Linkuri accesibilitate

Marcel Vela: Acordul cu BOR se modifică, fără implicarea polițiștilor în distribuirea paștilor și a luminii pascale


Ministrul de Interne Marcel Vela
Ministrul de Interne Marcel Vela

Ministrul de Interne Marcel Vela a revenit asupra acordului MAI-BOR pe care l-a anunțat în urmă cu o seară privind distribuirea paștilor și a luminii sfinte, după declarațiile critice ale președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit noului acord încheiat între Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Biserica Ortodoxă Română (BOR), credincioșii nu pot participa la slujbe nici în biserici și nici în afara lor. Paștile (pâinea sfințită) și Lumina Sfântă vor fi împărțite doar de clerici și de voluntarii din parohie, fără polițiști, așa cum era în acordul anterior, iar credincioșii le vor primi din pragul casei sau de la fereastră, fără ca oamenii să iasă în stradă. Doar în spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele MAI, care vor fi în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.​ În rest, cadrele MAI se vor ocupa cu menținerea ordinii publice și cu respectarea restricțiilor impuse prin ordonanțele militare.

  • Am avut o nouă discuție cu Patriarhul Daniel și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri
  • Având în vedere estimările recente ale specialiştilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus, Acordul Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne, din data de 14 aprilie 2020, se modifică după cum urmează:
    • Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanțarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
    • Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00, la solicitarea credincioşilor.
    • Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
    • Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.
    • Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
    • În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
    • Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

***

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut miercuri premierului Ludovic Orban și ministrului de Interne Marcel Vela să revină asupra acordului încheiat cu Biserica Ortodoxă privind distribuirea paștilor și a luminii sfinte de sărbătorile pascale și să găsească altă formulă, care să mențină izolarea la domiciliu.

„​Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări", a fost mesajul transmis de președintele Iohannis.

"Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste. (...) Voi solicita premierului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare”, a spus presedintele.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG