„România a îndeplinit toate condițiile tehnice și politice” pentru a fi primită în programul Visa Waiver, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, vineri după-amiază. „Nu există niciun fel de dubiu”, a subliniat el, într-o postare pe pagina de Facebook.
El a mai spus că „demersurile făcute de Guvernul pe care îl conduc privind includerea României în programul Visa Waiver au înregistrat un succes ireversibil pentru cetățenii români”.
Premierul a făcut un apel „la cei care urlă de pe garduri și care n-au făcut nimic în viața lor pentru țara asta” să se abțină să mai speculeze politic „o chestiune care ține de o întârziere temporară legată de implementarea unor chestiuni tehnice”.
Marcel Ciolacu nu a precizat însă noua dată de la care România ar urma să fie admisă în programul Visa Waiver.
„Înțeleg că suntem în campania electorală, dar nu vă jucați cu interesele României! Am intrat în Schengen și acum în programul Visa Waiver cu mari eforturi, nu avem nevoie de tot felul de bufoni care să strice totul acum. Folosirea acestei teme din interese meschine, strict electorale, face rău atât României, cât și cetățenilor români”, a mai spus Ciolacu.
Anterior, vineri dimineață, președintele AUR, George Simion, a susținut că România este „pe cale să piardă o oportunitate uriașă” din cauza acțiunilor „nedemocratice” ale Guvernului PSD - PNL - UDMR.
„La ce să ne așteptăm când cei care ne conduc se poartă nedemocratic?”, a mai spus Simion, făcând referire la anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Președintele AUR este înscris în cursa pentru noile alegeri, programate în luna mai.
Joi seară, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat că până la sfârșitul lunii martie se va cunoaște oficial de când va intra în vigoare programul Visa Waiver pentru România. Data comunicată inițial de autoritățile române și americane era 31 martie 2025.
Precizările oficialilor români vin după ce, joi, au apărut informații în presă conform cărora ar putea fi amânată data de la care românii vor putea călătoria în Statele Unite fără vize.
Citând surse diplomatice, G4Media, StirileProtv.ro și Digi24 au relatat că Administrația Trump discută o posibilă amânare cu două luni a programului Visa Waiver în cazul României.
Pe site-ul Departamentului pentru Securitate Internă, în cazul României scrie că decizia „urmează să fie anunțată”.
„Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump asupra securizării țării, Departamentul pentru Securitate Internă analizează recenta desemnare a României în Programul de scutire de viză. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis Departamentul pentru Securitate Internă al SUA pentru HotNews.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.