„Pe parcursul campaniei electorale, efectivele MAI au fost sesizate cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale, cu aproximativ 17% mai puţine faţă de campania pentru precedentele alegeri prezidenţiale. Din totalul de 189 de posibile incidente electorale sesizate, 154 sunt confirmate, 6 sunt în curs de verificare, iar 29 nu s-au confirmat”, a declarat Monica Dajbog, citată de News.ro.
De asemenea, angajaţii MAI au făcut sau fac verificări pentru 172 de posibile contravenţii.
Pentru încălcarea legislaţiei, în timpul campaniei electorale poliţiştii au aplicat 46 de avertismente şi 16 amenzi în valoare de 21.900 lei pentru săvârşirea a 62 de contravenţii.
„Cele mai multe sesizări au fost despre nereguli privind afişajul electoral. Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor ori alte infracţiuni electorale. 58 dintre sesizări nu au fost de competenţa MAI, astfel 55 au fost transmise pentru soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă, una către Biroul Electoral Central şi 2 către Birouri Electorale Judeţene”, spune Dajbog.
Poliţiştii nu au fost sesizaţi cu privire la infracţiuni de corupere a alegătorilor.
Peste 45.000 de angajaţi MAI vor acţiona duminică, în ziua votului.
Campania s-a încheiat sâmbătă la ora 7:00, moment din care propaganda electorală este interzisă și se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei.
Cât privește manifestările electorale din București și alte 96 de localități din 36 de judeţe, cele mai multe au fost organizate în judeţele: Ilfov - 30, Vâlcea - 19, Dolj - 17, Ialomiţa - 16 şi Giurgiu -15.
Angajaţii MAI vor asigura și protecția celor aproximativ 19.000 de secţii de votare pe timpul nopții dinaintea votului. Acestea vor fi predate preşedinţilor birourilor electorale, duminiă dimineaţă, la ora 6:00, cu sigiliile intacte.
Monica Dajbog a mai anunţat că în misiunile de sâmbătă sunt implicaţi aproximativ 35.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, efectivele fiind suplimentate cu o mie de lucrători.