Linkuri accesibilitate

Odiseea evacuării spitalului „Foișor” și transformării sale în unitate Covid. Ce rol a jucat managerul


Pacienții de la Spitalul Foișor au fost tranferați vineri searta, târziu, pentru că managerul unității medicale a refuzat să semneze actele de aviz temporar privind trasformarea spitalului în unitate Covid

Managerul Spitalului Foișor s-a opus transformării sale în unitate Covid și a refuzat să semneze actele. Cu toate acestea, primii bolnavi Covid au ajuns sâmbătă în unitatea medicală.

Vineri dimineață, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a semnat ordinul de transformare a Spitalului Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” în spital COVID.

Potrivit legii 20/2020, „pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică se împuternicește secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau înlocuitorul legal al acestuia să dispună prin ordin orice măsuri necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor, inclusiv stabilirea unor zone de carantină, restricții temporare de circulație, precum și măsuri de evacuare, care sunt obligatorii pentru toate instituțiile publice centrale și locale.”

Responsabilitatea evacuării și transferului pacienților a fost, așadar, asumată de DSU. Rolul ministerului s-a rezumat la asigurarea locurilor în spitale pentru pacienții transferați.

„Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de astăzi. Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI”, spune Ministerul Sănătății.

Direcția de Sănătate Publică București a discutat încă de la începutul lunii aprilie cu managerul spitalului despre transformarea unității medicale în unitate COVID, după cum arată corespondența purtată între DSP, conducerea spitalului și Ministerul Sănătății și consultată de Digi 24.

Potrivit surselor HotNews.ro discuțiile au început încă de anul trecut, însă de fiecare dată s-au împotmolit după refuzul conducerii spitalului aflat în subordinea Primăriei Capitalei, managerul fiind în funcție din 1997.

Spitalul, care a primit fonduri consistente pentru modernizare în mandatul primarului PSD al Capitalei, Gabriela Firea, apare pe 25 martie în anexa unui proiect de Ordin al ministrului Sănătății, privind măsurile în contextul pandemiei, însă, potrivit libertatea.ro, el dispare de pe listă pe 5 aprilie.

Conducerea spitalului s-a opus constant, fapt confirmat și de adresa transmisă Ministerului Sănătății.

Managerul Cristian Ioan Stoica a trimis un document către Ministerul Sănătății, citat de news.ro, o scrisoare în care susținea că spitalul său nu poate deveni spital suport COVID.

Referindu-se chiar la Ordinul din 26 martie 2021, Stoica a susținut că „criteriile menţionate NU sunt îndeplinite de Spitalul clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, fiind obligaţi să vă atenţionăm de acest context de neconformitate pentru a evita concluzii provocatoare de malpraxis”.

Potrivit surselor HotNews.ro, evacuarea a început atât de târziu tocmai pentru că managerul spitalului a refuzat să semneze documentele, în final acestea fiind semnate de ASSMB, în subordinea căreia se află Spitalul Foișor, fapt care s-a produs abia spre seară.

Ministrul Vlad Voiculescu l-a contactat pe Raed Arafat pentru a-i cere explicații privind modul de evacuare, argumentul invocat de șeful DSU fiind cel al urgenței, spitalul nefiind în subordinea Ministerului Sănătății, ci a Primăriei Capitalei, care îl coordonează prin ASSMB. „Raed Arafat l-a sunat pe Florin Cîțu, iar Florin Cîțu l-a sunat pe Nicușor Dan”, potrivit sursei citate.

Cum a motivat conducerea spitalului tranformarea sa în unitate Covid

Conducerea Spitalului Foișor a spus, în adresa către Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Uergență, că nu poate prelua pacienți COVID pentru că unitatea medicată:

  • nu este spital de urgență,
  • nu are ture de dimineață la analize de laborator,
  • nu are capabilitate de implementare a paturilor de terapie intermediară,
  • spitalul este în reconstrucție,
  • nu există o linie de gardă cu medic de boli infecțioase sau medic pneumolog,
  • nu există circuite pentru pacienți Covid și aerisire,
  • nu poate îngriji decât, cel mult, pacienți COVID cu afecțiuni ortopedice.

Cu toate acestea, spitalul a fost dat sâmbătă în funcțiune cu 90 de paturi care vor avea oxigen și 20 de paturi de terapie intensivă iar la spital urmează să fie detașați medici infecționiști și pneumologi.

