Linkuri accesibilitate

Reportaj | Cum au ajuns românii printre cei mai sedentari și cu performanțe tot mai puține în sport


Reportaj | Cum au ajuns românii printre cei mai sedentari și cu performanțe tot mai puține în sport
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:42:05 0:00

De 40 de ani, România câștigă tot mai puține medalii la Jocurile Olimpice: 53 în anii 80, 4 la ultimele ediții, în 2020. Dar România se află în coada topurilor și la sportul de masă. Efectele? Milioane de copii și adulți obezi și mii de bărbați pe care Armata îi refuză pentru că nu pot alerga.

Pe 26 iulie, la Paris, în Franța, România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de 95 de sportivi, cu 11 sportivi mai puțini decât la ediția precedentă. De la ei, liderii din sport și publicul așteaptă cât mai multe medalii, cel puțin 10. Ar fi un progres față de ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, la care sportivii români au câștigat patru medalii.

Declinul sportului românesc - raportat la rezultatele din anii '80, '90 și '2000 - s-a întâmplat la toate nivelurile, în ultimii ani: de masă, școlar și de performanță.

Excepție fac doar câteva sporturi care, prin rezultatele obținute de sportivi, s-au menținut, au revenit sau au ajuns în prima parte a clasamentelor internaționale: înot, haltere, kaiac-canoe, canotaj, gimnastică artistică, gimnastică aerobică.

În ciuda construirii a peste 500 de săli de sport, arene de înot și stadioane în ultimii 25 de ani, infrastructura sportivă din România nu este nici suficientă, nici adaptată cerințelor și nici prea bine administrată.

În sportul școlar, din cele peste 7.000 de instituții, peste 1.400 de unități de învățământ, inclusiv unele cu profil de sportiv, precum Liceul „Nadia Comăneci”, din Onești, nu au nici măcar un teren de sport. În podul școlii Nadiei Comăneci plouă, iar singura investiție din ultimele decenii a fost o nouă centrală de încălzire deoarece pompierii au oprit-o pe cea veche din cauza riscurilor.

În toată țara, există numai 52 de bazine de înot în școli.

Însă, de un an, România are un plan pentru salvarea sportului românesc de la dispariția din elita mondială, după cum explică coordonatorul Strategiei Naționale pentru Sport, fostul ministru al Sportului, Eduard Novak.

Strategia a fost adoptată în luna mai 2023 de Guvern. Astfel, documentul care propune 70 de soluții pentru îmbunătățirea sportului, a devenit obligatoriu de implementat.

Printre soluțiile propuse: alocarea a cel puțin unui procent din produsul intern al țării pentru sport, investiții masive cel puțin 10 ani, descentralizarea activității sportive, reorganizarea formării specialiștilor și o noul Lege a Sportului.

Numai că la o lună după adoptarea Strategiei Naționale pentru Sport, în iunie 2023, noul guvern, condus de Marcel Ciolacu, a desființat Ministerul Sportului. În locul ministerului, Guvernul a creat Agenția Națională pentru Sport și a numit-o la conducerea instituției pe multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG