Reprezentanții elevilor sunt nemulțumiți de ordinul semnat ministrul Educaţiei potrivit căruia elevii care obțin o medie mai mică de 5 la evaluarea naţională vor merge la şcolile profesionale.
Această prevedere se aplică pentru un singur an școlar, 2020-2021, și nu e clar modul în care elevii care nu intră la liceu vor ajunge la școlile profesionale: ca până acum, prin înscriere individuală, sau printr-o repartizare computerizată.
De aceea, Consiliul Naţional al Elevilor îi încurajează pe elevi ca în data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării festivităţii de deschidere a anului şcolar în fiecare şcoală, să se alăture protestului intitulat „Doliu pentru educaţie”.
„Ordinul de ministru care trimite elevii ce vor avea media mai mică de 5 la Evaluarea Naţională direct în şcolile profesionale, contribuind în acest mod la consolidarea percepţiei conform căreia învăţământul profesional reprezintă „groapa de gunoi” a sistemului, este motivul principal care ne scoate la protest în curtea şcolii şi ne determină să aprindem o lumânare la căpătâiul educaţiei. Ne exprimăm mâhnirea faţă de actuala clasă politică, care conduce, prin acţiunile ei, la degradarea sistemului educaţional, tratând educaţia drept o prioritate doar la nivel declarativ”, potrivit comunicatului Consiliului Național al Elevilor.
Și președintele Iohannis a atras vineri atenția că această măsură „este nu doar îngrijorătoare, ci și extrem de nocivă pentru întreg sistemul de învățământ”, iar guvernarea PSD „continuă să facă experimente cu efecte grave asupra educației copiilor din România”.
În replică, ministrul interimar al educației, Daniel Breaz, a spus, sâmbătă, la Alba Iulia, că impunerea acestui prag pentru intrarea la liceu reprezintă „un lucru benefic” pentru învăţământul românesc, potrivit Agerpres. El a susținut că preşedintele Klaus Iohannis s-ar afla în „totală necunoştinţă de cauză” atunci când spune că nu ar fi trataţi în mod egal toţi elevii.
Aproape trei milioane de elevi şi copii de grădiniţă încep, luni, cursurile anului şcolar 2019 - 2020, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), citat de Mediafax.
Durata noului an şcolar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre, respectiv semestrul I, între 9 septembrie 2019 - 20 decembrie 2019, şi semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 - 12 iunie 2020, urmând ca pe 29 mai 2020 să aibă loc încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, iar pe 5 iunie 2020, încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a.
Facebook Forum