Spitalul Foișor are medici de medicină internă și cardiologie care pot trata pacienți COVID.

Cum a motivat Ministerul Sănătății „rechiziționarea” spitalului Foișor pentru pacienți Covid

„Situația pacienților Covid-19 care necesită îngrijire ATI este critică. De mai bine de o săptămână, în București sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei”, spune Mininsterul Sănătății într-o informare remisă presei înainte de evacuarea spitalului.

„Nevoia locurilor suplimentare în București nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuție. În acest moment, 29 pacienți Covid-19 sunt intubati și ventilați în secțiile UPU din București. Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de astăzi. Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților Covid-19 îngrijirea de care au nevoie”, spune ministerul.

Spitalul Foișor a fost informat încă de dimineață despre iminența transformării spitalului iar reprezentanții DSP au fost la spital încă de la orele 11.00, precizează MS, lăsând să se înțeleagă că demersul nocturn al evacuării este responsabilitatea exclusivă a managerului.

Pentru a nu exista niciun dubiu, explică: „La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar.”

„Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate.”

Toți pacienții au fost externați de medicii curanți, ținând cont de starea lor de sănătate și de indicațiile de tratament și toți cei care au solicitat, au beneficiat de o ambulanță pentru transportarea lor la domiciliu.

Ministerul Sănătății a anunțat că va solicita o analiză amănunțită a cauzelor pentru situația creată și pentru modul în care s-a desfășurat intervenția.

În spital erau internaţi 105 pacienţi. 13 dintre aceştia au fost transferaţi cu ambulanţe SMURD şi SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanţa la domiciliu în Galaţi. Douăzeci și cinci de pacienți erau programați pentru intervenţii chirurgicale iar 67 deja operaţi, urmau sa fie externaţi la domiciliu.

USR-PLUS cere demisia managerului numit de Firea fără concurs

USR-PLUS îi cere primarului general Nicușor Dan demiterea directorului Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale și a managerului spitalului Foișor, aflat în subordinea Primăriei Capitalei și numit fără concurs de fosta administrație Firea.

„Modul în care a fost gestionat transferul pacienților de la Spitalul Foișor este inacceptabil”, spune USR-PLUS.

Managerul spitalului a blocat formalitățile pentru transformarea Spitalului Foișor în spital COVID-19, întârziind astfel „nepermis de mult transferul pacienților”, spune USR-PLUS.

„Directorul ASSMB și managerul Spitalului Foișor trebuie demiși. Spitalul Foișor aparține de Primăria București, în subordinea directă a ASSMB, o structură a primăriei condusă și acum de oamenii numiți fără concurs de fostul primar PSD Gabriela Firea”, se spune în documentul citat.

Consilierii generali USR PLUS spun că au început evaluarea spitalelor din subordinea Primăriei încă de anul trecut iar „rezultatul evaluării este că aceste spitale sunt conduse dezastruos”, ele fiind „pline de cazuri de corupție, furt din bani publici.”

Viceprimarul USR PLUS, medicul Horia Tomescu, a cerut în repetate rânduri demiterea oamenilor numiți de Gabriela Firea și reforma sistemului prin lansarea de concursuri transparente pentru funcțiile de conducere a spitalelor.

„Până acum, însă, toate încercările USR PLUS de a reforma spitalele bucureștene au fost blocate. Viceprimarul Horia Tomescu nu a primit nici până la acest moment atribuțiile prevăzute în protocolul pre-electoral care permit începerea reformei. Pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor, cerem încă o dată ceea ce am cerut de la începutul mandatului: demiterea directorului ASSMB și efectuarea de concursuri corecte, transparente și accesibile tuturor pentru funcțiile de conducere a spitalelor care aparțin de Primăria București“, a declarat viceprimarul USR PLUS, medicul Horia Tomescu.

„Oamenii puși de către doamna Gabriela Firea, fie din incompetență, fie din rea voință, vor continua dezastrul din sistem. Costurile amânării în continuare a reformei sunt plătite în primul rând de pacienții vulnerabili. Lucrul acesta este inacceptabil”, se spune în finalul comunicatului.

De asemenea, consilierii USR PLUS cer deblocarea reformelor în spitalele care aparțin de Primăria București prin împuternicirea viceprimarului Horia Tomescu pentru a începe reforma.

XS
SM
MD
LG