Linkuri accesibilitate

MAE: 85 de cetățeni români au fost repatriați din Arabia Saudită


imagine generica
imagine generica

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat repatrierea cu succes a 85 de cetâțeni români care se aflau în Arabia Saudită și au fost afectați de restricțiile impuse în domeniului transportului aerian în contextul pandemiei de coronavirus.

Alături de români, diplomația română a mai facilitat revenirea din Arabia Saudită și a mai multor persoane din Ungaria și Serbia.

„​În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul nopții trecute a fost facilitată revenirea în țară a 85 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatul Arabiei Saudite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Demersurile autorităților române au permis și facilitarea repatrierii a trei cetățeni sârbi și a patru cetățeni ungari, care și-au continuat ruta către țările de destinație.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.

MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă", transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Cu patru zile înainte, douăzeci de român blocați în Liban și alți zece în Iordania, din cauza pandemiei de coronavirus, au fost repatriați de autorități.

De altfel, de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent Ministerul Afacerilor Externe a făcut eforturi însemnate pentru a ajuta la readucerea în țară a sute de cetățeni români care se aflau în străinătate fie cu contracte temporare de muncă fie ca turiști, iar măsurile impuse de autoritățile din diverse state în contextul pandemiei a făcut imposibilă reîntoarcerea pe cont propriu în țară.

Citește și:

XS
SM
MD
LG