decât nivelul la care este suportat, pentru că foarte multe companii, în momentul în care nu mai au profitabilitate, fie își încetează activitatea, fie se mută în altă parte, unde găsesc mână de lucru mai ieftină", a declarat, vineri, Ludovic Orban în cadrul evenimentului Topul Național al Firmelor Private din România, conform Mediafax.
Prim-ministrul a explicat că Guvernul va crește salariul minim astfel încât să genereze și creștere economică.
"Aici trebuie făcute analize foarte serioase, pentru că mărirea salariului minim reprezintă un cost pentru fiecare companie. Nu poți să mărești numai salariul minim, există o grilă de salarizare care este stabilitî în funcție de ierarahia și de valoiarea muncii fiecărui angajat din firma respectivă, ori creșterea costului nu e numai creșterea costului cu salariul minim pentru persoanele care au salariul minim, ci este o creștere care îți afectează toți angajații din companie. Vom creșete salariul minim astfel încât să facem bine economiei, să generăm pe de o parte și un avantaj pentru cei care lucrează pe salariul minim să aibă o creșter dar să dăm și un stimul mediului de afaceri și nu să creăm o frână sau un handicap pentru mediul de afaceri", a precizat Ludovic Orban.
Acesta a afirmat că deficitul bugetar de 2,8% pe 10 luni este mascat, fiind menținut "pe spinarea mediului de afaceri" sub limita de 3%.
Consiliu consultativ la Guvern
Orban a mai anunțat, vineri, că Executivul va constitui un consiliu consultativ cu mediul de afaceri pentru a contribui la fundamentarea deciziilor luate la nivel guvernamental. Prima măsură discutată în acest consiliu va fi reducerea birocrației, conform premierului.
"Prima operațiune pe care trebuie să o facem și în care voi cere ajutorul mediului de afaceri este de reducere a birocrației. Trebuie analizate care sunt toate frânele, procedurile inutile, toate procedurile prin care se blochează diferitele inițiative, să se stabilească termenele clare pentru fiecare din tipul de proceduri și să încercăm să fluidizăm toate aceste proceduri astfel încât relația cu administrația să nu ducă la frâne pentru mediul de afaceri, ci pur și simplu să fie o relație normală în care Guvernul să fie arbitrul care să asigure egalitate de șanse pentru toți și respectarea legii", a explicat premierul.
Facebook Forum