Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri decretul de dizolvare a parlamentului.
Decizie a fost anunțată de șeful statului de peste Prut după ce Curtea Constituțională a decis că declararea stării de urgență, votată în parlament de socialiștii lui Igor Dodon și de aliații lor, care o împiedica pe Sandu să convoace alegeri anticipate, a fost adoptată cu încălcarea Constituției.
„Prin acestă decizie am deschis calea pentru ca cetățenii să poată să-și aleagă un Parlament nou care să servească interesele țării și ale oamenilor. Puterea este acum în mâinile poporului. Puterea este în mâinile dumneavoastră. Am încredere că cetățenii noștri vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat și democratic”, a declarat președintele Maia Sandu.
Ea a spus că alegerile anticipate vor avea loc pe 11 iulie.
„Trebuie să punem cât mai repede punct haosului în care ne ține Parlamentul care pleacă. După alegeri vom numi un guvern responsabil care se va baza pe o majoritate stabilă și vom îndrepta lucrurile în țară. Vom ieși din criză, vom face ordine și toate instituțiile statului vor lucra pentru binele oamenilor. Guvernul urmează să aloce din bugetul de stat resursele necesare pentru pregătireași desfășurarea alegerilor”, a mai spus Maia Sandu.
Într-o primă reacție, principalul rival politic al Maiei Sandu, liderul PSRM Igor Dodon, a acuzat-o pe președintă că nu-i pasă de riscurile pandemiei pentru populație, că are „ambiții politice meschine”, că risipește banii publici, că vrea să subjuge țara NATO și în general intereselor occidentale și să legifereze „documente care distrug familia”.